Aurel Contu

sufletul de copil exultă când ne batem cu bulgări de zăpadă nu mai suntem noi cei în fulgarine negre și cravate la gât se sparg zidurile egoismului dintre noi ca niște spaghete lăsăm certurile în

iarna aleargă desculță prin mlaștina norilor Cirrus apăsând clapele unui clavir nevăzut își cerne fulgii de nea - cristale albe de apă risipite în miliarde de forme hexagonale pe cer - care plutesc

cobor scările de la etajul zece. Blocul nu are lifturi. Constructorul furase banii de lifturi și fugise în Italia. Prinde hoțul, scote-i ochii! Fac asta de cel puțin două ori pe zi. Ajung la biroul

beți Coca-Cola dada merge și-un hamburger din carne de câine cu scabie în sânge hârtie igenică pentru WC și gură să te ștergi pateul din ficat canceros e ultimul dada la modă lingeți-vă pe buze la

Arestare à la Kafka Doamna Aurora Cernat fusese, probabil, blestemată de vreun iubit, pentru cine știe ce faptă urâtă - nici ea nu le mai ținea minte pe toate! - fiindcă la scurt timp de la cazare

mi-e greu să traversez deșertul acestei zile de luni acasă cad frunze de liniște din tavan persistă un miros înțepător de naftalină de vase nespălate și tutun tu ești la jobul ăla de rahat de la Casa

o dată pe lună ștergi praful de pe gânduri apoi le așezi la locul lor în vitrină unele sunt mai prăfuite decât altele dar pentru tine nu contează le înconjuri pe toate cu aceeași dragoste fiecare

Nora îmi scrisese pe un colț de hârtie adresa și numărul de telefon pentru situația în care aș simți nevoia s-o vizitez. Bineînțeles, trebuia să se întâmple după ora 19, când ieșea de la serviciu. Nu

De-o vreme același pictor nebun amestecă verdele clorofilei din grădina mea cu nuanțe închise de metal ruginiu și negru zâmbetele de pe fețele florilor și merilor s-au diluat în lumina de culoarea

Nu știu dacă Despina mă vede din lumea cealaltă, unde s-a dus de curând, dar eu o revăd în lumea aceasta, atât de anostă, în care încă mai fac umbră pământului și încerc un sentiment de regret. Îmi

azi ies în oraș să fac o plimbare de plăcere după o lungă perioadă de stagnare, care, de fapt, era o stare mascată de depresie. Mă gândesc în timp ce cobor scările să-mi cumpăr ceva de încălțat și o

lichiorul Jägermeister îmi amintește de tine simt fluturi dansatori în stomac parcă văd mâna ta cum îmi atinge fruntea și îmi ia fiorul de gheața din spate sigur vii dintr-o țară unde nu ninge

nu pot să mă întorc după tine înghețul îmi dilată limba până îmi pierd respirația dacă aș ști unde sunt, mi-aș face o copcă în inimă doi lupi înainte mea rod hămesiți același os de urs

cu fiecare zi care se rostogolește în noapte nu te mai simt umblându-mi desculță prin inimă nu mai ești tu uzi tot mai rar florile iubirii cu lacrimi uneori uiți să mai vii la fântâna cu găleată de

treci zilnic prin ochii mei agățată de un zâmbet nu dai bună dimineața nimănui dacă ai zbura ai semăna cu o egretă albă pantofii tăi cu toc ating 125 decibeli cât sunetele păsărilor-clopot stropești

iubirea e ca Fata Morgana o iluzie într-un nor de nisip n-ai s-o găsești niciodată acasă doar eu aș putea să-ți spun unde s-o cauți când treci cu piciorul linia orizontului, ai ajuns dacă vrei

de azi îmi decalez noaptea cu o bufniță ziua, intrată la apă, cu o ciocârlie și-un greier încerc să mă păstrez pe aceleași axe ale timpului să trag o linie neagră cu carioca între bine și rău să te

nu știu cum și de ce uneori cobor dinăuntru-mi și mă desprind de mine ocolind inima mă simt ca atunci când aveam câțiva anișori și mă duceam pe ascuns la furat struguri sunt un apatrid dincolo de

de când mă știu bătrânul Octombrie se ține de șotii sunt zile când ia soarele la plimbare sub braț îl dă de-a dura ca pe o minge și joacă fotbal cu el împreună cu vânatul sunt zile când stoarce norii

mersul tău era ca un fâlfâit de aripi și mă miram că nu erai încă pasăre levitai în jurul meu cu cafeaua și micul dejun sfidând gravitația în vitrină paharele de cristal oftau cuprinse de

mă las în vraja fumului de țigară și a ceaiului fierbinte de mentă prin care se insinuează imaginea ta virtuală trecând parcă printr-o oglindă de sticlă opalescentă două lucruri rămân constante la

în Bastilia mea îmi contabilizez zilele de ani buni printre gratii aerul din celulă e ruginit, cu gust de metal putred puținele obiecte din jur nu-mi mai trezesc nicio emoție trăiesc o stare de

nu ai cum să nu-ți calci pe creștet să nu-ți tai o mână să nu te oprești să stingi flacăra deasupra căreia îți fierbe sângele când graurii nemiloși ucid florile milionele de aripi înveninate fac