Jurnal
(Șo)tron într-o gară
2 min lectură·
Mediu
sună ceasul pentru încă o dimineață
păpușii din cârpe îi este frică de întuneric
citești pe ascuns
ungând paginile cărților împrumutate
cu mirul scurs din lacrimi
șuieratul locomotivei te găsește
într-o gară
stând pe bagajele bunicii cu inima descusută
este fascinant să joci șotron
la unu jumătate noaptea
cerșetorul din colț îți întinde
o bucată minusculă de cretă
în schimbul colțului de pâine rupt
tu sari într-un picior numărând călătorii adormiți
din doi în doi
oare nu se tem că le va trece trenul
fără să fluiere?
numeri căsuțele desenate cu cretă albastră
sosirile plecările liniile estompate
nu se doarme la infinit într-o gară
sunt șine peste tot sau șenile
bunica scoate bucata de caș
mănâncă cu gîndul la Joiana drăguța de ea
ce vacă
magiunul are alt gust
prunele s-au copt cum trebuie
are grijă Dumnezeu draguțul
te învârtești în rochița roșie
cu buline albe printre călătorii buimaci
unora banca șubredă le este casă
au așteptat prea mult timp trenuri morganatice
sufletul strâns este într-un bagaj pus sub cap
pernă pentru vise pașnice
frumoasele nebune ale gării
trăiesc într-un du-te-vino continuu
periplul odiseic
trenul șuieră se urcă pe apucate
picioare se agită miriapodic
în sandalele decupate ca poza îngălbenită a părinților
veșnic dezlipită la un colț
simți aerul muntelui izbind în ferestre
șarpe de apă translucid
călătorii vorbesc despre eșecurile propriei vieți
revarsă sincerități albe în cușete negre
în gara cu o băncuță din lemn
impiegatul anunță mersul trenurilor
și al lumii
miroase a busuioc perna umplută cu rugăciuni
regina-nopții acoperă lumea
clopotul aromat al copilăriei
mâna bunicii țese vise din fân
păpușa va fi mai fericită cu un petec sau două
stând lângă poza părinților
străinii aceia care te mai caută
din când în când spunându-i bunicii ,,mamă”
nu știu că îți place să joci șotron
iar păpușii din cârpe îi este frică de întuneric
001.468
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Angi Cristea
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 307
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Angi Cristea. “(Șo)tron într-o gară.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/angi-cristea/jurnal/14055438/sotron-intr-o-garaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
