Zac rastignita de-un mal
Mult prea tocit pentru a nu fi banal
Ma visez un saltimbanc ideal
Ce executa un salt triumfal.
Intind un picior sideral
Peste o lume incrustata carnal
In trupul
Se spune ca acolo, in nemurire,
vom fi pedepsiti pentru tot ceea ce
am facut, am avut si am fost
aici, in murire.
Dar eu imi stiu pacatul,
stiu ca pedeapsa-mi va fi…
…pentru ceea ce n-am
prăvălire solară
ochii rotind timpul
din încheieturi în alte încheieturi
scârțâind
începuturi în cercuri concentrice
în spargerea clipei de ea însăși
are zgomot de nou tot ce-i vechi
și
zice-se ca a fost
zice-se ca va fi
zice-se mai ales
ca sunt
cuvant indecis
intre ieri si maine
sunt
nicicand, oriunde
intre aici si acolo
doar cuvant
sunt
niciunde, oricand
dar mai
uneori tăcerea capătă gustul
sălciul al uitării
nu e albastră nu e nicicum
doar beată de singurătăți
între rotocoale de fum
mă alint născând sensuri
noi străinilor rătăciți
prin
Nu pot sa inaintez nicicand intre noi
Prin moarte e numai moarte
Vreau sa rup aerul in doi, in nedoi
Si sa astup distanta cu ape.
Sa inot stiu, am invatat de mult,
Din nenascare,
Dar aici e o
Știu, tu ești o amforă în care-mi torn așteptările netocite. Mă gândesc că ți-aș putea lipi cioburile pe care nu le cunosc, doar le intuiesc, pentru că văd uneori picurând prin fisuri câte o temere,
Mai stii
Nebuneasca frenezie a sufletelor
Ce se zbateau in iarba?
Si imbratisarea muta
Incatusata in palma?
Mai stii
Cum ochii mei intrebau in nestire
Si-ntrebarea ramanea suspendata-ntre
trebuie să mă fi tot rotit
într-o stagnare repetitivă
prea mult ingerată de blestemul căutării
sunt-nu sunt, ești-nu ești
mi se făcea din când în când de lumină
de lumina lui „a nu fi”
și
de niciunde înspre gând
toate merg haihui strigând
lasă-mă hoinarule
pribegind aleanurile
dar nicicând nu-mi fi de dor
pe retina tuturor
de cal breaz și de-o nălucă
toate azi îmi dau de
Asa.., datorie nescrisa pe suflet
intr-un ras macabru fara de veste
zborul meu...
imi e vorba de tine
sau imi e cantec de necuprins
sau doar oasele cuvantului intr-un naufragiu de sens
mai nasc
Prea plictisit de-atat pustiu
Mi-e dor s-ating, sa musc, sa strang
O carne sau un alt pamant
Ce nu il stiu.
Intind o mana ca o gheara
Atat de obosita poate
De mult prea-ndelungata-i