e atâta timp de când nu am mai gustat o ploaie albastră
încat îi uitasem parfumul ușor tomnatec – care mi-a scăldat sufletul la naștere.
demult, într-un timp uitat, thanatos își închidea ușile în
culeg picăturile de ploaie în palmele mele uscate,
și-mi stropesc pleoapele împietrite de atatea vise.
universul cantă – și se aude cel mai bine atunci când dimineața îți înflorește în geam.
am
muzica se prelingea precum pensulele îmbâcsite de culori pe pereții imperfecți ai cutiei uriașe în care zăceam…
- îmbrățișarea asta doare…mă doareeee!!! – “țipăt înăbușit cu lacrimi”.
fiecare
dimineata ne inunda cu parfum de tinerete…
ai prins in ochii tai aste scantei de suflet
si le scalzi in albastrul infinit al privirii tale fragede.
azi ma halucinez cu zambetul ce
deschide
