Ana Ionita

definitiv! căci la ce bun să mai...să hai când eu sunt foc iar tu ești vânt?! nu mai e timp, căci timpul zboară e loc in schimb de zori cu frig mă curge trist o soaptă amară și nici nu

pe tine și alaiul tău de mânji albi plâng din senin și râd de viață... pe unde umbli liliac în floare? unde se odihnește tâmpla ta? macii îmi scutură pe piele freamăt nu știu cine sunt am

Sunt puține locuri în care mi-a fost dat să mă simt bine. De câteva ori, n-ai să crezi, m-am simțit acasă...chiar acasă. Să nu cumva să crezi că mă plâng ! Mă gândesc doar și-ți zic și ție la cât

știi?! mi-ai devenit iarba câmpului, ritm de stropi, șoapta vântului... știi? cât de mărunte mi-ar fi visele cât de timid focul... fără brațe ....de speranțe? te caută...fericirea o

mi-ai stropit dimineața cu vise, galop de fluturi teribili și mare de surâs trei: uimire galbenă de miez de soare și albă...de somn de amiază și viorie de gânduri...de fată nebună

dulci nimicuri, pentru tine: un nor alb, un cer cu stele, amintiri, priviri senine, toate gândurile mele, verde, soare, dor de dealuri, curcubeu, ploaie măruntă, dimineți, surâsuri,

ieri: pași grăbiți, fugă... de spetanțe, de dor. noapte! ani lungi, bucurii scurte. suflet hăituit de priviri goale. în grădini - veșted, printre oameni - rece. lecția fricii de fructe

nu te cunosc! dacă ne-am ști, aș scrie despre tine. acum scriu despre omul de pe Piatră, omul cu crenguțe inflorite. el a rămas, m-a prins de mâna ... noi doi am privit lung în urma

Să privești în ochi cerul? Eu mă descalț să simt iarba sub beton Ori de câte ori strigă în mine viața. Aș vrea să te știu liber Cu puls de pasăre în zbor. Îmi doresc ape. Îți doresc lacrimi de

Am numărat anotimpuri bizare, Am plâns, am sărutat la întâmplare, Am rămas respirând printre vii, Printre oameni copii, Am prins fluturi cu mâinile goale, Am strâns nori în sertare Am cântat

Fluturi albi alergau pe calea ferată, Mâini de foc prindeau păsări în instantanee, Primăvara urla dintr-o lună pătrată Erai tu, eram eu... jumătate femeie. Apoi iarna desculță a luat trenul

plec ! să-mi uit visele amorțite... în mers, să mi se dezlipească iarba de pe glezne, cerul din ochi, vara din nări, marea din suflet și seara de pe piele. tu sa nu plângi! adună-mi versuri

am stors amintirile rând pe rând și le-am sorbit dulceața până ce au căzut ostenite pe o coamă de deal....cu capul pe spate. în zori, mi-am plâns ochii veștejiți de atâta lună așteptând

Oare dacă nu m-aș fi născut printre betoane, miros gri și în forfota Bucureștiului aș fi tânjit la fel de tare după orașele mici ?! De câte ori m-au purtat pașii pe straduțe, pe alei de parcuri sau

Dimineața mirosea a verde Un cireș pitic broda petale Ei, copii, se sărutau cu sete Păsări moi se încălzeau la soare Trupul fetei,tot, părea o floare Părul vălurit cădea pe spate Vrăbii gri

să ne întâlnim într-o altă galaxie zic ! tu, într-o navă spațială mică, verde, asortată caraghios cu fusta pe care o porți... de ceva vreme eu, într-o clepsidră argintie ce mă scurge, scurge

a trăit o vreme alături de mine, alături de tine. avea ochii mei...negri. avea degetele tale...tulpini. ființă asexuată și dragă. entuziastă ne scotea in ploaie, își târâia picioarele desculțe

întind mâna spre zare sperând ca un foc de aripi să mă tragă la cer, să mă amestece cu albastrul norilor. ploaie de degete fine îmi spală ochii... si alerg, alerg cu picioare de fildeș spre o

cine ar fi știut că drumul de frunze galbene nu ducea la tine ?! mi-am luat busola de toamnă târzie, am agățat-o de speranța din muzica instrumentală, și hai ! să zburăm !....mi-am