Albert era un tânăr student pasionat de literatură ca dealtfel toți tinerii din generația lui. Diverse cărți îi trecuseră prin vitrină, unele mai slabe, altele mai bune. Colegii săi considerau unele
I
Hm! Frunzele tale crude îmi cad pe patul veșnic; de-un straniu cenușiu. Negura oarbă se închină cu praful formând un succesibil mit obraznic. De acolo îmi apare chipul tău bizar pe care îl
Veniți și voi să le vedeți dansând la mine-n curte,
Sunt azi mai multe decât ieri, iar mâine și mai multe,
Șirete stau pe lângă geam, m-așteaptă ca să ies,
Cântându-mi game funerare sau visând al
Pe aleea prăfuită, pașii putreziți de bocanc pășeau ritmic imprimând trupului deformat un mers constant. Era înainte de apus când cerul nu se hotăra între roșcat și oranj. Deasupra tibiilor, ieșind
Agale se strâng lacrimi din flori
Și-n stoluri negre
Deasupra-s cocori.
Lumina ne-mbată cu miresme păgâne
Iar sumbrul întuneric
Îndată apune.
Pe maluri vin valuri prea încărcate
De frigul
Și-a dat lumina aurie pentru a fi un cămătar,
E în ruinele Scripturii și în dogme ce dispar,
-Un sfânt urât de cei creștini
Și de Bisericile calde,
Un zeu distins pentru păgânii
Ce au ca țel o
În parcuri în care curtezane înoată,
Sau în tavernele unde poeții se-mbată,
Pe culmile-nalte de munte pustiu,
La râul adânc, deloc străveziu,
În versul bizar, lui Minulescu băut,
Sau gândul
Mereu prin geamuri de argint
Tot văd trăirile murind
Și un viciu ce mă ghidează
Ușor, treptat... spre infinit.
Un Clovn mă mângâie pe cap -
Astăzi sunt un saltimbac
Ce își poartă
Când urgia vremii cade
Peste gânduri și stârpește
Orice taină, orice durere -
Sau când soarele-i poveste;
În odaile-nghețate
Amorțite în crispare
Prin vibrațiile de tremur,
Lipsa razelor de
Iarăși mi te-arăți senzuală
Și astăzi fără vre-un secret,
Pe chipul tău opac -de coală-
Citesc priviri fără defect.
Mi-e somn de tine și de noapte,
Mi-e somn s-aud cum te-nvelești;
Curând vom
Printre oceane mute și mări învolburate,
Cu vânt și valuri slute, cu scoici în labirint;
Tânjeam după comoara aflată la cetate,
Cu părul ca de aur și solzii de argint.
La stâncile-ascuțite de
Satană, dulce armă, din negură de viermi,
Prin turuit de clopot, spre moarte tu mă chemi;
Deasupra criptei negre a sfântului mormânt
Se descompun castanii, de moarte și de vânt;
Formez cu morții
Astăzi este ziua
Când Minulescu află
Că \"Poate niciodată\"
S-a împlinit când veacul
Se-ncepea pentru dânsul
\"-și-o știe toată lumea-\"
\"Și lumea nu va ști...\"
Că-nchei chiar eu idila
Și
Totul începe cu un vers de Nicu Alifantis, fixat pe portativ aidoma pașilor de zi cu zi. Apoi, ca o completare, alți idoli -valori ale altor arte- completează peisajul. Și uite așa i-am recunoscut pe
Un film care mi-a lăsat un gust amar de fiecare dată când l-am vizionat. Foarte bine realizat, însă gustul amar îmi rămânea în urma poveștii și a întâmplărilor din acel film. Probabil că de aici
Mai îmi trebuie un vers
Apoi titlul și refrenul
Pentru a vă-ncânta din mers
Traducându-vă eternul,
Foșnetul de strună vie
Ce vă-ncântă zi de zi,
E aceeași poezie
Care dacă n-ar mai fi
S-ar
Am adormit încruntat, frustrat, profund îngândurat și m-am afundat în cel mai adânc argument al nopții crezând că așa voi putea înlătura iritările cerebrale și sufletești acumulate în prealabil.
Nu port vre-un gând prin nesfârșit,
Nu sap morminte goale;
Mă-drept ușor spre infinit
Și-acopăr lumea-n poale.
Mă lupt ușor cu viciul greu
Și simt că-l dovedesc,
Iar viciul ce a fost al
AG