Anni- Lorei Mainka

O iarnă grea, dar un Crăciun cum scrie la carte. Brazi plini de alb, cizmele scrâșneau, mirosea a mâncare gătită dinspre unele blocuri pe lângă care treceam. Eram în sudul orașului Köln, unde

pe vârfuri întinse peste peste falange intrate cu totul în pământ în jos în sus în jos în sus mă scol dimineața seara mă scol mai încet pe vârfuri de noapte e caldul un gust de praf și

zwischenraum spațiul între vârf și pielea ce calcă sub pălăria bătăii de clopot teama să mă ia somnul să visez salcâmi și tei să mă înec între căpșuni și pământ furnici cuiburi de

inainte sa treci podul umple-ti plaminii cu aer si stringe pumnii in buzunare in mijlocul podului gindeste-te la viata si nu ezita tipa te voi auzi si te voi salva sa treci podul sa

nu vreau să ocup nimic stau pe tălpile mele nu vreau i-pod nu vreau i-phone nu vreau garaj parcare pom cu inimă încrustată lămpi în formă de rinichi nu vreau să-l văd pe Lenin nici pe Kohl să

Este vară târzie 1985. În Piața Amzei văd pe o tarabă o legumă neobișnuită, alături o grămăjoară verde, biluțe, un fel de verze pitice. Pe altă tarabă un păpușoi mai mic, din frunze albe-gălbui.

voi pune semn la batistă pentru rândunele salamandre și berze nu te speria voi ocoli dantela de Olanda în colțul cu zenit în ochiul de cerneală semnul zilei albastre vezi dantela

paharul tău cu cenușa de mătase dus cu grijă peste trepte și cărămizi o liniște îmbătată de ocru de firele lungi căzute din cer ?ai văzut? luna a plecat pe scara ei printre lătrat și jale a

nu pot uita visul o femeie cu părul ca sârma mută un cerc de lebede cu gâtul prea lung palme făcând cu mâna de la marginea lacului valuri minuscule himere sub patul memoriei o mână se

orașul fata morgana deșertul își piaptănă perciunii ridică țanțoș din umeri așteaptă sătul adormirea porumbeilor norii să nu treacă peste ziduri peste aburul scrierii în piața

se golește zborul în umbra de melc uite s-a aplecat seara peste limba de nor aplecate rămân și frunzele tufelor din jurul acestei seri ne uitam împreună țipau pescărușii treceau

mă întorc cu spatele inspir să nu-ți fiu oglindă în colțul gurii ți-au crăpat dinții de-atâta tăcere te dor tălpile de la ultimul pas cu mănuși de plastic mi-ai dat bună

în camere separate se vorbește deloc se mănâncă sorbet aliniate pe pereți calendare cifre calendare pușcăria cifrelor toți sunt siguri pe litere aliniate dimineața în camere

până sâmbăta este loc în clepsidră nu vii? se vede pe urmele de pe streașinile blocului uite acolo se împletesc ferigile de sus în jos până la mijlocul sternului se leagă cu un nod de

cântarul cerului are greutațile lui împachetate în nori colorați în zilele încercuite cu creionul chimic la loc sigur între peria de haine și peria de păr întoarce-te cu fața la perete

ochiul meu negru ți l-am pus în buzunarul de la vesta cea veche să nu ți-o fure nimeni în tren să nu rămâi în întuneric ochiul tău negru se leagănă în somn s-a lovit de pervaz n-a căzut