Anghel Pop
@anghel-pop
„Traieste totul pana la rana!”
Nu conteaza daca pierzi sau castigi, conteaza sa intri in joc.
De altfel, explicația lui e atât de logică. Dar logica merită sacrificată atunci când ești o clonă, neh?
Tu ești mai deștept decât Gramatica Română și mai deștept decât toți profesorii universitari de filologie la un loc, pentru că tu ești marele Bobah, care a decretat de la sine putere \"acordarea cu singularul\". By the way, te-ai documentat înainte de a-ți susține eroarea? Dă-mi bibliografie, nu mă aburi cu sofisme, ca de obicei.
Ai și alte argumente în afară de sofismul \"e corect pentru că eu, Bobadilu, o spun\"?
Mai învață, dragă Bobah, pune mâna pe gramatică și mai lasă orgoliul ăla stupid, că nu se bazează pe nimic. Una peste alta, cu erori gramaticale și minciuni de clonă și plagieri ai reușit să mă dezamăgești cumplit. Ți se aplică vorba lui Iorga: \"unde e un car de minte e un și un car de prostie\".
Și scrie ceva din căpșorul tău de inginer, chiar dacă ar ieși ceva incredibil de prost, nu mai fura texte de patru stele de pe Agonia, ca să le modifici și le prezinți ca pe ale tale. Dezgust.
Pe textul:
„orele de fildeș" de diana sima
și \"noastră\", și \"pe care o construim (noi)\"
\"DOAR o potecă pe care circulăm DOAR noi\"
repetiții care denotă pauperitate lexicală
\"cu totUL aerul\"
greșeală
\"lumea noastră pe care o construim zi de zi cu răbdare cu iubire, fân, petice de cer semințe\"
și imediat autocontradicția:
\"nu știu cum va fi, ce formă va avea, ce culoare\"
adică știe cum arată, de vreme ce o construiește, și spune exact cu ce materiale, dar de fapt nu știe cum arată, deloc nu știe
\"vom supraviețui oricărui add pe messenger\"
asta e chiar distractiv, teroarea unui add pe mess m-a amuzat la culme
\"vom sta unul în celălalt\"
clișeu
\"vom pierde orice urmă de UMANITATE\"
și imediat explicația, ca să înțeleagă toți ce și cum:
\"vom fi două ființe NEPÃMÂNTENE\"
\"vom exista într-o stare de imponderabilitate supremă\"
imponderabilitatea înseamnă că nu ai mai deloc greutate, atunci cum mai poate fi și supremă? o fi fiind și mai puțin supremă?
\"orice papă care a condus Vaticanul\"
papii conduc Vaticanul, ăsta e jobul lor, de ce mai trebuia și \"care conduc Vaticanul\"? ca să știm și noi ce e cu papii ăștia, cu ce se ocupă, că poate nu știam?
\"vei fi un fel de sunet pe care îl voi simți până în stomac\"
eroul imponderal nu va avea amprente sau ADN, dar va avea stomac
\"nu am nevoie de nimic în preajma ta\"
și imediat explicarea, lămurirea, redundanța:
\"îmi ești supersuficientă\"
\"o pajiște pe care ne oprim să ne odihnim\"
poți să te odihnești dacă nu te oprești? la ce mai trebuia și \"ne oprim\"?
eternele enumerări de compunere școlară:
\"dispar munți râuri, țări\" (zici că ești la jocul \"Țări, munți, orașe\")
\"cu răbdare cu iubire, fân, petice de cer semințe, cu totul aerul\"
\"pielea, sângele, degetele orice, absolut orice, vom pierde orice\"
\"oricărui cutremur, cataclism nuclear, oricărui add\"
\"fără amprente, fără ADN, fără arbore genealogic\"
\"vei fi Nordul, Vestul, Estul și Sudul\"
\"azi nu am mâncat aproape nimic
și nu îmi este foame\"
\"aproape nimic\" înseamnă că totuși ai mâncat ceva, acolo, deci e firesc să nu-ți fie foame
prin urmare, care e șpilul cu \"și nu îmi este foame\"?
ce e simpatic e felul în care Alberto a început să folosească rețete science fiction în poezii, același science fiction de care râdea sarcastic pe acest site. și tocmai cu acest s.f. are succes.
asta e remarcabil
Pe textul:
„text nou tot cu ea" de Albert Cătănuș
Nu este vorba aici de furt pentru a trăi, ci e vorba de lene:
„faci de 50-60 de euro pe zi, NICI NU TREBUIE SÃ MAI MUNCEȘTI”.
