Jurnal
Nedumerire
Despre cum nu plec niciodată
1 min lectură·
Mediu
eu sunt omul acela
pe care-l întâlnești zilnic
îl vezi tot timpul în alt loc
și îi zâmbești
și ies pe ușă-n grabă
fără mine – mă las acasă –
ca pe-o mantie de ploaie
în cuier
mă văd copil
așteptând trenul
în gară :
cum necum rămâneam ore acolo
în timp ce fugeam tot mai departe
(nu știu cum se face
dar mereu am rămas
pe undeva)
062978
0

Singurul neajuns pe care i-l găsesc, e faptul că îi lipsește un liant, un element de legătură care să sudeze strofele între ele, astfel ca poemul să constituie un tot întreg. Altcum, textul e fragmentat.
Am reținut în mod special ultima strofă.
Cu prietenie,
Eugen