Jurnal
Dualis
sau \"noi\"
1 min lectură·
Mediu
a trăit o vreme
alături de mine,
alături de tine.
avea ochii mei...negri.
avea degetele tale...tulpini.
ființă asexuată și dragă.
entuziastă ne scotea in ploaie,
își târâia picioarele desculțe prin apă
și ne luam după ea.
ne apropia capetele în sărutări nesfârșite.
DUALIS forma numărul meu de telefon
forma numărul tău de telefon.
ne făcea să râdem în hohote,
să iubim asfințitul și băuturile dulci.
te-a făcut să mă visezi iarna cu mănuși albe,
m-a făcut să te visez ștrengar aducându-mi liliac.
deși fără trup aievea
s-a inbolnăvit devreme
a murit înainte să te gust pâna la sâmbure.
îi port poza cu pălărie de soare
în buzunarul de la piept.
trec zile, săptămâni, ani...
002.377
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ana Ionita
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 114
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Ana Ionita. “Dualis.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ana-ionita-0031032/jurnal/1827694/dualisComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