Doamna Nache, apărați aici nu o mamă care fură pentru copilașul ei lihnit de foame, ci un infractor fără mustrări de conștiință: „Ne-am îndreptat spre rafturile cu lapte, unde camerele de supraveghere nu ”suprevegheau” INFRACȚIONALITATEA românească. (…) DAR A FOST DISTRACTIV”.
Aceasta nu e literatură, e pur și simplu o consemnare a unor fapte, de aici veridicitatea. E un adevărat proces verbal la Poliție. Puneți în fața textului pasajul „Subsemnatul Alberto Popescu, declar pe propria răspundere că am comis infracțiunea de furt calificat astfel:” și veți avea o declarație completă, care e valabilă în fața organelor legale.
Putem verifica dacă domnul Cătănuș (numele real al lui Alberto) are cazier în Spania, dacă i s-a pus cumva interdicție pentru furt acolo, și de aceea are I.P. de Brăila din vara anului trecut.
Deci, fără sensibilități. Să nu deviem discuția cu cadre lacrimogene de film indian, cu femei care fură lapte pentru bebeluși și storc lacrimile polițiștilor. Aici e vorba de furt de whiskey și parfumuri, deci produse de lux, care ar stoarce polițiștilor doar un rânjet scârbit când le-ar vedea în costumul de baie feminin.
Avem amănunte precise despre metodologia furatului în străinătate: „ -Dar la cine vinzi? -Tot la muncitori, se dau la jumate de preț. E o afacere.”
Avem detalii despre arta furatului pe care le poate cunoaște numai un expert: „să vă arăt costumul de baie, l-am cumpărat de la un magazin de chinezii.”
Aici e instigare la furt, o autentică inițiere a unor novici virtuali în tehnica furatului, cu riscurile și recompensele ei:
„FII ATENT CUM FACI: îți iei în coș ce vrei să furi și apoi te duci acolo unde știi că nu sunt camere. Unele supermarketuri au și gardieni. Dar SÃ FIȚI ATENT când furați, unele țiple au alarme, te uiți cu atenție la ele și le scoți alarma. Dar furi de 15-20 de euro. Dacă te duci pe zi de 2-3 ori ÎȚI FACI BANI FRUMOȘI.”
Nu e furt de lăptic pentru bebeluși, ci furt calificat, de plăcere, pentru bani!
Scuza lui Alberto cum că nu el este personajul hoț Alberto din acest text e puerilă: e vorba de mărturisiri complete aici, în detaliu, cu profilul psihologic al degradării treptate: „-Alberto, în seara asta mergem la furat. (…) Trebuia să par și eu un dur. Am aprobat din cap și m-am dus să mă schimb. Mergeam la furat și nu eram deloc neliniștit”.
Alberto își minimalizează mereu gravitatea furtului: „am conștientizat cu adevărat ce făceam: furam (…) Mai degrabă era un moft decât furt.” „Fusesem la furat într-un supermarket. Nu mă simțeam murdar, MI SE PÃREA NORMAL, după calculele mele, peste 75% din românii din Spania avuseseră asemenea AVENTURI.”
Ce scuze penibile are Alberto, cum că majoritatea fură, deci și el poate! „După calculele lui” (auzi tu, calcule științifice, fără nicio dovadă), MAJORITATEA românilor emigranți fură, deci de ce să nu o facă și el? De ce s-ar simți Alberto MURDAR, de ce să nu fie DISTRACTIV, mai degrabă un MOFT decât un furt, doar o AVENTURÃ?
Pe Alberto nu-l deranjează că e un hoț, ci, așa cum ne spune cu durere, suferă pentru că nu e expert în furt: „MÃ JENA ideea că sunt un virgin în ale furtului din magazine”.
Acesta e nivelul real al celui care își bate joc de noi pe aici spunându-ne că „scriem bălării”. Acesta e omul, acesta îi e nivelul de la care ne disprețuiește. E vorba de tupeu de cartier, de nonșalanță și lipsă de repere etice: „țineam picioarele PE MASÃ și mă jucam cu telefonul mobil în timp ce Severică turuia în neștire CUM AM PUTEA FACE BANI ILEGALI”.
Alberto nu zice nu când e vorba să se deprindă cu furturi mai serioase: „Severică radia, în câteva zile trebuia să fure vreo 50 de parfumuri scumpe pentru șef. -Mergi mâine cu mine să furăm niște parfumuri?”.
