Angi Cristea

întotdeauna mă așez în primul rând pare ilogic ce spun oamenii au tendința să se camufleze să se metamorfozeze în pielea de șarpe a singurătății sau în sentimentalismul retoric din rândul

sunetele verii sapă poteci înspre râu dorm în vizuini bursuci multumiti pe iluzii cine sapă la umbra unui pom în floare când timpul mă zvârle din șa ? din aluni se scurg șerpi lucioși până

diminețile de iarnă sunt tandre pun de o cafea cu părul ciufulit nu-mi găsesc șosetele flaușate iar zăpada dintre blocuri scîrțîie de câte ori fac îngeri miroase a zahăr caramelizat

în zori orașul este cel mai vulnerabil copaci desfrunziți ating cerul vântul împrăștie mormane de frunze somnolente /vise înfipte în glie/ se va lasă ceața ploile îmi vor curge pe

casa cu ferestre spre sud a ars ochii/pești solitari/ung cerul cu mir oceane de nori au pătruns în aula singurătății nedemne unde lașa mea mână pictează cerul concav ca un uter retrovers sau

îmi aștept acceleratul/pegas invalid/ cu valizele pline de viață neamortizată invizibilii hrăniți din carnea zilei reciclează scheletul eponim al orașului orbul roade strunele viorii în

Sonetul parodiat: Florin Radulescu 372.Se-ncolăcesc pe sternul meu artroze (sonet) Se-ncolăcesc pe sternul meu artroze, Dar pasu-mi bate, țanțos, înspre verde, Plâng hobiții c-am spici de

sună ceasul pentru încă o dimineață păpușii din cârpe îi este frică de întuneric citești pe ascuns ungând paginile cărților împrumutate cu mirul scurs din lacrimi șuieratul locomotivei te

istoria nu se prescrie /mai sus cu o octavă / se eliberează fericire condiționat / afrodiziac efemer / rețeta este semnată în alb schizofrenic unul din trei își administrează ser

în peștera aceea monodeistă lilieci sculptau iriși de piatră întinzând aripile văduve de lumină inima ta număra prăpăstii sterpe se bâlbâia în adorații cinefile așezată în semiobscuritatea mea

nopțile freamătă pletora frunzelor fluieră cu greierii la unison își pilesc colții de câine castrat să muște din luna anatemizată soarele anemic suturează perdeaua vie a norilor /cai

nicio lacrimă nu mi-a picurat pe sandale acid erau roz ornate stupid și râdeau încălțând picioare cambrate se împleticeau precum caii pe trotuare ridate perfid aici vieți insipide atârnau

m-a pedepsit îngerul cu portret în creion mâna ta picta stângaci fire de păpădie ți-am spus că iarba nu se poate ierbi frunzele nu (mai) pot înfrunzi copacii sting culori în apus nu bate vântul

regula numărul 99 este să accepți coada șarpelui în locul degetului inelar apoi urcă în tramvaiul 33 pe locul destinat persoanelor cu dizabilități rupe din pâinea zilei citește gazeta cu

scrii din reflex mixtura cuvintelor îți umple călimara neanderthalian cuvintele-plate/fericiri second hand/ odihnesc pe rafturi tăiate în lemn vii ca seva mirosind a logoree

sunt lașe cuvintele părăsesc stârvul mirosind a tăceri au sensurile lor plurisemantizate ochii le sticlesc ca în haită devorând tipare sintactice (sp)arte mâini diafane de poeți coli

m-am născut înintea ta cu două stații timp de o lectură fugitivă a etichetelor care ștanțează creierii în catacomba aceea îmi întinsesem aripile de liliac decriptam anxietăți speologic în

când scria pensulele i se scuturau de păianjeni gutuile își ascundeau rotunjimile printre file se picta pe ea dezbrăcată de celebritatea singurătăților amare ca styxul iar el își lua fața de

sunt ceasuri din care curg ape de negru plecări din care scad bătăi de aripi viața ca o stea nepavată străluceste intermitent cu fiecare noapte liniile se curbează tot mai mult până nu mai

viața are un cifru roman (in)descifrabil la treizeci de ani te strigă ana karenina/tu sari cu parașuta victorian/ ocolești gazonul tuns regulamentar accidental cazi în experimente zen iei

fereastra unde porumbei exersau zborul masca temerar goliciunea parcă nu ne mai dezbrăcasem de cuvinte niciodată gura ta îmi spunea să apun ca o lună deșartă îmi parfumasem pletele cu

degetele tale cântă Rahmaninov pe note înalte serile așez sedimente ca niște scoici în marea agitată /pescăruși orbi de sare/ mângâie-mi umerii sidefii ca o lună amară lumea este mai strîmtă

dragostea vine de pe lună în silenzio stampa are gust caduc de morfină o adulmecă toți câinii perfid dă (in)dependență delir trimbulind pulberea ei argintează stelele cometa aburindă se