ne salutăm ca doi străini și trecem mai departe

Doi străini...deobicei nu cred că se salută, decât poate dacă narcoleptica sufleteasca îi scoate din normal. Iar mai ales, oamenii care sunt capabili să ascundă sub mânuși certe amintiri poate nu o fac aiurea, poate vor să le păstreze, să rămână calde, vii, cateodata amintirea e tot ce ne mai ramâne din acest mare tumult de întâmplări, împrejurări și cazne mai mult sau mai putin placute, generic numit VIAȚÃ. Și în fond, amintirile rămân poză, the final big picture laid in ballance for our consideration și asta e în mare parte produsul final care ne reprezintă.
Dau o steluță personală, virtuală, * , având în față un text pe care totuși simt că se impune la citire.
Din și cu prietenie,
Mihai.

mi-au placut versurile ne imbracam manusile peste amintiri,prezentul ingramatit in palme.
mcm