E clar că avem aici o subliteratură de \"cartier\", în care un vajnic reprezentant al faunei de „după blocuri” se fandosește că a putut fura în Spania „fără emoții”, în timp ce maestrul său „avea emoții”, și scrie pentru cocalari pe un ton care instigă la furat și pe alții, dându-le toate amănuntele tehnice pentru a scăpa neprinși: cum să evite camerele video, cum să se ferească de gardieni, cum să fure sub nivelul de 300 de euro pentru a scăpa de rigorile legilor străine, etc.
Domnule Cătănuș, e clar că dumneata îți confesezi aici fapte reale, sperând că nimeni nu cunoaște identitatea ta reală, sub nickname-ul Alberto. Las-o mai moale cu critica pe aici, că nu ai credit în fața noastră, da?
Pe textul:
„Raiul ciorditorilor de țiple" de Albert Cătănuș
\"Omul\" e romantică, dar nu aduce nimic nou. La fel CULOARE și FIORI.
GREIER banal. CREAȚIE la fel.
Cel mai bine realizat poem într-un vers e MOARTE, care mi-aduce aminte de o povestire superbă de Bradbury, cu niște astronauți ce caută flaconul albastru cu un elixir misterios pe Marte, o poțiune ce împlinește orice dorință ascunsă. Povestirea nu e tradusă în română, după câte știu.
Părerea mea este că dacă scrii 10 micropoeme mai puțin reușite, dar dai peste unul excelent ca MOARTE, merită. Din acestea care rămân îți poți face un volum valoros. Așa că te încurajez să continui...
Pe textul:
„Himerice atingeri" de Elia David
O aglomerare de verbe la indicativ ce denotă pauperitate imaginativă.
\"sunt multe mașini toate ne claxonează
parbrizul rămâne mereu pătat de aceleași urme
nu se spală cu niciun detergent\"
De unde și până unde ai sărit de la imaginea străzii la parbrizul murdar? Ce parbriz? Al cui? Aglutinarea asta căznită de imagini necorelate o numești tu poezie? Care este valența lirică a inserției cu parbrizul murdar? Cum e valorizat în context?
\"eu șterg orice deschizătură cu un burete galben
până a doua zi tu faci alta
schimbi ramele
îmi interzici să privesc\"
Astea sunt încercări de a face versuri de manele? Crezi că dacă ai alăturat cu forța niște expresii chinuite ai dat gata poezia?
\"locuim în patru cavități miocardice\"
Pe bune? Și sunt și albe pe deasupra? Miocardul este mușchiul inimii. Nu există cavități ÎN miocard. Există \"cavități cardiace\", dar asta e cu totul altceva.
\"nu ne plictisim nicioadă\"
Da, asta cu NICIOADÃ e foarte mișto. Zici că e \"nici o noadă\". Tot așa!
\"un dăngănit de clopot\"
\"DÃNGÃNÍT n. Sunet produs de clopot\" (dexonline)
Ți-a ieșit un pleonasm superb. \"Dăngănit de clopot de clopot\". De unde le scoți?
\"pe stradă ne ținem de mână
alergăm, sunt multe mașini\"
\"și aici ne ținem de mână
alergăm, sunt multe mașini\"
Da, pană clară de idei. E bine să reiei grupuri de versuri de pe la început, mai umpli pe ici, pe colo prin final, dă mai bine o poezie ticsită de redundanțe.
\"eu șterg orice deschizătură cu un burete galben\"
\"cu același burete galben
șterg pelicula de realitate\"
Păi ce spuneam mai sus? Lipsă de inspirație, copy-paste din partea întâi a textului, și-am umplut și partea a doua cu nimicuri colorate!
Și iar înghesuire de verbe pe vers la pătrat, numai așa, ca să dea iluzia dinamismului, dar într-o sacadare care sună artificios:
\"scrijelim nu ne plictisim ne ținem alergăm ne place se aude batem cuie antifonăm\" ș.a.m.d., etc, ș.u, bla bla.
\"șterg pelicula de realitate
care ne-ar fi putut trezi\"
Da, dormi în pace, nu cumva să te trezești la realitate. Minunat text!
Pe textul:
„Poem cu geamurile sparte" de Carmen Sorescu
http://www.csc.matco.ro/pg_web/frazbile.html
Farcaș e antipatic, ai simțit bine, pentru că vorbește mult și nu lasă pe mai nimeni să se exprime pe lângă el; are acea siguranță de sine care e mereu iritantă; dar îl tolerăm pentru că spune chestii interesante.
