o dată pe lună ștergi praful de pe gânduri

o dată pe lună ștergi praful de pe gânduri apoi le așezi la locul lor în vitrină unele sunt mai prăfuite decât altele dar pentru tine nu contează le înconjuri pe toate cu aceeași dragoste fiecare gând a avut clipa lui de glorie ai trăit strălucirea lui dâră de lumină lăsată în urmă a străpuns bariera de gheață a inimii tale dezvăluind o viață ascunsă a lucrurilor transparența cristalului care reflectă lumina ca o respirație te înduioșează până la lacrimi porțelanurile îți amintesc de fetele de la Căpâlna îmbrăcate în alb masa rotundă înconjurată de scaune de Masa Tăcerii a lui Brâncuși parfumul crinilor de tablourile lui Monet și Caravaggio poate și de alții de care nu știu eu gândul trăiește și retrăiește emoțiile mâna mea pe genunchiul tău provoacă adevărate cataclisme în creier senzații indestructibile la care poți să revii adierea vântului se recompune din ea însăși și acoperă nevoia îmbrățișării divine praful e ca o carapace de melc în care gândurile se usucă prin uitare dar tu nu uiți niciodată să desprăfuiești gând cu gând și să-l redai cu evlavie amintirii...