Aurel Contu

e greu să-ți imaginezi Universul acesta în lacrimi în unele locuri verbul a simți se distanțează de auxiliarele băgăcioase a avea sau a fi ochii nu mai au conexiuni la inima și nu există nicio punte

vântul acela apăruse de nicăieri îmi umpluse ochii cu puf de păpădie și praf cosmic doi grauri imitau dintr-un salcâm o fugă de Bach la virgulă mai încolo ziua se topise în brațele nopții în pași de

rup zilele una după alta dintr-un jurnal intim cu tot mai puține foi mă tem pentru ziua în care voi ajunge la ultima filă cineva va rămâne pe drumuri nu știu dacă atunci îmi vei împrumuta jurnalul

în casa mea s-a mutat liniștea nu știu cum mi-a furat cheia sufletului cu amprentă digitală cum s-a insinuat printre atâția tranzistori și circuite integrate printre atâția senzori cert e că am

mi-am înconjurat casa cu un gard de frică umblau prea multe gânduri suspecte prin curtea mea îndoiala trecuse pe aici cum se crăpase de ziuă să-mi spună că Maria se încurcase cu un necunoscut îi

În mintea mea există mai multă mișcare decât în afara ei gândul sfidează logica gravitația nivelează spațiul și timpul se deghizează în fel și chip pentru a trece dorința ascunsă dincolo de vămile

Sărutul tău mi s-a înfipt în creier ca un cui ruginit simt deja bacteria Clostridium tetani agățată de un neuron infectându-l aroma de fruct exotic a gurii tale încă mă urmărește doctorul mi-a mai

Lui Nichita Stănescu îi plăceau numerele începând cu unu care era chiar el toate celelalte numere începeau de la doi și se supuneau principiilor matematice de bază adică adunării, scăderii,

poezia este singura specialitate de carne fără proteină care nu te îngrașă și nu faci gută voucher-ul meu obținut dintr-o revistă literară necumpărată de nimeni acoperea dor jumătate din preț așa că

mă așez în genunchi lângă izvor și ating cu buzele apa izvorul cu unde zglobii și dragoste ești tu setea mea n-are margini trăiesc doar ca să mă întorc la tine să curgi în inima mea până se

Spaime navighez pe același fluviu învolburat al timpului în bărcuța mea denumită viață valurile mă poartă în toate părțile se prăbușesc peste mine abia mai reușesc să scot apa sărată din