:)
Iar aprecierile despre ospitalitate le fac străinii: globetrotterul Jean-Marc (mi-a spus-o chiar mie, personajul e real), sau renumitul fotograf Miya Kosei (el spune peste tot in lume ca Maramuresul e buricul pamantului, citeste povestea lui aici:
http://www.maramures.de/kosei/kosei.html ).
Din contra, parerea mea, ca roman, e mai rezervata: e cea exprimata in pasajul:
\"Oricum, s-au stricat treburile pe la noi în ultimii ani; poate că moroșenii mai sunt ospitalieri cu străinii, dar între ei a început să-și facă loc râca. E drept că pe Valea Izei dacă oamenii văd un străin pe stradă care n-are unde dormi...\" (lucru inca adevarat).
În ce privește pronunțarea corectă a termenului Magonia, deși nu am găsit nimic clar, cred că, fiind un termen din franceza veche, preluat din latină, trebuie pronunțat ca în franceză, cu accent pe penultima silaba, deci ar rima cu Agonia.
Termenul a fost introdus de episcopul carolingian Agobard de Lyon în 815, ca să combată opinia populară privind magicienii care ar călători în nave de nori prestând servicii de influențare a vremii pentru satele bănoase (un fel de solomonari de pe la noi).
Magonia provine deci etimologic din termenul latinesc MAGUS, este Țara Magicienilor, dar fiind situată în tărâmul eteric al norilor este prin extensie și domeniul zânelor, silfidelor, etc. În folclorul de origine celtică are toate aceste caracteristici.
Magonia este și un gen de plante din familia Sapindaceae. Coincidență?
Dar despre acestea voi vorbi mai pe larg în episoadele următoare. Keep in touch!
:)
Pe textul:
„Povești despre Magonia (2)" de Anghel Pop
N-am zis ca gheisele/curtezanele ar fi recitat in momentul actului, asa ca nici vorba de teama ta ca \"in loc sa se piarda cu totul in extazul momentulu\" vor declama emotii care nu le apartin.
Discutiile si filosofice se purtau fie inainte de act, ca preludiu pentru o excelenta lubrefiere intelectuala, fie postcoitum, ca postludiu liric in care se contempla efemeritatea oricarui orgasm in aceasta viata fragila.
Poeziile puteau fi compuse pe loc dupa act, in cazul gheiselor experte in hai ku/tanka (ori cantata din repertoriul clasic), ori poezie clasica \"shi\" acompanianta la titera/flaut de curtezanele chineze (vezi stilul nou/ jin-ti din dinastia Tang si poezia \"Țî\" din dinastia Song).
Dar in cazul in care un degustator de poezie recita/asculta o poezie compusa de altcineva isi interiorizeaza emotia acelei poezii si si-o impropriaza (exact asa cum faci tu cand inveti o strofa pe de rost din creatia altui poet pentru ca te recunosti in ea).
Asa ca teoria ta e pe langa subiect. Quod erat demonstradum.
Pe textul:
„Mute fuck" de Claudia Radu
Ovidiu, ar trebui să precizezi la biografie că ai barbă.
Am mai observat astfel de confuzii din partea comentatorilor pe paginile tale.
Cu simpatie, Ovidiu!
Pe textul:
„Șoaptă-mă a rugă" de Ovidiu Oana
Despre text. Mi-a plăcut găselnița cu:
\"nu sunt
||||| || ||| |||| ||| | | |||||||||| ||||| || || || |||||||||| |||||| || | ||||||||||||||
singur\"
La restul poți să renunți fără remușcări.
\"am dat cu piciorul
în coaste
tobe
ritm\"
Muzica antrenantă face parte din \"experimentul de laborator\"?
Ce formație interpreta ritmul în care o burdușeai pe sărăcuța?
Și cu ce ți-a greșit amărâta veselă?
Sunt curios.
Pe textul:
„penultima crimă" de Victor Potra
Dar de ce se pune limita de vârstă de 21 de ani?
Și cei peste 21 ar participa. În definitiv e vorba de o tabără de CREAȚIE, nu?
Apoi e ciudat să denumești o tabără de CREATIVITATE cu termenul de \"avarie\".
Psihanalitic, asta semnifică un autoblocaj din start.
:)
Pe textul:
„Important! Tabăra De Creație \"Lumina De Avarie\"" de Daniel Puia-Dumitrescu
Titlul mi se pare o parafrazare banală după \"Romanul adolescentului miop\", aș sugera să scapi de umbrele eliadești. Să-ți asumi o identitate ce se dispensează de pășitul pe urmele clasicilor. Nu ai nevoie de asta.
