Anghel Geicu

nu l-am citit niciodată de Florin Iaru acum îl descopăr și trebuie să-ti multumesc pentru asta cât si pentru semnul lăsat


cu respect, Anghel Geicu.

s-ar putea spune și astfel, ideea mi-a venit astă-vară apoi așa a ieșit textul. îți mulțumesc pentru semnul lăsat.

cu gânduri bune, Anghel Geicu.

îți mulțumesc pentru trecere și comm. da, se pare că fiecare din noi avem câte un argument și cel mai important pare sa fie însăși viața cu tot ce poate ea să aducă.
încă odată îți mulțumesc pentru semnul lăsat

cu aceleași gânduri bune, Anghel Geicu.

citind textul [ de altfel un text f bun ] m-am împiedicat de acele subtitluri care pentru mine nu fac altceva decât să taie textului cursivitatea cât și plăcerea cititorului de a deduce el ce și cum. am făcut un copy paste că și așa e la modă nu, și iată cum a ieșit textul tăind doar acele subtitluri;


Prolog: Omul e un loc periculos.



Cine se rătăcește în om
împletește păpuși din pământ, sare și gol,
le suflă, dă nume, scrie porunci
și trimite potop.



Hărțile inundă apa,
câte o amintire îmbracă porturile
în lână galbenă,
din ceafa omului începe
vântul.



Rătăcitul respiră sticlă albă,
ține avalanșe pe pleoape,
în unghii, pioleți,
crește lupi sub limbă
și visul lui e să cucerească
vârful roșu.



Sus,
vulcanul se răstoarnă,
lava și aerul portocaliu, materia lichidă, prima întâlnire –
totuna.



"Mi s-a umflat gura
de sete sau tăcere,
alaltăieri, am văzut o acvilă cu sângele tău în gheare,
și era zi;
ieri am băut ultimul drum
din talpa ta;
acum e noapte și eu."



"Am urmărit hiena prin umeri,
spre gât;
avea un os de copil și-am salivat îngrețoșat.
Ascunsă între vene,
hiena seamăna cu gândul meu,
gândul meu, cu sufletul.
Mi-am mâncat mâna stângă –
cu dreapta, te-am ținut de mână."



"Am scris un poem
și i-am mestecat spațiile;
mi-aș scrie testamentul, dacă aș avea ceva.
E liniște plasticată, cu borduri de monede și oglinzi întoarse,
nu se mișcă nimic.
Doar arca traversând deșertul
și încă eu."

Epilog:

Dacă ai mai urca puțin,
ar putea să te scuipe.

|

îți mulțumesc pentru popasul făcut în pagina mea, cu atât mai mult cu cât ultimul timp nu prea m-a mai văzut nimeni. o explicație ar fi că nici eu nu comentez, în sfârșit...
da, unele metafore îmi ies, altele nu, mai am de lucrat la ele cât despre lungimea textului
cred că mi s-a terminat combustibilul, m-au lăsat bateriile. apoi, depinde de inspirație iar ea e ca o vrajă ca și cum ai intra în transă și începi să tastezi...dacă s-a dus vraja s-a dus totul. un text mai amplu scris așa ar fi -pe uliți cânta caravana- un text pe care l-am scris aproape pe nerăsuflate.

încă odată îți mulțumesc pentru comm, te mai aștept

cu gânduri bune, Anghel Geicu.

îți mulțumesc pentru comm, în timp ce călcam o cămașă mi-a venit ideea cu ce ar fi dacă. apoi da, de ce aș chema-o, fie vorba între noi

până acolo,
iar acolo nici măcar nu știm cine sau ce ne așteaptă, poate o femeie grasă.

îți multumesc pentru trecere și comm. cu prietenie, Anghel Geicu.

