Anca Pepelea

draga Albert,

nu esti bun de inger. pentru ca nu ai invatat sa numeri cum numara oamenii, cu grija si cu dragoste.
si apoi, cand unii morti sunt buni, asa cum sunt eroii, de exemplu, se duc la ingeri. la tine raman cei pacatosi.

1, 2, 4
1, 2, 44
1, 2, 102
oare ce urmeazaa? jocuri logice, albert? sau doar joc cu vietile celor care depinde de un cosciug si-o lumanare?

si totusi, ce mesaj e dincolo de versuri? dincolo de plictiseala ta? sa fie viata reala? sa fie cotidianul in care oamenii vor doar sa fie numarati in perechi? in care doar unul e unu? si poate acela esti tu?

in fine... e tarziu... inchid lumina. poate gasesc si eu fantome sa numar.

la buna re-numarare,

si chiar asa, mi-or face bine muraturile la basica de la degetul mic?
eu nu am inteles daca repeti prin faptul ca scrii cu litere in paranteza... adica citesc si cifrele, apoi si literele...sau doar explici asa... ca pentru tine... ca un reflex ...

apoi autobuzele astea frate, sa le modernizeze primarii peste tot... ca la noi la Brasov avem autobuze frumoase si nimeni nu plange in ele...
pai spui ca in autobuzele normale oamenii plang. categoric toti. ma rog... iti place tie sa fii categoric in genere, pesemene.
si apoi spui ca in autobuzul tau oamenii plang deci si autobuzul tau e unul normal...chit ca se mai si coase pe acolo... oare ce? aripi de inger?
nu inteleg repetia asta, ce tot apare prin text, ba cu autobuz, toate/toti, muraturi etc. parca exagerata... exagerezi si cu numarul mare si fix de muraturi pe care il ai.
poate nu aveai cum sa aflii de reclama la regal- un ketchup parca- in care rosiile sunt strivite si apoi ajung in rai si apoi devin ketchup-ul respectiv... dar na, finalul mi-a amintit de reclama in cauza... si intr-un final...ca sa concluzionez, mi-ai facut pofta de muraturi:)))
si sa stii ca merg dupa cate seminte am scuipat!
hai, ca-nchide la non stop!

daca dintre toti mortii, tu esti cel viu...apoi, dai de banuit:)) chiar asa sete ti-a fost de sange?

imi place senzatia de dulap. mi se pare extraordinara formularea asta. dulapul, locul unde ne tinem hainele, devine insusi omulul, obligat, mai mult sau mai putin de societate, sa poarte, cu fel de fel de ocazii, alta haina a personalitatii sale.
adjectivul stanjenitoare starneste un plus de neputinta fata de normele si prejudecatile sociale in care ne trezim, zi de zi, fara a mai incerca sa le constientizam.
apare doar din cand in cand, o revolta, o psihoza, cum se spune aici. care e declansata de acel sentiment ce se numeste, dragoste.
femeia determina prin aparitiile ei in viata poetului, adevarate avalanse, intorsaturi de situatie, sau orice de genul asta, ea ajungand sa fie precum un trandafir al carui spini il protejeaza, dar in acelasi timp ii raneste pe care care nu stiu sa-l culeaga.

ca si forma parca as renunta la acel \"poetic\". nu stiu de ce, mi se pare-n plus.

de la bun inceput am cautat autorul intr-un dintre personaje. cu siguranta nu este sotul. nu stiu de ce. dar apare o detasare fata de descriere atunci cand e vorba de cadrul familial si o implicare emotionala puternica atunci cand e vorba de poeti.

se incearca descrierea unei lumi a poetilor, iar pentru o clipa am avut impresia ca intru intr-o baie publica romana, unde fiecare are felul lui de a se spala, de a se curata, in acest caz, prin arta, prin poezie.

am crezut ca poetul ales va fi cel beat, poate pentru ca intotdeauna in povesti cel mai nenorocit se dovedeste a fi in final un erou iubit de popor si ales de printesa.

dar e ales tocmai poetul comercial, cel bun la toate, cel aranjat, cel care prin tinuta castiga.

povestea se incheie insa nu stiu de ce, autorul a ramas acolo langa poetul nevrut de nimeni, daca nu este el insusi acel poet.

de aceea, pentru mine, e o poveste trista. poetii se vand pentru o bucata de paine, poeziile se scriu in fuga si lumea uita sa aprecieza cultura, transformand poetul intr-un bufon care veseleste oaspetii si gazda.

iar poetul ce nu merita niciun ban, ramane tacerea. si poate, un inger pazitor, undeva...

mi s-a facut dor de tine, pe unde esti?

...

nu stiu de ce o citire rapida a poeziei m-a facut sa nu o iut. sa o retin ca pe ceva drag, care sa ma faca sa revin aici cu gand purtat intre filosofie, religie si amintire.
si am recitit-o acum, dar pe indelete...
am pliant-o...si primul vers l-am pus langa ultimul... si poezia isi pastra frumusetea.

ma pierd si ma regasesc in poezia aceasta...
am sa mai revin.

va pupicesc pe toti!!!
eu vad in acest volum nu doar pasiunea pentru literatura, pentru frumos si pentru arta in genere, cat mai ales faptul ca sunteti uniti, ca stiti sa treceti peste certuri si necazuri si sa ramaneti impreuna pentru a indeplini o dorinta comuna.

si, ca un copil care zambeste cand se uita in vitrina, pot sa spun \"eu i-am cunoscut pe cutare, pe cutare...a, sunt prietena cu cutare, cu cutare... \" si ca mine mai sunt multi... pentru ca ati reusit sa impartiti din elanul vostru, din crezul vostru, cu o lume intreaga.