Cât despre miopie... citeam într-o biografie a actorului James Dean că o mare parte din șarmul lui venea din privirea blurată, de miop ușor nesigur, privire cețoasă care mergea la inima femeilor ce vedeau în tânărul rebel un copil pierdut în lumea confuzionantă, femei repede săritoare să-i asigure siguranță și confort emoțional. Deci ar avea miopia și părțile ei avantajoase... desigur, atunci când nu te izbești de indicatoare și nu cazi în canale cu capacele furate de bronzați. Lentile de contact ai încercat? Ți le recomandă un vajnic posesor de dioptrii -5.
Pe textul:
„Romanul îndrăgostitului miop - antepreludiu" de Victor Potra
I-am explicat că SF-ul autentic abordează niște teme atât de profunde încât cei mai mulți nu le pot urmări: colonizarea universului, locul ontologic al omului în univers, evoluția inteligenței în miliarde de ani, contactul între civilizații cosmice și altele.
E de fapt pledoaria pentru SF a lui Kurt Vonnegut din \"Fii binecuvantat, domnule Rosewater\".
Dane, observația ta referitoare la dezumanizarea prin net e valabilă în această perioadă, în care netul nu a evoluat suficient ca să permită comunicarea totală, prin setul de semne ale limbajului corporal decantat de milenii. Când toată planeta va avea viteză mare pentru a permite și transferul calitativ de imagine-video, atunci comunicarea corporală își va relua rolul, azi trunchiat.
Pentru ceea ce ar putea fi netul în viitor, îți recomand cu căldură studiul \"Proiectul Millenium\" al lui Marshall Savage. Numai bine!
Pe textul:
„Isaac Asimov: Maniheism intergalactic" de Valeria Manta Taicutu
1. Tu te BUCURI că îl întâlnești pe Hitler?
2. Întâlnirea cu el e o ȘANSÃ?
3. Tu ești purtătorul de cuvânt al TUTUROR celor care ÎL IUBESC?
4. Tu îl IUBEȘTI pe Hitler?
5. Pentru tine Auschwitz este UN PARC DE DISTRACȚII?
Ar trebui să râdem?
6. Tu nu poți decât SÃ DAI DREPTATE ideii că Hitler este UMANIST?
7. Tu îi oferi un ghiocel lui Hitler ca SURPRIZÃ PLÃCUTÃ?
Asta e funny?
Pe textul:
„Interviu cu Peace Maker-ul Adolf Hitler" de Catalin Popescu
BIEȚI are un iz de Păunescu, ar trebui scos, are și el o poezie cu \"bieți clovni\"
\"și-n asfințit erup mici vânătăi de curvă\"
asta-mi place f. mult, dacă-ar fi tot textul așa!
:)
\"și spânzurând ca doi pantofi șiretul
vibrați copii lovindu-i de perete\"
VIBRAȚI și CA DOI PANTOFI ar merita schimbate
\"și de uimire vi se schimbă fața:
c u c i n e s e a m ă n ă c e l m i c ?
și așteptați să treacă anii să-i descoperiți talentul
dar el cu nimeni seamănă
și cocoșați cărați spre case trupul
și-o altă zi în care
nu ați aflat nimic\"
aici sunt prea mulți de ȘI
de fapt în tot textul sunt
textul are forță, se simte încordarea, renegarea și imprecația, dar ar merita lucrat, pentru a se eradica tot ce sună a Esenin sau Păunescu (și asta n-o zic ca pe un reproș), pentru că starea primă de aici e valabilă, nefalsificată
Pe textul:
„propriul chip" de Vasile Munteanu
Pe textul:
„poezia anului 2100" de Dan Cârlea
\"Era atât de cald încât Alberto se oprise din fumat\"
ce-are una cu prefectura?
\"Copiii aceia se jucau cu tigvele bunicilor\"
Extraordinar! Fiecare copil cu tigva bunicului său, și numai cu aia!
\"Groaznic, era un univers în care moartea era la ea acasă\"
În lumea noastră moartea e la ea acasă, în toate lumile moartea e la ea acasă, din cauza entropiei. Ceva nou?
