Andrei Horia Gheorghiu

Azi dimineață m-am trezit cu palma la cearceaf, se înserase deja și lipsa ta se cuibărise undeva pe linia vieții... Sunt condamnat la noapte, mi-am spus, e bine, pe de altă parte, noaptea e

Înmugurește o primăvară în mine... e prima din lume care prinde rădăcini aici... Mă împietrește teama că ar putea muri înfometată, nesătulă... mă golește mărunt, mi-a devorat deja inima,

Distanța dintre noi este egală cu timpul de ecou te împărțit la doi ori viteza sunetului. Te strig. Liniște... te... te...

Ieri am întrecut măsura. I-am împletit în joacă unitățile. Acum am sub un kilogram șaptezeci și peste cincizeci de metri, mă suflă vântul printre blocuri și sper să bată

Unele frunze se simt libere bătute de vânt roșii, galbene, coapte. Altele, mai țepoase, se bucură de trai lung, până când, ascuțit, o lamă le curmă scurta fericire a sărbătorilor de

dincolo de ultima gură de aer e un respiro, o pauză în care nimeni nu aplaudă decât din întâmplare. care sunt șansele ca două palme să se întâlnească involuntar m-ai întrebat începusei

Hai să definim un plin să-i spunem zid să-l facem solid să poată sprijini orice raționament perfid. Hai să definim un gol să-i spunem fereastră deschisă s-o facem largă să poată cuprinde

(poem scris cu și pentru jumătatea superioară a lui Matei Ghigiu... ...net superioară) am să-mi strâng de prin casă toate adevărurile cu care n-am mai mințit pe nimeni de ceva vreme am să umplu

E ceva vreme de când am găsit un loc sub pământ, o peșteră fără piatră sau vânt. în care se strâng, de demult vise abandonate, nerevendicate. Am visat câteva, pe sărite nu știu dacă erau

nu e târziu să-ți spun că-mi este bine în pustiu cu toate că privesc cu teamă la satele lăsate în spate, ruinate nu e încă târziu să inventez un instrument optic prin care să văd lumea

Eu, dacă vreau să spun ceva, nu preget. Pentru că nu sunt un tip pregetativ. Îmi bag degetu’ în ea de tastă și dau din el. Până mă liniștesc. De m-aș liniști o dată definitiv, că numa’ prostii spun.

Mi-am aruncat ochii ieri, pe fereastră. S-au agățat în rufele atârnate în curtea din spate. Port pe trup amprente saline, am deja-vu-uri cu tine pe hol, haina gri își dă coate cu pelerina

Lampa e primul lucru pe care mi l-am cumpărat pentru casă. E mică, serioasă, are design de insectă curioasă. Mă sperie gândul că ar putea veni sfârșitul lumii pe nepusă masă, că aș rămâne

Mimam un joc stupid de-a „nu te uita” plăcerea consta în ocheade scurte filtrate prin pânzele întunericului urmau amnezii bine dozate, schițate ușor părea un joc de table, viața ne furase

Sunt murdar de oboseală, mă destram fir cu fir, mă strâng ghem și mă respir moale, a lipsă de fier, ceară. Pâlpâi în lentile concave sunt mic, sunt departe... Picior peste picior îmi