Jurnal pe bilete de autobuz 37

o poza din Bucuresti-ul inecat in pasii mei de copil
gindindu-ma la pescarusul tau - ti-am trimis aceasta poza...

Anni-Lorei,

urmăresc jurnalul... și văd rotungindu-se o frumoasă carte. Mai ales găsesc potrivită, interesantă concepția acesteia.

Mai revin pentru a citi continuarea,
Aur

Mi-a placut aceasta poezie. Dar am ramas cu o mica nedumerire... de ce era ametit batranul?

de foame, de singuratate, de zborul stolurilor care pe atunci erau multe sise adunau pe treptele bisericii Lutherane in fata careia erau pomi uriasi ....

știi, eu nu plâng niciodată,

acum fac o paranteză și spun:

mulțumesc

PS: nu plâng, nu plâng, nu plâng, da, bine!...plâng, și ce...rămâne între noi, să nu mai spui la nimeni(n-au să te creadă)

esențializezi ca întotdeauna și pui o luminiță între cuvinte(crede-mă, am dreptate, chiar dacă îți scriu chestia asta aici numai și numai ca să nu mă arunce în offtopic, poate am noroc:))

duminică, 17 iunie 2007

mi-au plăcut aceste cuvinte ca niște imagini-firimituri pentru suflet... trecem pe lângă abisuri vii și le culegem în ochii deschiși...

e greu sa uiti pe cei condamnati la moarte printr-o viata mizera dar care au stiut sa imparta demnitatea si atunci, in mare gol uman....sa nu crezi ca cersea, sa nu crezi ca s-ar fi vaitat, il uitase istoria pe strada, pur si simplu nu exista decit pentru copii si pasari

multam - ai grija de orasul in care traiesc mai multi oameni decit pescarusi
sper sa reusesti sa supravietuiesti umbrelor sociale

da, jurnalul meu nascut pe strada creste, pierde si multe file si bilete, si e bine asa, ma bucura venirea unei noi cititoare, astept critici

cam asa ma refer sa scriem despre cele vazute de prin calatoria noastra. ce zici!? adica cu un element care sa poata fi localizat si apoi cum ti se pare ori simti!