Anghel Pop

ultima strofă nu-mi spune nimic, e structurată pe două paradoxuri temporale, dar nu transmite destul
poemul ar fi meritat alt final, zic eu

\"două zvâcniri și gata
îl lași să zacă până se zvântă apa pe el
îi scoți cârligul din buză

gura lui rămâne deschisă \"

strofa asta e superdescriptivă, putea să și lipsească, dar mă gândesc și că ai insistat pe scenă pentru a sublinia paralelismul cu tragismul uman

\"două zvâcniri și gata\", hmm, nu există doar 2 zvâcniri, un pește nu moare atât de repede

finalul e foarte bun, dar mă deranjează cumva \"din care nu se mai recuperează nimic\" pentru că în realitate orice accident aviatic lasă f multe resturi, ele nu se consumă în aer cu totul
poate doar dacă e o prăbușire în ocean și reziduurile sunt luate de curenți puternici, dar și acolo tot mai rămâne ceva în cele mai multe cazuri

restul e percutant, e o adevărată poezie de DRAGOSTE, simți zvâcnetul, pulsația, viul, sfârtecarea, drept pentru care marchez o fosfenă

un poem frust, bine tăiat. titlul aduce a \"costum armani\" :))
finalul e remarcabil. te prinde bine haina conciziei în ultima vreme, văd că

văzduhiștii tăi mă trimit cu gândul la solomonari, magii ăi de aduc oameni în zbor, contra cost. în cheia asta de lectură, poemul e bine coagulat. mi-a plăcut

Vă mai explic, ca să mă înțelegeți: problema autoarei de față, Măcelaru, este că scrie prost și nu acceptă comentarii negative. Să vă explic de ce scrie prost: pentru că e preocupată de CUM spune, nu de ceea CE spune. Pentru că tot textul de mai sus este o bolborosire centrată pe sine, într-o defulare narcisistă ce tinde spre solipsism.

Măcelaru scrie prost pentru că în loc să-și pună sufletul în cuvinte, se ascunde după cuvinte. Ce mă interesează pe mine, ca lector, că autoarea se descrie drept \"sunt femeia plină de golfuri în piele sar delfini\"? Asta e o imagine de carpetă de perete.

Ce ne interesează pe noi că autoarea \"este egosită\", că îi place nu știu ce? Unde atinge asta fondul universal, care sunt punctele de contact între experiența ei umană și apercepțiile noastre? Ea brodează un goblen aici, și o face chinuit, colând tot felul de elemente eterogene, iroha, șoareci, tencuială.
După ce ai citit Ianuș și Sociu, să te mai întorci la așa ceva e ca și cum te-ai reîntoarce cu 50 de ani în urmă, cu o mașină a timpului. Pe vremea când poezia era boită cu un strat gros de făină. Ca o dizeuză de șantan.

Și mai lăsați-mă cu acuzele de răutate. Dacă nu vă convine critica nemiloasă, acuzați criticul de răutate. Ca să mă înțelegi mai bine, amintește-ți cum era Andrei Gheorghe când modera \"Lanțul slăbiciunilor\". Așa sunt și eu. La recitire!

Domnule Petru Teodor, dați-mi voie să vă corectez: pluralul de la \"remarcă\" nu este \"remarci\", așa cum scrieți, ci \"remarce\".

REMÁRCÃ, remarce, s.f.
http://dexonline.ro/search.php?cuv=remarca

Și nu sunt remarce \"răuvoitoare\". Pur și simplu Măcelaru scrie extrem de prost, de căutat, de artificial, și orice text al ei poate fi demolat cu ușurință. Textele ei sunt doar făcături, încropeli, e evident travaliul de a căuta un stil, în detrimentul exprimării libere, naturale. Se centrează pe cuvinte, nu pe stările din spatele lor, astfel încât toată energia creatoare se cheltuiește pe metafore uzate. Este un simptom al oboselii poeziei actuale. Poezia ca gen literar a obosit, e pe moarte, agonizează, oamenilor nu le mai pasă de ea, și poeți ca Măcelaru se zbat să mai scoată ceva din asta, cât se mai poate. Scriitură forțată, de genul: \"uitați-vă la mine cum sucesc cuvintele, sunt poet, așa-i?\"

Faptul că vă place așa ceva, faptul că socotiți tehnicile astea fumate drept \"o formă nouă de poezie\" e relevant.