\"latinii ăia care au inventat apa caldă.\"
Greșit. Nu ei au INVENTAT \"apa caldă\". Primele dovezi arheologice ale unui sistem de băi publice apar în Egiptul antic, secolul al III-lea î.Hr., deși practica e mai veche, având conotații ritualice. Existau cazane pentru încălzirea apei, deși din cauza climei nu aveau mare nevoie de ele. Romanii sunt mai cunoscuți doar pentru că au făcut asta pe scară largă în Europa, foarte organizat. Dar căzi și canalizări, plus sisteme de aducțiune a apei, aveau și cretanii în civilizația minoică, acum 2500 de ani, sau indienii, în urmă cu aproximativ cinci milenii.
\"în universul paralel, dincolo de pereții pontonului\"
Deci universul paralel începe după ziduri. Tot așa există câte un univers paralel după budă, după colț, după case, după blocuri, după etîcî. Sau cum poți să scrii fără să spui nimic.
\"că_cine\"
\"perfect rotundă\" pleonasm
dacă e rotundă, atunci e clar că e perfectă, dacă nu e perfectă nu mai e rotundă, un cerc nu mai e cerc dacă nu e chiar rotund, atunci e o altă formă geometrică
\"merse încet prin cameră cu mâinile la spate în jurul patului\"
deci patul e în mijlocul camerei? paturile stau lipite de perete de obicei
\"Luă o țigară din pachet și o aprinse zgomotos.\"
Orice țigară se aprinde cu zgomot, de la chibrit sau de la brichetă. Ce vrea să spună \"zgomotos\", că plescăiai sau ce?
\"o prezență nevăzută, o entitate colorată.\"
dacă e NEVÃZUTÃ cum mai poate fi COLORATÃ??? ha ha ha
\"Întinse nările în vânt ca o gazelă\"
Alberto ca o gazelă. Ce gingaș.
\"cine naiba m-a pus să mă uit sub pat?\"
păi dacă era miros PESTILENȚIAL, Alberto, ce voiai, să stai așa, cu duhoarea aia de mort, din lene?
:))
Trama e slăbuță, diluată la extrem. Alberto nu face nimic, Alberto fumează, Alberto e moleșit de lene. Nimic nou. Din poliloghia asta leșinată îl mai salvează numai un cadavru trântit sub pat, neplauzibil, și oricum neinteresant.
Ca să-i întorc delicat complimentul pe care-l face Alberto oricui pe site (cu condiția să nu fie editor), și anume că au scris o \"bălărie\", am să-i zic și eu lui Alberto că a scris o \"lăbărie\".
Pe textul:
„Loloiul" de Albert Cătănuș
Nemiloasele frustrări care trag de noi în amiezi ploioase spre Parisul omfalic, îndepărtat ca o lume virtuală pentru care nu vom avea niciodată bani virtuali destui spre a ne face cont.
Sentimentul acela când refuzi să deschizi ușa, chiar dacă o fi vreo citație importantă, sau vreun vecin ce te anunță că s-a spart canalizarea. Pentru că nu ai mai putea suporta nici măcar un cm. în plus de inutil.
Când asculți cum sună telefonul și te bucuri că ai puterea să nu răspunzi ca un automat.
Îmi aduce aminte de Bucowski, cum își trăgea el în \"De duzină\" pătura peste cap, ca să fie departe de oameni și de \"tumbele lor jalnice\".
Distanța irecuperabilă până la idealul sintetic din vreo poză fotoșopată de pe deviantart, \"cu pat de fier și rama albă/ cu ferestrele vraiște/ cu vreo tâmpenie la modul clasic\".
Și finalul recapitulativ, reiterând toate acestea.
Ți-am spus demult-demult că nu-mi place cum frângi intenționat textul pentru a-l încifra. Mi se părea că dai spre artificialitate.
Textul ăsta mi se pare că a rupt barierele acelea, și curge frumos, cinstit. Pentru asta îl înstelez.
Pe textul:
„șilaut end geez" de alice drogoreanu
Ms de trimitere, să știi că voi reciti \"De duzină\", și mi-am amintit că am niște filme după Bukowski de văzut, vezi și tu pe IMDB la \"Bukowski\".
Alberto, nu e s.f., ca să înțelegi ce e s.f.-ul trebuie să citești niște tratate critice despre s.f., o istorie a s.f.-ului (vz. Jacques Sadoul pentru început), plus cărțile-reper în s.f., ș.a.m.d.
Povestirea de mai sus e o parabolă, nu e niciun science fiction mai sus, te invit să-l arăți dacă tu zici că există.
\"ia-sară\" e o expresie de la mine din Țara Oașului, mi-a făcut plăcere să o inserez. La urma urmelor sunt oșan, wtf.
