Poezie
Lent
2 min lectură·
Mediu
ceasul își descarcă revolverul
în tâmpla mea
iar cu fiecare tic tac
vreau să-mi iasă din cerebel
și amintirea buzelor tale
pe care nu mai scrie rezervat
acum când ești atât de departe
încât nici ochiul minții
nu te mai vede cum râzi
nu-mi rămâne decât să mă strâng
singur în brațe și să mă învelesc
în acele secunde care au să vină
timpul mă tachinează
își ia mâinile de la ochi
și strigă cu-cu
ca și când mi-ar face o surpriză plăcută
însă nimic nu se schimbă decât
felul în care încerc să-mi disimulez sentimentele
camera asta goală mă prinde
între pereții săi indiferenți cu obraji reci
care mă sperie
iar tu nu ești lângă mine să faci
totul să fie ca înainte pentru că
ieri a murit iar mâine nu mai e al nostru
știu ai nod în gât când citești
ce-ți scriu cum și ceasul de pe perete
s-a oprit fără să vrea
iar calendarul ce atârnă lângă el
încearcă din răsputeri să meargă
în fast forward pentru noi
dar timpul este static când
cupidon se află în comă alcoolică
sau când e fumat
e atât de static încât dacă
ne-am vedea doar peste 20 de ani chipul tău
ar rămâne la fel de fermecător ca și ultima oară când m-ai iubit
001.695
0