O adevărată salată de metafore obosite (\"orice poem care-mi picură pe sâni\"), de clișee de muzică ușoară expirate de prin 1950 toamna (\"este inflație de iubire la tine s-a inundat blocul te vor reclama vecinii\", \"zeama țâșnește peste sânii dureroși de atâta toamnă\"), cu greșeli de redactare (\"sunt egosită, atunci încep pereții să cadă mine\").

O beție de cuvinte delirantă, garnisită cu șmecherii luate de pe net (\"sunt femeia iroha un ABC\" - vezi http://en.wikipedia.org/wiki/Iroha - IROHA commonly translated as \"ABC\'s\"), cu metafore deja uzate în poezie (vezi \"orașe întregi se prăbușesc sub pleoapele mele\", comparativ cu \"Orașul de sub varul pereților\" de Vulturescu, etc, ș.a.m.d.).

Truisme care nu comunică nimic, nicio senzație răsturnătoare de perspectivă: \"este greu de scris despre realitatea ce-mi trece printre degete\" (da, și?), \"primul venit va fi primul iubit care-mi va trece printre coapse febril\" (la toți e la fel, altceva?).

Absurdități temporale: \"inventez REPEDE un pod să mă arunc de pe el în ziua URMÃTOARE\".

\"Sunt femeia\" se repetă de nu mai puțin de 7 ori, ceea ce arată lipsă de inspirație, sau a bate apa în piuă pentru nimic. Dar autoarea nu se satură de săpăturile astea arheologice în sine, așa că mai adaugă: \"sunt un manuscris, sunt femeia care-mi deschid corpul, sunt un fel de fantomă, sunt amorțită, sunt egosită\".

Definiții clișeistice (\"sunt femeia cu ochi de pisică, de cucuvea, cu delfini\", și tot așa, puteai continua cu scorpion, elefant, girafă, nu aduceai nimic nou în context.

\"se deschid niște porți numai ale mele numai ale mele\"
Avea rost repetiția \"numai ale mele\" în context? Nu. E doar umplutură. Autoarea încearcă dicteul semiautomat, și o face prost.

\"am pe ochi o membrană în plus este o anomalie de la naștere\"
Recită asta. Ascultă-te. Îți sună bine \"este o anomalie\"?

Concluzie: scriitură obosită. Și care obosește și cititorul ce a avut răbdarea să parcurgă acest delir apotropaic.

Cristina: \"incerc sa gasesc cuvintele potrivite pentru acest comentariu dupa bucuria imensa pe care am avut-o ca a castigat Barcelona cupa\"

Cristina, ar trebui să scrii un gunsaku despre extratereștrii de la Barca. Ce zici?

\"aplauze domnilor peniși
aplauze labiilor mici
un mic sistem se dezvoltă profund în străfundul vostru
primiți-l cu aplauze tovărășești
pînă ce penisul mic pînă ce labiile mici
nu mai găsesc sensul\"

asta e simpatic
restul e umplutură

nici prea prea, nici foarte foarte, numai cum se cade, nu rupe dar nici nu rage

\"Mă dau drept exemplu, cu \"trufie\" aș spune\"
Este un pattern la ortodocși, să se recunoască mândri în public, pentru ca să înfrângă mândria. De aceea spune Puric: \"cu trufie aș spune\". Este o expresie normală pentru cei ce practică spiritualitatea ortodoxă. Își scot mândria (atât de umană) la vedere, ca s-o conștientizeze, s-o exorcizeze.

E și o autoironie. Faptul că mătură poteca spre Biserică este o metaforă. Nu știu să dea cu mătura la propriu. Vrea să spună că și-ar dori să curețe calea românilor spre spiritualitatea ortodoxă, care, în opinia lui, e singura care poate salva poporul român. În acest sens se înscriu și celelalte afirmații ale sale.

