(Șo)tron într-o gară

sună ceasul pentru încă o dimineață păpușii din cârpe îi este frică de întuneric citești pe ascuns ungând paginile cărților împrumutate cu mirul scurs din lacrimi șuieratul locomotivei te găsește într-o gară stând pe bagajele bunicii cu inima descusută este fascinant să joci șotron la unu jumătate noaptea cerșetorul din colț îți întinde o bucată minusculă de cretă în schimbul colțului de pâine rupt tu sari într-un picior numărând călătorii adormiți din doi în doi oare nu se tem că le va trece trenul fără să fluiere? numeri căsuțele desenate cu cretă albastră sosirile plecările liniile estompate nu se doarme la infinit într-o gară sunt șine peste tot sau șenile bunica scoate bucata de caș mănâncă cu gîndul la Joiana drăguța de ea ce vacă magiunul are alt gust prunele s-au copt cum trebuie are grijă Dumnezeu draguțul te învârtești în rochița roșie cu buline albe printre călătorii buimaci unora banca șubredă le este casă au așteptat prea mult timp trenuri morganatice sufletul strâns este într-un bagaj pus sub cap pernă pentru vise pașnice frumoasele nebune ale gării trăiesc într-un du-te-vino continuu periplul odiseic trenul șuieră se urcă pe apucate picioare se agită miriapodic în sandalele decupate ca poza îngălbenită a părinților veșnic dezlipită la un colț simți aerul muntelui izbind în ferestre șarpe de apă translucid călătorii vorbesc despre eșecurile propriei vieți revarsă sincerități albe în cușete negre în gara cu o băncuță din lemn impiegatul anunță mersul trenurilor și al lumii miroase a busuioc perna umplută cu rugăciuni regina-nopții acoperă lumea clopotul aromat al copilăriei mâna bunicii țese vise din fân păpușa va fi mai fericită cu un petec sau două stând lângă poza părinților străinii aceia care te mai caută din când în când spunându-i bunicii ,,mamă” nu știu că îți place să joci șotron iar păpușii din cârpe îi este frică de întuneric