doruri albastre

e atâta timp de când nu am mai gustat o ploaie albastră încat îi uitasem parfumul ușor tomnatec – care mi-a scăldat sufletul la naștere. demult, într-un timp uitat, thanatos își închidea ușile în vremurile ploioase; nuferii albaștri părăseau plămânii marțipanilor și porneau în întâmpinarea acestor picuri de viață. câtă prospețime, viață, bucurie!!…. …de la fereastra ta imaginară, tu poți privi universul strălucind de ploi albastre?