\"Nu mai era în vremea interbelică un ins la fel de gustat de public, ca și de cei care purtau pistoale pe sub cămăși?\"
A-l compara pe Puric cu legionarii este un sofism aberant. Iată sofismul: Puric e gustat de public, și legionarii erau gustați de public, deci Puric poartă pistoale pe sub cămașa gândirii.

E ca și cum eu aș spune: Valeriu Sofronie a fost incisiv în acest articol, Hitler era și el incisiv în discursurile lui, deci Valeriu are o gândire de nazist.
Astfel de sofisme trebuie curățate din gândirea noastră. Recomand studiul unui tratat de logică.

E drept că Siluan a stat în chilia lui și nimeni n-a avut habar de trăirea sa, abia după moarte s-a descoperit. Dar au fost și alți sfinți, mai militanți, ca de pildă Cosma Etolianul, care mergea din sat în sat în Grecia ocupată de turci pentru a trezi conștiințe. Dan Puric aparține acestui tip de simțire-acțiune, nu celui mistic-contemplativ al lui Siluan. Turcilor nu le convenea acțiunea lui Cosma, așa că l-au strangulat. Pe Puric nu-l vor strangula, ci-l vor acuza că e legionar, ceea ce e cam tot acolo, dar puțintel mai parșiv.

\"Dan Puric este de fapt cât un…purice\".
Acest tip de discurs merge bine în tabloide, în ziare de șanț. Nu are ce căuta într-un articol serios.

Acum, ca să fie clar: eu nu țin cu Dan Puric. Mișcarea sa de regenerare spirituală mi-e indiferentă, nu cred în ea, pentru mine e sortită eșecului, eu nu cred că se mai poate face ceva pentru poporul român. E un idealism fără priză la realitatea cruntă. Nu-l citesc pe Dan Puric, nu ader la gândirea sa. Dar îi respect pe naivii cu suflet mare care încă mai cred în ceva. Cum este și Dan Puric. E bine că mai există români autentici. Dacă eu nu sunt, măcar să fie alții.

Un poem care respiră sinceritate și naturalețe de la un capăt la altul. Uite, aici îmi placi. Mai croșetează pe linia asta. Aș da o stea, pentru încurajare, dar nu am starea pentru a băsni un comm elaborat. Oricum, Amber asta a ta e vivace și plină de draci. Place!

Îmi place la tine umorul, sănătos și plesnitor. Am impresia că în fragmentul acesta propozițiile cad cam abrupt. N-ar fi rău să șlefuiești, recitind de mai multe ori, pentru oralitate. Și ce s-a mai petrecut cu extratereștrii până la urmă?

e simpatic, dar cam puțin, ca un mic prea mic și degeaba înecat în muștar. george, ai curajul să mai brodezi pe linia asta, să continui poemul pe același ton?

Da, e un poem închegat, deși ar fi cazul să te desprinzi, Albule, de atmosfera asta neosimbolistă. Știu că respiri în alt veac, și tu o faci cu naturalețe, îți șade bine, dar toate trucurile macabre și grotești, senzuale și sinestezice gen Poe & Baudelaire, își pot găsi corespondențe inedite în contemporaneitate. Mi-a plăcut \"duhoarea dezmățată\". Și scrie mai des, monșer!

Un poem reușit, simplu, șlefuit. Nimic de obiectat, nimic de adăugat. Bravos!

\"eșarfe de saten transparente\"
satinul e lucios, nu transparent

\"galaxii extraterestre\"
epitet nefericit. puteau fi galaxiile alea intraterestre, puteau fi altcumva decât extraterestre?