\"ființa-de-lumină\" este entitatea întâlnită de cei ce au experiențe de moarte clinică, e o etapă sintetizată de dr. Moody în cartea sa \"Viață după viață\", Anton Vasile știe, tu nu știi, păcat că te bagi deși nu știi, ești incorigibil :)
Alberto, ar trebui ca să și demonstrezi etichetările tale, dar sunt convins că aș cere prea mult, așa că ms de rating și see ya!
Carmen, ms de comm, mai treci, m-ai amuzat și tu, împreună cu Alberto și Ancuța sunteți chiar simpatici, ori eu sunt euforic sau ce.
Pe textul:
„e ceva de speriat, nu alta" de Anghel Pop
Diabolizarea aceasta a adversarilor („politicienii români sunt niște torționari”) e o practică veche. Dintotdeauna au fost oameni care au avut nevoie de țapi ispășitori. A se vedea cărțile antropologului Rene Girard, care arată că persecutorii au nevoie de justificări pentru a extermina cu conștiința împăcată, așa că mereu își denunță oponenții drept „răi”, „malefici”. Pentru domnul Potra, politicienii sunt „torționari”, nici mai mult, nici mai puțin. Așa să fie, domnule Potra? Politicienii de azi au torturat pe bune oameni, deci merită apelativul „torționari”? Toți au torturat, în bloc? Dar exagerarea e necesară unui spirit dezagregat. Pentru că numai așa, îngroșând la maxim acuzațiile, un om debusolat își poate cultiva extremismul.
De ce nu promovează domnul Potra doctrina „rezistenței pasive” a lui Gandhi, a „non-violenței”, prin care Gandhi a eliberat 800 de milioane de oameni și a inspirat o planetă întreagă? Probabil pentru că e mai ușor să o faci pe comisarul NKVD cu pușcă la bandulieră. Ajută la înfrumusețarea imaginii de sine, mai ales dacă e alterată de ratări.
Domnul Potra nu și-a însușit încă marea lecție a operei și a vieții lui Tolstoi, care ne arată că o lume rea nu se poate îndrepta prin rău, ci numai prin bine, pentru că dacă răspunzi cu rău atunci ești la fel cu cei pe care îi denunți ca „răi”.
Exemplu: Comuniștii i-au acuzat după 1945 pe politicienii „partidelor istorice”, PNL și PNȚ că sunt „politicieni corupți”, și i-au decimat și torturat prin lagăre și închisori. Azi descoperim că acuzația era falsă. Dar, la vremea ei, expresia „politicieni corupți” a sunat destul de convingător pentru a justifica execuții și deportări!
Domnul Potra se laudă cu experiența sa ca militar, când a tras. Nu știm în cine, și la ce comandă. Iată ce ne mărturisește în autobiografia sa: „15 Noiembrie 1987 – așteptăm cu arma la picior să împușcăm ceva. Nu știm ce, dar împușcăm cu entuziasm.” Pasiunea domnului Victor pentru arme de foc e evidentă: el „împușcă entuziasmat”, deși nu știe nici măcar cine sunt țintele în care i s-a ordonat să tragă, și pentru care motiv. Oare și atunci era Rebel? Sau a executat docil ordinele superiorilor?
Domnul Potra pozează în eroul salvator al națiunii, care cheamă la rebeliune, proclamând: „e criză de rebeli în România”, „revolta trebuie dospită”, „eu sunt Rebelul”.
Nu întâmplător, în mai toate prozele sale visează cu ochii deschiși că salvează pe cineva: ba pe vreo minoră dintr-un bordel, ba pe copilul său. Cu toate astea, nu uită să ne confeseze, prin alegerea persoanei întâi pentru narare, performanțe sexuale autoelogioase: „am futut la ea până dimineață”, „sex în trei”, etc.
Dacă ne uităm în biografia domnului Victor postată pe site, vom citi cu surprindere:
„2006, dezastru complet, economic, sentimental și spiritual.”
Se pare că „dezastrul complet” pe toate planurile (faliment, abandon, depresie) l-a dezechilibrat profund, încât în anul următor, 2007, ne confesează încă o prăbușire psihică („Nu rezist, cad”), deși se scuză prin faptul că a încercat să se ridice prin „prima revoltă”. Se pare că nu a fost destul de motivat, așa că urmează în 2008 „a doua revoltă”, adică exact faza în care se află acum domnul Victor: instigare la rebeliune, sete de împușcături, pozare în erou salvator al lumii.
