Chip cioplit

Era mai bine când n-aveai chip bărbate, duh negru... te plimbai translucid ca fumul de țigară prin încăpere, îmi invadai fosele nazale, mă drogam cu aroma ta. Acum ești brunet și ai priviri pătrunzătoare, ai chip de marmură sculptat, iar fața ți-e albă ca ploaia de vară, ai expresii, ai gesturi batjocoritoare, acum ai timp, ai poftă-nsetată de răzbunare. Făcliile iadului în ochii-ți privesc tânjesc după recea-ți sărutare și zâmbetul ți-am conservat, decongelându-l în fiecare seară.