\"de vezici biliare luminoase\"
\"biliare\" încarcă inutil

primele trei strofe mi se par cam artificioase, căutate, ar merita rescrise.

de ex.
\"minunatele creaturi
ale serii punctează cu pipeta stelele\"
\"cu pipeta\", \"minunatele\", parcă e prea mult

\"pe nesimțite
liniștea serilor de mai se prelinge
în eșarfe de saten\"
exprimare interbelică, gen topârceanu

\"palmele mele verifică
direcțiile drumurilor
suprapunându-și prin geam
liniile peste străzi\"
mi se pare că prima idee e bine găsită, dar simți nevoia să o reiei, și se taie farmecul: și \"drumuri\", și \"străzi\", și gerunziu, balast, mai taie

\"gravitația încetează
să mai orienteze ceva în sus
de teamă să nu confunzi natura cu o pulă
sugând-o până nu mai
rămâne nimic
verde\"
cam tras de păr

\"pică instant când îndrăznești numai să te gândești
la viitor\"
\"instant\", \"îndrăznești numai să\" mi se par în plus

\"cu ambiția
de a înlocui vechi obsesii cu unele noi\"
ambiția... nu era de ajuns înlocuirea obsesiilor? parcă simți nevoia să ne explici ca la copilași

\"șiruri nesfârșite de acțiuni civile ale unui piept
în instanța de judecată a altuia\"
stufos... aș fi lăsat primul vers doar, și fără \"nesfârșite\"

\"frecându-ți ceafa
cu palma
asemenea unei bucăți de cașcaval
în răzătoare\"
\"asemenea unei\" sună prea livresc în context, de ce nu doar \"ca un cașcaval...\"?

\"purtând în mișcările lente
sindromul răsăriturilor târzii
și-al orelor care trec prea greu\"
of, aici devii rilkean la greu

\"iar dacă nu poți întelege asta atunci
privește puțin cerul, andreea\"
aici devii emfatic

\"aceași\"
typo, corect aceeași

acum să spun ce mi s-a părut remarcabil: partea de la strofa a patra (\"e doua și jumătate...\") până la final. tușarea andreei e convingătoare, radiind o melancolie difuză, contagioasă. personajul e vivifiant, iar relația ta cu el miroase a autentic. nu mă mai bag aici, cred că în ciuda micilor bavuri semnalate (cum ar fi abundența de gerunzii), e un poem solid, bine structurat, și care merită epurat de zgura inerentă primei deversări a materialului. am impresia că te-ai grăbit nițel cu postarea. oricum, rămân cu senzația de andreea, care e extra

nu m-a impresionat. pare o consemnare brută de jurnal, \"fără emoție\", iar întâlnirea cu gorzo e plată ca apa plată. preferam poemele tale disperate și tăcute cu pinkii floizi. mai trec

prima strofă e reușită prin ambiguitate și concizie, minus \"toate sufletele pure\", care pare rupt de context

a doua e de un neogotic dulceag, pierzi impactul

te mai citesc

Domnule, dumneata ar trebui să fii plătit de Uniunea Scriitorilor ca să călătorești în lume și să scrii umoristic despre tot ce vezi. Stilul finuț și hazos îmi amintește de Jerome K. Jerome. Textul e impecabil, de la gramatică la redactare, de la prezentarea foto la senryu.

\"La cumpărături -
căpătai respect pentru
bișnițari români\"

aici mergea \"bișnițarii\", iar ca să respecte numărul de 17 silabe, puteai spune liniștit \"bișnițarii rromi\", că nu se supăra nimeni, mai ales că sensul le era favorabil

ghida e nubiană? pare vârtoasă
oricum, faină meserie, să crești crocodili
și mie mi-ar plăcea să am o fermă de crocodili, aș crește în ochii colegilor de liceu, desigur: ce lucrezi? sunt fermier. o, da? da, am o fermă de crocodili

pozele mergeau crop-uite, prea e plin de turiști în ele, puteai să lași așa cum e doar cea cu Dan Norea încadrat de faraoni-zei, cred că se simte bine între zei, mai ales că are basca întoarsă

haiku-urile sunt haioase, corecte, deși nu depășesc media, dar nici nu-și propun

te-ai gândit vreodată să publici în almanahuri? mi-amintesc de almanahul BTT de prin 80-90, de almanahul de călătorie al Convorbirilor Literare, unde citeam astfel de texte, mai apar și azi câteva

a fost o plăcere să citesc așa ceva