Apostol Georgiana Nicoleta

Surâsul tău s-a estompat demult a trecut prin coloana mea vertebrală lăsându-mi golul ce mi-a înghețat gândurile și infima speranță că tu vei reuși să-l mai umpli vreodată m-am rugat până

nu mai am în piept inimă, am înlocuit-o cu piatra aruncată de mâna ta. m-am obișnuit să visez fără cord, acum pot sfâșia inimi în mii de confetti, pot mima fericirea, durerea sau

Ailyne s-a baricadat în camera ei mică, urlă că va pleca acolo unde mâinile și cuvintele lumii nu-i vor bate niciodată la ușă... fără dragoste nu poate supraviețui nici măcar trei bătăi de

nu plânge, iubite, că tot voi ajunge la buzele tale, voi prelungi cuvintele, vocalele, consoanele și voi face un pod plutitor, prin aer, ca o pasăre, voi zbura, chiar fără aripi, lipindu-mă de

trupul meu, e praf empatic al unui univers albastru, frânturi de aripi care au despărțit ziua de noapte, tăcerea de sunet, lacrima de zâmbet, seva trupului meu, o clepsidra umplută cu

neștiutoare, ți-am trasat liniile palmelor, am virat spre viitor, fără ca degetele tale să-mi simtă ritmul inimii, pe acoperișul iubirii, de acolo, ți-am văzut linia vieții, a inimii și toate

brațele mele întinse până la păsări, se scurtează cu fiecare adiere de toamnă, în ceruri ochii, mi-au săpat morminte, căutând răspunsuri, nihil...nihil. atunci cu mâinile minții, am ascuns

adun culorile visului, le prind mănunchi în suflet, împletesc un licăr de speranță, apoi ridic privirea-mi spre infinit unde se oglindesc stelele, respir prin fiecare celulă a corpului, mă

mi-e foame să comit actul atingerii să îmi întind degetele, să le unesc cu muchii și colțuri, să simt în vârfurile lor mugurii plesnind în petale, să înaintez încet, pe nevăzute, să pipăi

În fiecare noapte, cineva se strecoară în camera mea, în patul meu, așternuturile îi păstrează aroma, nu-l văd, nu-l aud, simt doar cum îmi bătătorește trupul cu privirea, cum mi se dizolvă în

Ți-au albit cam de tot tâmplele amantele nu mai sunt geloase, ti-au căzut pe frunte toate visele, și vin din trecut cântecele, melodioasele. Ș-acum ne privim cu ochii durerii, ei nu mai sunt

Caut bărbat, fără inscripții mari pe suflet, cu mers galant și zâmbet crud smuls din albia tinereții. Mă voi plimba desculță, prin podoaba pământului verde să-i pot simți patosul adulmecând

Taci, Nu-mi sparge minutele în cap cu tonuri repezi, amorțtite, Hai să negociem cu pistolul la tâmplă, Să-ngițim teama de eșec Și să așteptăm ca răsăritul să ne azvârle

Spune-mi când mi-ai simțit ultima oară sufletul? Ai văzut cu câtă disperare se zbate să ramână în picioare? I-ai auzit geamatul surd de toate necuvintele care au rămas acolo? *** Mă întorc

Nimic din ființa mea nu te cunoaște, timpul ți-a estompat culorile, nici gândurile nu-ți mai stau pe acasă undeva, cauți buimac un loc să te sprijini printre bătăile inimii care nu-ți mai simt

Noaptea din mine evadează, Se duce oriunde, în vremuri cu zile senine, Mă strigă o lumină ivorie lăsată în urmă de ochii tăi Undeva în colțul camerei noastre, Pe sofaua cu flori

Erai diferit când nu știai că ești iubit Te plimbai liniștit pe aleile-nsorite Cu gândurile împletite-n petale zburlite de crin Trupul mai grațios ca al unui armăsar și fără să știi Zâmbetul

Îmi inspiri amintiri frivole, depresive, ca frunzele tomnatice, bezmetice de suferință, de nebunie accentuate. Și-mi scormonești prin cele mai ascunse cotloane ale minții, vrând să

Era mai bine când n-aveai chip bărbate, duh negru... te plimbai translucid ca fumul de țigară prin încăpere, îmi invadai fosele nazale, mă drogam cu aroma ta. Acum ești brunet și ai priviri