Andrei Forte

luna încearcă în zadar să spele murdăria nopții dar asta e datoria zorilor eu văd cu un ochi dimineață cu altul înserare iar sub lupă par naiv sunt gri sunt un om monocrom și credeam că umbrela

Cosette, îți scriu cu podul palmei sprijinindu-mi somnul cu genunchii vineți de rugăciuni mute către cel surd cu un mare regret că limba ți s-a uscat așteptându-mă la lumina unei

E o dementă, toată lumea spune că o excită în draci mirosul și gustul de tutun și c-o poți băga în pat doar suflându-i în nas un damf de ceață densă dintr-un fir de Ronson. Când își face apariția

dragostea e o groapă de mormânt peste care o femeie cu unghii pictate strident aruncă o mână de țărână când mi se face foarte frig te iubesc m-ai vrăjit vrând nevrând wanna însă nu îți

timpul nostru împreună are deja trei păcate mai mult decât poate înghiți dumnezeu totuși ai rămas în mine ca o matrioșka cineva a plantat zambile într-un ghiveci la etajul trei și ori de

din lipsă de companie o să duc flori la mormântul meu gol când nu voi avea după cine plânge nu am gânduri ci halucinații picur femei din ceară topită pe șoldul unui pat fără soție încălzesc

copacii și-au tras jartierele verzi urmând să le dea jos la toamnă vântul bătea precum clopotele unei biserici macerând cu norii stratul subțire de ozon iar părul ei brunet se prelingea sublim

aseară ai inventat întunericul privit printre pleoapele unei dimineți anterioare în doi mi-ai acoperit ochii cu aviditatea unei urechi dezmierdate de vreun Ludwig van și-ai stins cu o

fire un rămas bun uitat undeva într-o vază ia foc parcă instant parcă de unul singur ce a mai rămas din tine coace și se diluează în atmosferă miroși altfel marțea cade cerul în lipovei

un autobuz plin cu oameni arde și vreau să mă aflu în el să privesc măcar o dată în ochi torțe sincere poate la sfârșit să pot da play again să mă întorc la tine dacă am resentimente noaptea

în noaptea asta îmi arunc umbra peste orice altă femeie #și mă prefac că ești tu ai mâna mea înfiptă în gât așa cum îți place ca un cadavru potrivit stângaci în montura fostului său om încă îți

amantele fără chip își mătură pașii lăsați în urmă de-a lungul frunții mele încrețite ștergând odată cu trecerea lor nesemnificativă și regretul de a nu-mi naște decât cearcăne rotulele

ceasul își descarcă revolverul în tâmpla mea iar cu fiecare tic tac vreau să-mi iasă din cerebel și amintirea buzelor tale pe care nu mai scrie rezervat acum când ești atât de departe încât

talpa se înfige adânc în pedală, înjunghiind-o cu disperarea din ochii unui om ce dă noroc cu moartea. roțile scârțâie cu tonalitatea unui cvartet de viori fără portativ, semnându-și

pe banca ta din parc doar eu te pot face să visezi alb în timp ce noaptea ne leagă la gură ca un secret/ nici o voce nu ne strigă din urmă/ nici nu ascultăm/ sari în bălți ca un copil care își

câteva lucruri mi se întâmplă des -dorm -mănânc -citesc iar restul minutelor îmi sunt zgâriate la fel de banal și neoriginal de rarități nedorite știi ce vreau cu adevărat vreau să

eu însumi sunt tot ce urăsc la tine mă dădeam vedetă pe insta însǎ ca un cerșetor de suflete m-am legat la o mânǎ cu elasticul tǎu de pǎr şi-am zis cǎ-i mai brățară de aur decât sǎ muncesc la

expresiile oamenilor camuflează stări de greață figuri de stil secrete și uitare pupilele amenință dilatare printre zăbrele de gene nările speriate scurg gripă batistele o păstrează în

dormeam când m-a bruscat cu precizia unui baros alungându-mi visele sublime care apăreau doar în acea stare de inconștiență trezește-te fra sunt eu 20 de ani nu coaie nu te-am