Anatol Dănilă

toamna depresii de catifea curg prin vene nu mai respir cu aer în fiecare dimineață sub plapuma mea te strecori timid mă săruți pe retină corpul tău alb cu fundal albastru mă

în orașul îngerilor zăpada scârțâie sub tălpi mii de kilometri între a r i p i o c h i b u z e colind întârziat în orașul îngerilor oamenii au dor de mare

am omorât viul veacuri la rând ca să trăim astăzi ne omoară viul ca să trăiască și tot ce putem face e să nu facem nimic închiși în casele noastre...

lumina ochilor ei s-a stins să fie parte din Lumină în ziua și ceasul când s-a născut urmașa ei a plecat în liniște la zeul său mama... ca azi în fiecare an o să avem motiv de

încătușează-mi inima de inima ta închide-mi fluturii în tine să nu mai zboare din iubire în iubire cu zâmbetul tău să mă învelesc pe ochi în fiecare seară până în clipa în care voi

albastru ceresc 4 becuri led econom ard în inima mea umblu noaptea prin păduri poate mă omoară cineva în liniște nu țipa vecina de jos are somnul obosit pășești pe degete să n-o

la prima oră învăluit în ceață sărut î n s â n g e r a t pe piatra rece ultim autograf t ă c u t cu zâmbetul pe buze u r c ă p e K o g a i o n u n d a c... Zamolxe își

perpendicular pe orizonturi paralele alerg printre frunzele toamnei după fluturi obosiți de zborul inutil încleștat în mâinile mele un fileu nou-nouț hand-made cusut de mâinile

stranie coincidență... într-o piață călăii dau pe gratis pâine și circ robilor în altă piață un bătrânel fatalist de foame nu-și poate ține în frâu pornirile cărnii dă toată pensia pe 4

legendele toamnei desenează în ochii lui tăceri zbuciumate inima de oțel nu doare nu pleca nu te opri nu carnea ta mă interesează îi spune și broboane grele de transpirație acoperă aripile

greu aerul atârnă între tavan și covorul meu creț îmbrac gândurile în scutece de unică folosință să nu am emoții în cel mai nepotrivit moment nu m-ai așteptat și am murit câte puțin în

lumină ești i-am spus de la zâmbetul tău înfloresc florile îmi plac toate mi-a spus zâmbind și imediat au început să înflorească rozele

nu totul e piatră cenușie după geam iarna ninge cu fulgi albi în palmă fetița mea zice tati mergem la săniuș are 5 ani părul valuri ochii căprui desenează pe zăpadă îngeri mici cu aripi

ai aici exemple de poezii vizuale: http://agonia.ro/index.php/texts/poetry/topic/visual/Vizual%C4%83 eram în 69 vertical/acrobatic tu erai echilibrista eu eram clownul când am căzut pe o latură de

în amintiri marea e tot mai azurie în ochi tristețea e tot mai apăsătoare în inimă singurătatea se răspândește ca un cancer devorează iubirea înghesuită în ventriculul drept doare

ieri m-a călcat o mașină lăsându-mă aplicație pe asfalt alb eram și Dumnezeu m-a aruncat în cer astazi m-a călcat un avion lăsându-mă vapori printre nori alb eram și Dumnezeu m-a amestecat

explodez în vis lanul cu maci mă acoperă milioane de petale zac însângerate printre zăpezi peste rana adâncă stoluri de fluturi adorm

mama are ochii căprui senini în miez de noapte același fior o trezește în fiecare toamnă își deschide inima și mă nasc a câta oară?

primăvara pe alei pașii vibrează în aer un înger pe cerul negru crepuscular

mama e în spital are inima obosită doctorii spun aritmie Dumnezeu știe câte lacrimi au mai rămas pentru noi care nu știm că pleoapele au termen de garanție

răstignit pe un triunghi echilateral între Prut și Nistru alung încă o zi din viața mea pleci via Roma în-gheață inima de argint peste pașii tăi ieri mi-am cumpărat ștergare negre să mă

deschid ochii retina lor încearcă timid lumina unei zile noi și totuși mereu aceeași fiecare clipă departe de tine trezește în mine pui de durere