asadar, felicitari!

mi-a placut mult titlul. am eu in perioada asta o slabiciune pentru tot ceea ce inseamna traditie- sat, cantec, port.
si am deschis poezia cu murmur de doina in gand. si poate de aceea am ramas putin secata, neputand sa ma adap din poezia ta pentru ca nu avea acel fior din doine, din cantecul popular.
mi-a placut imaginea cerului tras pe umeri. si aceea cu ninsoarea.
dar cam atat.

nu imi place cand aud ca o poezie se scrie asa, din prima fara a fi apoi modificata cumva... ca tot se pomenea de Eminescu- desi hm, prea usor ne comparam cu el, nu-i asa?- el isi nota pe marginea hartiei rime pentru versul urmator, poezia lui era un proces, nu o rasuflare. in plus, poezia o scrii undeva, o rescrii apoi, o citesti...cumva trebuie sa iti fi placut atat de mult incat sa nu mai modifici ceva la ea, asadar, scuza cu am scris dintr-o suflare...e prea nescuzabila:)

in fine...am dorit sa las gandul meu aici pentru ca azi am sa stau cu imaginea asta de sat crescut in palma. imi place. chiar daca voi uita restul versurilor, am sa raman cu imaginea asta. multumesc.

in satul meu azi se colinda.

m-am intors, ca sa va zic ca a venit...si mi-a adus cea mai zambitoare, rotunda si reala metafora, iubirea.

va imbratisez inca o data pe toti si pe fiecare in parte.
draga Marinela, am citit la vreme cuvintele tale si sa ma ierti ca-ti spun abia acum cat le-am imbratisat.

eu ma intreb cum e cu linia aia? ce simbol are? de ce ...acolo?
altfel, frumoasa coperta....si titlul:)
toate bune,

hei, Daniele, Daniele... !:)
ce sa zic mai mult?:) las ca bem si vedem apoi!
pupicei,

va multumesc de gandul scris :) cu prima ocazie va dau vin si prajituri... si am sa va spun daca...daca a venit:)

cum ar suna ca finalul sa fie:
în seara asta sunt
singurul Dumnezeu disponibil
incep sa ma nasc.

îmi calc jurămintele precum îmi calc cămașa de duminică.-- mi-a placut mult imaginea asta.
in plus, faci parca tot ce nu ar face un Dumnezeu.
poate ca ii faci in ciuda, ca un fel de revolta, pentru ca, in sfarsit, ai ajuns si tu Dumnezeu. singurul.
este totusi vorba de un Dumnezeu al iubirii, pentru ca te adresezi iubitei. sa zicem daca te adresai lumii, erai un Dumnezeu al dreptatii, al judecatii.
ai luat, doar partea cu iubirea din atributiile lui Dumnezeu.
si iubirea duce doar la nastere continua.

mi-ar fi sunat mai interesant daca titlul ar fi fost altul. poate o idee a motivatiei de ce ajungi singurul Dumnezeu disponibil.

in alta ordine de idei, poate ne vedem la Tg. Mures. scrie-mi pe messenger yahoo.
toate bune,

am inlocuit intomneau cu intomnesc, ceea ce cred ca e mai bine acum.
multumesc de gandul scris.

pe mine m-au fascinat imaginile -fotografiile- incat am ramas cu ochii acolo si din poezie daca am citit doar 2 versuri...
ma ierti, dar fotografiile expuse sunt ele insele o poezie. e ca si cum, in fata cuiva fiind, esti atat de absorbit de ceea ce vezi incat nu mai asculti cuvintele. iar apoi, iti ramane amintirea unor clipe minunate, desi nu stii nimic din ce ti s-a zis...

a fost in adevar o fericire sa fiu acolo! sa fiu in preajma atator oameni de cultura! cumva, noi, eram mai speciali:) pentru ca Adrian a amintit de site si toti in acel moment au aflat de faptul ca iata, in Internet oamenii scriu poezie, ca mai mult de atat se leaga prietenii. Madaliana nu a ezitat a-i ura bun venit-ul in viu grai lui Adrian, acum bun venit pe care i l-a daruit aici. Liviu spunea de acest volum asteptat, volum ce e asemenei \"unei bucati de carne sufleteasca\". Radu desi invitat sa spuna cateva cuvinte, a fost vizibil emotionat, dar pesemne si obosit de drum- venit fiind dintr-o delegatie.
Eu am avut ocazia sa descopar nu doar un volum, nu doar o atmosfera de prietenie, ci prieteni. Am descoperit oameni pe care deja imi e dor sa ii revad.
Multumesc lui Adrian pentru ca mi-a daruit o vineri minunata! Eu am facut fotografii, dar fotografia cu Adrian, am dat-o la dosarul de aplicatii pentru facultate. Adrian zambea, era cu cartea deschisa sa scrie un autograf, pe masa erau trei trandafiri ... Am intitulat fotografia \"suflet deschis\".
Pupicei la toti!

sa veniti pregatiti de frig si de ploaie...

am citit poezia dupa ce vazusem motto-ul tau...si ma simt ca si cum as fi trisat. ca si cum aflasem totul inainte. si
nici nu mai stiu cum am ajuns la finalul poeziei, am pasit prin ea urmata de ecou, acel ecou...\"as muri o singura data\"...
cine a spus cuvintele din motto-ul tau...spune-mi, te rog, cine?
multumesc.

cand am citit invitatia ta, i-am spus la Liviu ca pe cei din Brasov nu i-ai chemat...si a ras de mine...dar uite, vezi...se pare ca tu ii astepti doar pe cei din alte parti... nu te-ai gandit o secunda ca poate cineva din Brasov, sa iti fie alaturi?