Ana Suter

Asa si?
Care-i mesajul, care-s modalitatile prin care transmiti? Nu vad un manifest feminist (Doamne fereste, nici nu cred ca ar trebui, nu?), ar fi stupid, nu vad nici un fel de caracteristica cat de cat schitata nicaieri (asta pt ca subtitlul tau ma duce cu gandul ca ar trebui, poate ma insel), nu stiu de unde sa apuc catrenul, o incercare de rima, fara titlu...ce e aici? Explica-mi.

Sa nu te mai recunosc si alta nu! Si asta ce e: \"centaurii ridică spre cer copitele ținând în plete soarele \"? Sau asta: \"din care seara va deșira apusul peste contururile orașului \"? Ori eu am lipsit prea mult, ori tu ti-ai \"schimbat stilul\" (stiu, suna intr-un mare fel). Nu am citit ce ai mai publicat in ultima (chiar ultima) vreme, dar nu pot sa suprapun imaginea de aici peste cele lasate de scrierile publicate acum vreo luna. Nu imi displace textul, nu ma intelege gresit, e un exercitiu de stil, cu un mesaj destul de bine salvat, insa mi se pare ca nu mai are forta cu care m-ai obisnuit. Apar figuri de stil construite aproape dulceag care inchid poemul, il sugruma.
Parerea mea...:D
P.S: si totusi ce e cu titlul ala??

Ca sa intru si eu in atmosfera si sa-l iau cat mai frumos cu putinta pe Pandele al nostru, zic asa: hai bre nasule, mai urat decat sa ai 30 de ani, sa ai cosuri pe fata si sa ai astfel de parinti nu e nimic :). Le-ai pus exact acolo unde trebuie si cat trebuie. Stii tu, rasu\'-plansu\'. Faina sceneta, mai trec.

Femeie suflet și patimi. Numai ea știe să asculte și să se facă numai ochi. Ziua asta să o ai plină de ganduri albe ca și prezența ta; așa cum te duci după suflet de fiecare dată; așa cum cauți binele și căldura. Să te găsesc împăcată cu ce ți s-a dat și mai ales ce ți s-a luat. Și să nu încetezi să crezi că e destul loc, lumină și timp dincolo de caznă. La mulți ani în zi de sărbătoare!

Nu stiu cat voi reusi sa ma scald in asa ape de ploaie in maniera in care sa-mi gasesc si cuvintele si tot. totul e-nscris triumfal /într-o genetică just usual falsă /și-n uterul plin de pietonii /trecerilor. O lume intoarsa cu totul spre sine, ca si cum, lucrurile firesti si frumoase ar fi vechi si obositoare chestiuni uitate, de nicaieri (sau poate nu) nascandu-se un Dumnezeu guru. Poemul e complex si scormonindu-l gasesc numeroase simboluri iar fiecare cuvant are povestea sa. Ceea ce se observa insa de la prima citire e faptul ca stai in fata unui poem ce lasa frau liber exprimarii. Si asta atrage. Cu acele lacrimi copronime am fost pusa insa in dilema (initial gandindu-ma la copromanie). Insa, in urma unui imbold, le desprind de sunsul propriu pentru a ajunge pana la Copronim, iconoclasti si implicit legatura cu titlul. Jumatatile nu sunt intamplatoare sub sutane jumătate țap jumatate iepure șchiop jumatate iar tu ai ales jumatati de animale pentru a pune in evidenta ruperile, jumatate de el, jumatate de ea. Cat despre simbolul acela al lui Dionisos, pe care nu numai eu l-am vazut, sub sutana de calugar, stiu ca nu il poti nega total. Dupa versuri de genul celor de mai sus mi-am amintit ca totul cade in apa, insa nimic in fantani adanci. Zgomotul ala numai acolo il gasesti.

Eu zic asa: daca ai inceput sa auzi extraveralul vorbind, e clar cazul sa treci la ceva mai tare. Ceva care, eventual, sa nu poata fi dat fara reteta :). Irina, as vrea sa pot spune ca in urma lecturarii poemului tau am ramas cu ceva, dar na, ma gandesc ca o fi vorba si de perceptie si interpretare...desi...
Vad faptul ca ai vrut sa ai legaturi cu strucrura liricii moderne e foarte bine, insa textul tau nu raspunde necesitatii de unitate. Vad ca ai vrut sa liberalizezi si sa simplifici limbajul, dar ai ajuns la o prea lesne intelegere si nimic dupa. Ori versuri precum: Mai crezi în mine? Da, răspunse calmantul binefăcător si Mai crezi în iubire? Îi venea să întrebe singurătatea sunt prea simple si ,daca vrei, cu niste sensuri prea uzate pentru structuri de genul: verde tandem cu griul din poarta deziluziei si pisica se transformase în sfinx egiptean iar iubitul Departe devenise un fel de Ra. De asemenea mi se pare si o fortare la nivelul structurii poemului tau. Nu stiu daca sa contezi sau nu pe explicatia urmatoare: parerea mea e subiectiva.
Mai trec.

