Angi Cristea

în jur s-au îndrăgostit arbori lumii cu o mie de guri cerul ca un ochi sticlos s-a aburit de neînțelepciunea iubirii agățați de cercul alb al imperfecțiunii am dat o reprezentație în

azi te voi lăsa să îmi examinezi sufletul cel dinspre mierle și dimineți să vezi cât și cum lipsește în centimetri în grame în grade ce doză ar fi bine de intubat pentru a nu mai suferi de

plouă peste aburii vii peste muguri risipiți între vii plouă cu soare stingher cu stele strălucind efemer mi-e o sete de lună/pelin/ de nori risipiți și senin de coapsa cuvintelor

la Trebisacce se așază pe palmieri lumina crescendo și nu ți-am spus despre pisica languroasă din mine aici lumina curge oranj dinspre mare tu întinzi diminețile grele de sare pe sfori

lumea pare prinsă într-o centrifugă pe strada Lipscani pictorii beau la terase culori de ulei li se scurg pe pantofii albi se urinează pe zidurile desenate în graffiti nici să împarți un

nopțile la Trebisacce au gust de cer sincere albe criogenice plutind deasupra valurilor ca niște bărci pline de iarbă-de-mare gânduri ovale cresc respiră sare sapă nopți rod zile dau de-a dura

eu nu văd oameni doar păsări și zbor de măiastră văzul meu este asemenea lupului alb/singuratic vad fericiri ținând oameni în lesă străzi unde automatismele /zâmbet-grimasă/ trec pe bandă

sunt ceasuri din care curg ape de negru plecări din care scad bătăi de aripi viața ca o stea nepavată străluceste intermitent cu fiecare noapte liniile se curbează tot mai mult până nu mai

dintre o sută de gropi în asfalt mi-ai prins piciorul ca într-o capcană de azbest cu mâinile tale reci pe care le-ai șters teribilist de perete o interfață între tine, magnificul și tipul

logica după care voi ajunge să îmi creez mâinele perfect este excepțională împart un azi super slim cu un ieri înmulțesc mii și mii de timpi efemeri caut seva secundelor în fiecare pară luna

trăiesc drama de a respira noncolor în parcul devastat de singurătăți băncile depopulate aburii cailor în galop cu realitatea totul se clișeizează devin monștrii care alunecă pe

în lumea aceasta îngerii mei se ascund în vizuini nu traversează în siguranță niciodată au lanterne roșii beau suc de portocale uneori măsoară lungimea tunelului unde lilieci se agață de

iarna la câmpie vântul săpa în troiene diform căruțe cu mere veneau de la munte ca niște felinare galbene împărțind întuneric îmi oblojeam mâinile roșii la plită fără să știu că în palmele

era vară cu portocali și o pisică obeză purtai ochelari și o șapcă roșie peste freză ți-am spus de atunci că viața are n-șpe mii de viraje să nu uiți, Darie, că sunt clipe cât anii în

birocrația aceasta a sentimentelor mă împiedică să îți scriu scrisori nici tu nu te mai te uiți in cutia poștală asaltată de facturi de parcă ar trebui să timbrezi fiecare idee fiecare

joia când se deschid cerurile îmi potrivesc ceasul după un astru scara vieții miroase a cetină a fum colorat în albastru din vitralii surâd secunde portocalii ca un anotimp în

poate cele zece poeme nescrise sunt rotunde fiecare de o culoare aparte ca un ingredient care își schimbă gustul în funcție de salivă orbii nu au curcubeu nu cunosc aurora boreală dar

întotdeauna mă așez în primul rând pare ilogic ce spun oamenii au tendința să se camufleze să se metamorfozeze în pielea de șarpe a singurătății sau în sentimentalismul retoric din rândul

diminețile de iarnă sunt tandre pun de o cafea cu părul ciufulit nu-mi găsesc șosetele flaușate iar zăpada dintre blocuri scîrțîie de câte ori fac îngeri miroase a zahăr caramelizat

ziua în care m-am îndrăgostit era albă curierul suna disperat cu un teanc de reviste sub braț vecinul miop completa un rebus alambicat cultura se mutase la Taverna din colț yupiii nu va da

de câte ori ninge în orașul acesta câinii au ochii sticloși ziarele șterg parbrize cu plumb iar țiganca aceea fâșneață alăptează pe trotuar și stinge țigara pe gheața lucioasă

unul dintre noi va aprinde cuvinte- de-mare lumina se va roti ca un albatros în spre-o zare ne vom mușca umerii goi de secunde luna va patina dinspre noi spre niciunde ca o iederă te voi

tipul acela cu palton retro și cârlionți albi s-a dus într-o zi după pâine și a venit a doua zi beat mort cu două pâini în plasă râde de vremea aceea când procuratul pâinii era atât de

ninge ca la Pitești dalb dalb dalb cad păsări negre din cutii de scrum pata din palme s-a înroșit amar beau ceai cu biscuiți și recitesc Pușkin orașul patinează în zigzag latră toți câinii