Mediu
I.A.D.
astazi calatoresc fara bani si fara bagaje, am luat trenul de la un capat scotocind dupa tine noaptea si m-am trezit intr-un singur vag(i)on, cativa sunt pe-aproape, altii inca se mai tarasc, ma dezlipesc de marile acestea invechite in care cei mai multi isi inchipuiau ca traiesc sau ca ma simt acasa/
pe sinele orelor de peste zi versurile au curs ca si cand nimic nu ar mai fi stat intre noi, nimic, numai pieile noastre de oameni goi si in unele clipe din noapte, simplii/ si noi am fi ramas peste program pe plaja sa numaram in mod iluzoriu nisipul fraged, proaspat sfaramat din scoici, iar marea nu s-ar fi aratat niciodata nervoasa ca pentru o dimineata doua exemplare extraterestre ar fi continuat sa stea la panda/ „fiecare val care se sparge ar fi o corabie de sentimente”//
sortimente de bauturi, astea sunt lucrurile care ma incearca ziua si imi provoaca ameteli noaptea, azi insa nu-mi mai permit sa cumpar nimic, decat buchetul asta de crini pentru tine, care nu ma costa intamplator chiar nimic/ sortimente de amestecuri de bauturi, miros de alcool greu in taxi, ca intr-o casa care merge ca pe roate, roate de fier catre I.A.D.(individual appetite for distruction), din ferestrele ei se desprind anvelope (a se citi in engleza) care isi iau zborul fiecare, o pasare neagra pe aripile careia am dat foc cel putin unei pagini din mesajele mele//
cateodata in vis deschid pusca pe balcon, o asez pe spinarea calda a lunii si astept, cate un exemplar de caine sa-mi intre in vizor, ca o sabie care a strapuns cu o adevarata privire in ochi, si sa trag, focuri nesfarsite pe strada pana cand imi va fii deja mult prea sila sa-mi mai incarc memoria- in noaptea asta, iubito, sinele duc in alta parte, metale moi din care se formeaza cracacterele, lucrurile care in cele din urma nu se mai schimba pentru cate o amintire, pentru cate un copac ramas in picioare dupa ce ultimul vant l-a spalat in partea launtrica de frunzare//
pe aleile pe care noi am trecut duminica seara au inflorit si mai tare corcodusii, acum totul miroase foarte tare a piele care se exteriorizeaza dupa ce am facut dragoste/imagineaza-ti ca asa stau lucrurile in tot parcul, chiar si pe pod unde de obicei este mult mai frig//
rostogolesc catre tine portocala mecanica, tu mi-o rostogolesti inapoi, face acest fruct drumul albastru dintre noi si sus de tot pe zarea in care a venit in sfarsit primavara, iubita mea, are doi ochi negri/ stiu insa ca o sa decojim cu un cutit portocala, o vom manca atat de incet pana la ziua, iar la 5 dimineata nu va mai ramane decat forma ei, coaja ei refacuta, perfect ca si cand in ea ar mai fi pentru noi portocala//
fra, ce seara cu caini in linhguri, toate fhelinarele se clatinau si de la balcoane nhiste genuriutze mai in varsta se aruncau, inainte de asta spuneau un text, ritualic, era ceva despre shishtem care pe vremea lor era altfel, mai bun, si cum vremea lor, isi dadeau seama ca a trecut brusc la alte sortimente de bauturi alcoolice, isi motivau aruncatura, multi foarte fericiti, ca pe acoperis erau mai aproape de zarea albastra pe care pulsheaza o luna calda si putin fitoasa
083687
0
scriitura e interesanta si nu stiu exact de ce imi aduce aminte de proza lui Nichita Stanescu. eu sunt iremediabil indragostit de idee iar tu ai aici niste idei care imi dau pofta de citit.