Ottilia, mi-a plăcut acest text, l-am văzut ca o prietenie cu viața pe care vrem nu vrem o acceptm așa cum e cu capcanele ce uneori ni le întinde și drumul parcurs prin viață ca o mașină hodorogită ce ne duce și ne aduce de la servici si după toate rămânem cu privirea în tavan si singurătatea cât un păianjen țesându-ne viața.

am citit cu plăcere, Anghel Geicu.

sau mai bine zis cine se ascunde după oglindă.cine e acela ;o jumătate din tine aleargă după cealaltă jumătate;

altfel spus am găsit aici un poem bun

p.s după oglindă nu te poți ascunde

un cititor, Anghel Geicu

așa as putea numi comm-ul tău Ottilia am mai simplificat textul și îmi pare mai curat
înca odata îti muțumesc Ottilia, cu respect Anghel Geicu

titlul m-a purtat în timp. copil fiind am locuit cu părinții la țară la bunici
aici am auzit-o pe maică-mea vorbind despre băbica, alteori despre dădica sau despre țața, nume de persoane fără să știu ce grad de rudenie purtau.
textul curge frumos aproape firesc, natural. în atmosfera creată imaginile curg de la sine 'buze indigo' ori 'mă așezam într-un colț și ascultam cum
scriau partitura pentru drumul mătăsii' și pentru toate astea Dumnezeu nu poate decât să zâmbească pentru viața aceea simplă de țară


voi mai trece desigur


cu același respect, Anghel Geicu.

ce și cum. textul; am încercat să-i dau o notă mai aparte, nu știu cât de bine am reușit poate fi ca un vis
ori poate că am încercat să mă detașez un pic de cotidian până la urmă așa a ieșit, încă mai experimentez


îți mulțumesc Ottilia pentru trecere și com. numai bine.


cu respect, Anghel Geicu.

eu așa văd. îmi place textul tău, metaforele curg de-a valma mi-e greu să dau un exemplu. am citit cu plăcere

cu același respect, Anghel Geicu

departe de mine gândul de a da sfaturi, mi-a plăcut poezia ta, chiar mi-a plăcut f mult.
recitind-o m-au luat apele ca si cum aș fi corectat un text de-al meu te rog scuză-ma nu sunt arogant, eu însumi am nevoie de sfaturi sper că m-ai înțeles. am citit mai multe texe de ale tale și mi-au plăcut sper că suntem ok

cu respect, Anghel Geicu.

lumina este aceea care ne dă speranțe trebuie sa sperăm și să credem eu așa văd

îți mulțumesc Oana pentru lectură și com

cu respect, Anghel Geicu

dar atunci când scrii poezie clasică aceasta trebuie sa aiba o melodicitate a ei, trebuie sa alunece lin ca un pârâu. am văzut câteva imagini frumoase păcat că pe ici pe colo parcă se împiedică. dacă nu te-ai grabi, dacă ai lăsa-o un pic la dospit
recitind-o și modificând cu ce îi scapă prima dată ochiului cred ca ar ieși o poezie bună

iată cum văzut eu poezia ta

Mai știi în nopțile aproape drept
cum îți cădeau cuvintele pe piept
eu le lingeam aproape pe torrent
totul era confuz și îndecent

Mai știi când eu râdeam sarcastic
cuvintele se tot lungeau elastic
tu le trăgeai cu limba înapoi
ce singuri și ce triști eram în noi

Mai știi când ne loveau sarcasme
cuvintele cădeau în flori marasme
și vinovați zburam prin încleștare
ne sărutam pe tălpi cu disperare

Mai știi de ce la metro vizavi
cuvintele se agățau în colivii
tu aveai ochii plini de ideal
eu băgam mâna adânc în cașcaval

Mai știi ce bine ne era
cuvintele păleau în prejma ta
eu le citeam cu ochii vii
și la picioare numai poezii

Mai știi ce bine ne-ar fi fost
cuvintele să fi având un rost
noi ne iubeam cu limba ta
atrași ca doi nebuni de ea

Mai știi ce bine ne stătea la amândoi
cuvintele cântau furnici în mușuroi
le atăcam cu sânii tăi fierbinți
ne închinam cu visele la sfinți

[atât eram de proști și de cuminți].

îți mulțumesc pentru comentariu voi încerca să modific deocamdată îl las așa să se răcească.
încă odată mulțumiri

cu respect, Anghel Geicu.

Otilia încă nu sunt pregătit să comentez texte, mai întâi trebuie să dovedesc
și apoi să. mi-am văzut numele în textul tău și cred că nu poate fi decât ficțiune. cât despre text îmi place îndeosebi acea vorbire de la țară ;da ce-nchinatu făceau ăi doi acolo; parcă o aud pe bunică-mea,

am citit cu plăcere[ de altfel toate textele tale le citesc cu plăcere ]


cu respect, Anghel Geicu.