Hai să vă zic un referen
sau să va scriu o baladă:
\"că e greu fara teren
însusi Genu dă dovadă

N-apelam la moșteniri
la pămâturi vechi, argile
țintim sus, la prospețimi
că acolo-s mai...fertile
(măi măi!)\"

O sa te superi pe mine pentru ca o sa-ti spun ca nu gasesc nimic liric aici. Mai mult, cu greu inteleg versuri precum poetele nu se dau cu crema de maini(banuiesc ca poetii se dau cu motorina sa le alunece degetele mai...hars-hars pe foaie) sau ele doar deschid fereastra/unind cerul cu marginea pervazului/dand dezlegare la fire-seamana cumva cu niste versulete eminesciene cam confuz inserate in context. Si, desigur, nu puteau lipsi ingerii, aripile ingerilor, cadou facut de Doamne-Doamne poeteselor fiindca i-au livrat \"virgina simtire\".
Un citat acum revenit din vechi amintiri: Daca Dumnezeu tace, nu inseamna ca oricine poate sa vorbeasca in numele lui.

Oarecum cunoscut totul, mai cunoscut decat as vrea sa-mi fie sentimentul versurilor tale. Dar te prind de mana si te scot din atatea singuratati spalandu-ti chipul in zeama de tempera ca in laptele cel mai alb.
Privesc poemul tau asa cum priveste un model artistul concentrat in obtinerea perfectiunii. Ma uit apoi la imagine, dar nu pot zice nimic. Stiu doar ca am trecut pe acolo.
Un Monet de suflet :)

Fara \"nu te supara frate\" poemul tau nu imi place. Se vede clar ca ai cautat alaturari de cuvinte care sa atraga atentia si le-ai pus in relatii gresite unele cu altele. Ori ideea din prima strofa nu se aseaza deloc langa ideea finala (pentru ca vad ca pe aici nu se ascunde) cea cu Alexandra si povestea de dragoste. Ori toata acea \"schilodeala\" nu are nici o legatura cu o poveste de amor.
Nu stiu acum daca poemul a fost conceput cu dorninta de a aduce si numele iubitei in ultimul vers, sau doar te-a lovit la sfarsit si ti-ai zic ca ar merge totusi sa amintesti. Nu vreau sa par rautacioasa, din contra, bat spre ideea ca ar merita lucrat.
Mai trec.

Fugi, expiri, inspiri, te tarasti si, surprinzator (sau poate nu), zbori.
Mi-a placut poemul tau si nu regret ca am trecut fiindca imi place ideea de ansamblu. Insa isi pierde din insemnatate pe parcursul curgerii versurilor. Sunt prea multe ite tesute pe margini si are o dimensiune ce nu permite memorarea sau alegrea figurilor de stil. Singura imagine care mi-a ramas intiparita dupa citire a fost aceea a cioburilor un strat de cioburi în care ne reflectam chipurile în fiecare noapte. Ori la o adoua citire ies in fata multe alte imagini.
Finalul a ramas plutind in neintelegere, se cere ceva mai explicit, pentru ca in fata este descrisa clar o lupta pana la locul unde scrie Finish. Sa ma ierti daca intentia ta a fost de a incheia apatic, in zbor totul, e doar interpretare.
Mai trec. La buna citire.

Un joc fara sfarsit intre bine si rau, sporit de o necesitate, aproape dependenta, de cuvantul scris. Chin. Starea poeziei din noi si lupta ce o ducem in mod repetat cu simtirile, prea grea pentru ca la sfarsit sa mai putem suporta o deceptie. Meditatie si contemplare asupra conditiei poetului in raport cu creatia. Starea de bine, apoi chinurile, importanta creatiei si gustul de sare strans in cerul gurii.
în fiecare anotim îți schimbi masca în funcție de renunțări și dezechilibru
As zice in fiecare minut si in fiecare vers apare o intrebare si mai este pusa o masca, prinsa bine la locul cuvenit.
doar tu poezie
știi să-mi primești capul în mâinile tale
Sa ne fie alinare, zi si noapte, apa si paine. Hrana de suflet
Placut mult.