„Dezastrul complet” din viața privată se transferă în spațiul virtual prin mecanismul inconștient numit în psihanaliză „deplasare”, așa încât domnul Victor compensează angoasele existențiale și frustrările crizei de bărbat la 40 de ani prin pozatul din toate unghiurile drept model de desăvârșire civică și etică. Dar violența lăuntrică, insuficient gestionată și conștientizată prin autoanaliză, se trădează prin gesturi ce contrazic flagrant modelul pozitiv: declarații războinice, pulsiunea morții, fascinația thanatos-ului, instigare la anarhie și violență generalizată, etc.
Cam așa și-a început și Hitler cariera sa abominabilă: la început nu era decât unul dintre miile de anarhiști mărunți care colcăiau într-o Germanie învinsă și dezamăgită, încă un agitator ce ținea discursuri revoluționare prin berăriile unde se mânca varză cu cârnați, folosindu-se de nemulțumirea oamenilor simpli pentru a putea ajunge la putere.
Berăriile acelea au dispărut ca loc de propagandă politică. Azi manifestele se împart pe net, iar ceea ce a scris domnul Potra mai sus e un astfel de manifest ce îndeamnă la destabilizarea instituțiilor de stat, îndemnând populația la revoltă armată, prin manipulări abile de genul: „i-aș împușca dacă aș putea” pe „politicienii torționari”.
Degeaba încearcă domnul Potra să se convingă și să ne convingă de bunătatea sa (pomana de o sută de mii dată unei biete fetițe), de sub masca frumos potrivită pe chip răzbate privirea hidoasă a violenței oarbe: „aș împușca, dar nu pot”.
E o profesiune de credință atât de cinică încât îmi dă fiori: „aș împușca, dacă aș putea”. Adică, dacă aș avea posibilitatea. Dacă mi s-ar oferi ocazia. Ce bine că domnul Potra încă nu a avut ocazia să împuște. Nu aș vrea să fim prin preajmă când domnul Victor va începe să împuște. Să sperăm că istoria tulburată a acestor ani nu-i va oferi șansa de a pune mâna pe o pușcă. Să sperăm că, dacă va încerca să-și ia permisul portarmă, psihologul care îl va testa va fi suficient de vigilent ca să-și dea seama de tendințele destructive ale acestui „erou al timpului nostru”.
Pe textul:
„Campania de tâmpire a României" de Victor Potra
repetiție supărătoare
Ai pus degetul pe o rană ascunsă a contemporaneității.
Dar cred că și reciproca a valabilă. Și femeile au probleme cu eleganța, într-o epocă în care tricoul și \"blugul\" uniformizează tineretul, iar costumul și taiorul nivelează categoria maturilor.
Oamenii se îmbracă din ceea ce au la dispoziție: oferta vestimentară de pe piață. Oferta e slabă. Compară într-o istorie a costumelor explozia de culoare și zveltețea modelelor din Evul Mediu, de pildă, cu ternul \"uni\" și nivelarea de astăzi.
Există creativitate în modă, dar e mai mult în Occident, și cam pentru cei care-și permit să investească în garderobă.
În România ne lovim de o educație deficitară (să nu uităm că ne-am format mai toți în comunism, unde cenușiul și sobrietatea au predominat), de invazia prostului gust (mă gândesc la goana după \"haine de firmă\", care stau prost pe proprietar), la kitsch-ul afișat de multe vedete (care sunt luate drept modele), la nivelul scăzut al puterii de cumpărare, foarte important.
Pentru mulți bărbați, eleganța înseamnă o cămașă albăstrie cu o cravată muștarie (uniforma funcționarilor sau a bancarilor - trimițând la simbolurile autorității sau ale puterii financiare). Sau blugi de la Kenvelo.
Sigur, vei spune că eleganța înseamnă mai mult decât vestimentație: igienă, parfum, mers, purtare, bune maniere, un psihic sănătos care să armonizeze toate astea.
Cred că deficitul de eleganță ilustrează dpdv psihologic tarele epocii comuniste (frustrări și traume), plus confuzia de valori a perioadei de tranziție în care ne MAI aflăm.
Plus dispariția aristocrației, de care vorbea Moga. \"Tot ce e valoros e moștenit\", spunea Nietzsche. Or, în România a existat o întrerupere brutală după perioada interbelică.
Dar toate astea sunt valabile și la femei, repet.
O \"soluție\" pentru tine? Învârte-te în cercuri de intelectuali serioși...
Așa că ai grijă cum te îmbraci! Legea rezonanței... sau poate legea \"contrariile se atrag\".
Pe textul:
„Eleganța masculină românească" de My Rio
