sufletul de copil exultă
când ne batem cu bulgări de zăpadă
nu mai suntem noi
cei în fulgarine negre și cravate la gât
se sparg zidurile egoismului dintre noi
ca niște spaghete
lăsăm certurile în
iarna aleargă desculță prin mlaștina norilor Cirrus
apăsând clapele unui clavir nevăzut
își cerne fulgii de nea - cristale albe de apă
risipite în miliarde de forme hexagonale
pe cer -
care plutesc
cobor scările de la etajul zece. Blocul nu are lifturi. Constructorul furase banii de lifturi și fugise în Italia. Prinde hoțul, scote-i ochii! Fac asta de cel puțin două ori pe zi. Ajung la biroul
beți Coca-Cola dada
merge și-un hamburger din carne de câine
cu scabie
în sânge
hârtie igenică pentru WC
și gură
să te ștergi
pateul din ficat canceros
e ultimul dada la modă
lingeți-vă pe buze
la
Arestare à la Kafka
Doamna Aurora Cernat fusese, probabil, blestemată de vreun iubit, pentru cine știe ce faptă urâtă - nici ea nu le mai ținea minte pe toate! - fiindcă la scurt timp de la cazare
mi-e greu să traversez deșertul acestei zile
de luni
acasă cad frunze de liniște din tavan
persistă un miros înțepător de naftalină
de vase nespălate și tutun
tu ești la jobul ăla de rahat de la Casa
o dată pe lună ștergi praful de pe gânduri
apoi le așezi la locul lor în vitrină
unele sunt mai prăfuite decât altele
dar pentru tine nu contează
le înconjuri pe toate cu aceeași dragoste
fiecare
Nora îmi scrisese pe un colț de hârtie adresa și numărul de telefon pentru situația în care aș simți nevoia s-o vizitez. Bineînțeles, trebuia să se întâmple după ora 19, când ieșea de la serviciu. Nu
De-o vreme același pictor nebun amestecă verdele clorofilei
din grădina mea
cu nuanțe închise de metal ruginiu și negru
zâmbetele de pe fețele florilor și merilor s-au diluat în lumina de culoarea
Nu știu dacă Despina mă vede din lumea cealaltă, unde s-a dus de curând, dar eu o revăd în lumea aceasta, atât de anostă, în care încă mai fac umbră pământului și încerc un sentiment de regret. Îmi
azi ies în oraș să fac o plimbare de plăcere după o lungă perioadă de stagnare, care, de fapt, era o stare mascată de depresie. Mă gândesc în timp ce cobor scările să-mi cumpăr ceva de încălțat și o
lichiorul Jägermeister îmi amintește de tine
simt fluturi dansatori în stomac
parcă văd mâna ta cum îmi atinge fruntea
și îmi ia fiorul de gheața din spate
sigur vii dintr-o țară unde nu ninge
nu pot să mă întorc după tine
înghețul îmi dilată limba până îmi pierd respirația
dacă aș ști unde sunt, mi-aș face o copcă în inimă
doi lupi înainte mea rod hămesiți același os de urs
cu fiecare zi care se rostogolește în noapte
nu te mai simt umblându-mi desculță
prin inimă
nu mai ești tu
uzi tot mai rar florile iubirii cu lacrimi
uneori uiți să mai vii la fântâna cu găleată de
treci zilnic prin ochii mei agățată de un zâmbet
nu dai bună dimineața nimănui
dacă ai zbura ai semăna cu o egretă albă
pantofii tăi cu toc ating 125 decibeli
cât sunetele păsărilor-clopot
stropești
iubirea e ca Fata Morgana
o iluzie într-un nor de nisip
n-ai s-o găsești niciodată acasă
doar eu aș putea să-ți spun unde s-o cauți
când treci cu piciorul linia orizontului,
ai ajuns
dacă vrei
de azi îmi decalez noaptea cu o bufniță
ziua,
intrată la apă,
cu o ciocârlie și-un greier
încerc să mă păstrez pe aceleași axe
ale timpului
să trag o linie neagră cu carioca
între bine și rău
să te
aliniate ca niște stoluri de păsări migratoare
pe o spirală ruginită a timpului
zilele curg din una în alta ca niște albușuri de ou
în uleiul încins
de nedezlegat rămâne însă misterul bezelelor
de pe
nu știu cum și de ce
uneori cobor dinăuntru-mi și mă desprind de mine
ocolind inima
mă simt ca atunci când aveam câțiva anișori
și mă duceam pe ascuns la furat struguri
sunt un apatrid dincolo de
de când mă știu bătrânul Octombrie
se ține de șotii
sunt zile când ia soarele la plimbare
sub braț
îl dă de-a dura ca pe o minge și joacă fotbal cu el
împreună cu vânatul
sunt zile când stoarce norii
mersul tău era ca un fâlfâit de aripi
și mă miram că nu erai încă pasăre
levitai în jurul meu cu cafeaua
și micul dejun
sfidând gravitația
în vitrină paharele de cristal oftau cuprinse de
mă las în vraja fumului de țigară și a ceaiului fierbinte
de mentă
prin care se insinuează imaginea ta
virtuală
trecând parcă printr-o oglindă de sticlă opalescentă
două lucruri rămân constante
la
în Bastilia mea îmi contabilizez zilele de ani buni
printre gratii
aerul din celulă e ruginit, cu gust de metal putred
puținele obiecte din jur nu-mi mai trezesc nicio emoție
trăiesc o stare de
nu ai cum să nu-ți calci pe creștet
să nu-ți tai o mână
să nu te oprești să stingi flacăra
deasupra căreia îți fierbe sângele
când graurii nemiloși ucid florile
milionele de aripi înveninate
fac