La multi ani iti doresc si eu, draga mea, insa in soapta, n-as vrea sa ii bag pe supraveghetorii de la romana la idei. Iti tinem pumnii pana te intorci de la examen si ni te alaturi. Sampania a ramas la mine, diseara o aduc! :)

Acolo unde culorile și tușele fac dungi și sădesc cuvinte, produc cărări unse cu mir. Acolo unde bună-starea naște povești, trăirile nu sunt doar pur transcrise, ci, ca aici, se fac lanț de treceri spre o completare perfectă.
Sub cireș umbră
dospind în aburi pământ-
fată la soare

Mătăsuri ascund
albastruri sidefate-n
sâmburi de cireș
Strigați și vă unduiți asa frumos incât nașteți lumi fără margini căci vă știti iubi in moduri felurite.
Cu mare drag,

Poem ce degaja tristete profunda dar care se rupe de simtirea de inceput pe masura ce versurile se astern. Am remarcat în viori ce poartă gând de ploaie, fiecare gol de cuvânt în spărturi de ceruri si cu gandul ca las aici un semn de carte la care sa revin oricand, ma retrag.

ea desena fără creion fără lumini fără linii dorindu-și ca oamenii aceia să își întoarcă fețele

Din tușă in tușă și pată în pată se face totul cuvânt. Și din cuvânt în trăire si semne de viață. Imaginea pe care o am e de femeie singură, pierdută printre grămăjoare de nisip auriu si tălmăcitoare de multe limbi. O femeie ce își țese în jurul ei cu andrelele timpului o plasă de neînțelegere și apoi cu uși mii și deschidere după deschidere o mare de nisip la Marea Moartă și un popas de tragere de inimi cu creioane și culori ce de fapt nu sunt prelingeri de tușe in curgeri de valuri. Chiar daca am o sete de marmură în urma citirii poemului, nu îmi pot lua gândul de la atingerile nuanțelor si de la jocul de vieți, glasuri si zarva din jurul văduvei negre.
Plăcut.

Sache, nu e prima dată când trec pe la tine prin pagină, dar e prima dată când las semn și mă înșirui în cuvinte. Mă pot lăuda și cu faptul că, tot azi, am trecut repede-repejor și prin alte texte semnate Vlad Cătălin. Multe mi-au plăcut, multe m-au făcut să zâmbesc iar cel cu măgărușul m-a făcut să râd cu poftă. Sunt convinsă că prinitre cele multe (după cum vezi totul e din abundență :)) pe care nu am reușit să le citesc se mai ascund alte zâmbete, așa cum bine s-a simțit la Eliad, atunci când au fost \"puse în scenă\" cu mare tâlc :)
Proza de față mi-a plăcut mai ales datorită faptului că, pe lânga umorul obișnuit, vorbește așa, fără de voce, despre niște sentimente care ne amnință pe toți la un moment dat. Iar finalul: rău e cu rău dar mai rău e fără rău.
Mai trec,

Pe departe ungere de suflet. In culori rubinii si vechime de copaci a flori acolo unde te-au purtat aripile.
Multumesc Ela pentru asa facere si impletire.
Mai multe nu prea pot, stau si citesc.
Cu drag si dor,

\"ființa Toată e bună,
se vrea cerută,
avută,
urlu ca o locomotivă,
dar încă
mă destram\"
\"Dispretuiesc dispretul tau; iar daca ma avertizezi, de ce nu te-ai avertizat pe tine?\"
Iar daca tipi si strigi acum de ce nu te prapadesti caci Duhul oricum n-ar face fata. De ce?
...acolo unde nu mai e nimic de iubit, treci mai departe...

greutatile si dezamagirile, stiu cum e sa-i vezi suferind datorita indiferentei si nepasarii. Le stiu si lumina din ochi atunci cand faci ceva din suflet. Si mana calda sau bratele deschise larg. Datorita unor oameni (care nu au fost putini) ce au participat la oraganizarea acestui concurs, am putut sa vad intr-o seara sute de zambete din inima. Concurs ce pentru mine a fost o adevarata intrecere de zambete unele mai luminoase ca altele.
Problemele sunt multe si sunt incurcate precum niste ite, intr-un sistem care nici criticat nu merita, insa sunt oameni care pot face multe si oameni care pot face totul.
Dara, cuvintele mele reprezinta un semn si o multumire sincera pentru gestul tau.