Amanda Spulber

Partea a doua mi se pare duioasă și drăguță. Prima parte înțeleg că e o meditație asupra rostului de a scrie. Cred că fiecare scrie în primul rând pentru sine (amuzament, terapie, defulare, exersarea creierului, plăcere, nevoie). Poate greșesc. Nu știu cum e să scrii ca un profesionist.

Despre IA, inteligența artificială (cum e denumită generic) este doar un instrument, chiar dacă uneori pare mai mult decât atât. Ca orice instrument, nu poate să existe fără om și depinde în a cui mână se află. Face progrese și în domeniul scrisului, și al muzicii, și al picturii, al cinematografiei. Ba chiar pune diagnostice, dă sfaturi din domeniul psihologiei și s-ar putea înscrie la facultatea de drept. Ca să nu mai spun că scrie programe de calculator. Are idee și de ritm, și de rime (la ritm nu e așa avansată). Așa cum un programator nu zice mă las de programare doar pentru că avansează IA, așa nici cine scrie nu cred să se lase de scris. Ce va fi peste o mie de ani cine poate ști? Va fi, nu va mai fi civilizația actuală? Viața se desfășoară sub semnul incertitudinii. Poate asta o face deprimantă, dar cred că o face și imposibil de ignorat.

vântul și ploaia (am găsit două variante). Dar ei nu s-au lăsat impresionați, Cei trei brazi de la Sinaia.
Frumoase melodii!:) Nu cred că știam de ele. Sau poate le uitasem.

La Cabana Trei Brazi

și dacă tot am ajuns la Trio Grigoriu am ascultat și Broscuța Oac de vreo trei ori. Și cred că o mai ascult. :)) Mulțumesc pentru recomandare! :)

Cresc trei flori într-o grădină (cică ar fi din folclor). Vals nu găsesc nicicum. :)

La asta m-a făcut să mă gândesc, la faptul că poate ceea ce nu am trăit pare mai frumos decât ceea ce am trăit. Poate așa și este, deși nu avem de unde să știm. E un episod duios, și devine cu atât mai sensibil prin contrastul dintre atitudinea inițială a șoferului (fără chef și chiar nepoliticos) și cea de la final în care este atât de emoționat. M-am gândit la început că scena dintre îndrăgostiți pare puțin schematică, poate rece. Apoi mi-am dat seama că e vorba de tristețea și osteneala adunate de-a lungul timpului, bine reflectate prin descrierea aspectului exterior al protagoniștilor care au încetat să mai spere. Un impresionant crâmpei de viață.

E mică scăpare aici (răspuns în loc de răspund):
Virgil. Virgil Lemnaru, răspuns eu.

Este interesantă și varianta dumneavoastră. Chiar mai poetic mi se pare că sună. Vă mulțumesc mult pentru semn.

Apare pe pagina lor de wiki. Am înțeles acum de ce a spus constructed. Mie nu mi se pare că e o dovadă de elitism faptul că ai luat un citat despre o formație și l-ai pus ca titlu fiindcă ți-a plăcut cum sună. Dar tu știi mai bine. Mă depășesc rațiunile poeziei moderne. Pot să spun dacă îmi place sau nu. Despre poeziile pe care le-ai scris în ultimul timp, nu știu sigur dacă le-am citit pe toate. Unele mi-au plăcut, altele nu. Din nou cred că, atunci când folosești textul altcuiva, trebuie să pui ghilimele sau cel puțin să dai o explicație la final. Așa se obișnuia. Nu știu cum s-a ajuns la ideea de a folosi citate și a aștepta ca cititorul să știe sau să caute.

Există o poveste, un vals, un cântec popular, toate sunt românești și au în titluri cuvântul trei?

Îmi dă doar rezultate cu poezia ta. Bine, am înțeles că ești elitist, dar titlul tot nu mi se pare potrivit. Și chiar dacă este o poezie, cum a fost vilanela lui Dylan Thomas, cred că ar fi bine să pui asterisc și să explici la final. Da, știu că așa îți alegi cititorii ș.a.m.d., dar cred că orice text (mai ales din partea unui elitist) ar trebui să fie și un mod de a propaga scriere corectă și cultură. Desigur, tu faci cum vrei.

Acele versuri continuă titlul. Cred că ar fi bine să fie separate printr-un spațiu de cele care urmează.

Și felul simplu în care este descrisă zbaterea. Nu am înțeles însă primele două versuri. Adică acea comparație mă face să mă gândesc că neonul aprins calcă pe tăceri.

Aș mai lucra un pic să o fac mai melodioasă și aș scoate repetiția din final. Dar îmi place. M-a făcut să mă gândesc un pic la Emoție de toamnă, doar un pic. E altă tonalitate aici.

Dar titlul... Nope. Nu doar că e în engleză, dar și în engleză sună prețios. De ce constructed și nu doar soundscapes? De ce mesmerising grandeur? E aproape pleonasm sau hai, cu îngăduință, ușor încărcat. Solemn beauty nu e pleonasm, dar îi spui cititorului ce să creadă. Am mai spus ce spun englezii/americanii pe care noi îi tot urmăm: show, don't tell. Nu în sensul de show off, ci în sensul de a arăta indirect, prin alte cuvinte, că e vorba de o frumusețe solemnă și de o grandoare fascinantă. Aș propune un titlu simplu: Peisaj sonor. E în limba română și lași cititorul să aprecieze singur cât de impresionant este peisajul. În fine, parcă văd că am scris degeaba. :)

E un sonet corect executat. Aș vrea să spun ceva și sper să nu te superi. Am citit recent o poezie care mi s-a părut superbă prin ritm și prin imagini. Când am început să o analizez mai cu atenție, să aflu de ce îmi place, am observat că rimele nu erau perfecte, unele erau chiar banale. Tu vrei mereu rime perfecte, dar părerea mea e că atuul tău stă în faptul că simți ritmul. E doar o părere și tu scrii așa cum simți că ți se potrivește.

Cred că asta e soluția. Am ghicit două treimi. :)

Mă onorează și mă bucură mult comentariile domniilor voastre.
Despre titlu, acesta mi-a venit primul în minte, apoi mi s-a părut un pic prețios. Am vrut să înlocuiesc cu Rămășițe, dar mi-am dat seama că aș pierde din înțelesurile pe care le-aș fi vrut.
Despre sugestii, mă voi gândi la ele. Am rețineri fiindcă ar apărea "doar o horă" imediat după "doar greierii", iar adverbul "mai" ar apărea pentru a treia oară.
Vă mulțumesc mult!

Varianta V (cinci) din poVeste și din Vals. Mă încurcă populară, dar forțez cu V în loc de U. :)

Varianta a doua este 3 (trei), număr care apare în multe povești (trei surori, trei frați, trei zmei, trei babe, trei zâne, trei purcei). E și o colindă: Trei păstori se întâlniră. Hm, la vals iar mă încurc. Nu știu niciunul, doar că e în trei timpi. :)

O fulgurație concentrată și delicată.

Nu cred că am ghicit, dar asta mi-a venit în minte.

E colorat, animat, sprințar și prilej de a reflecta. Am citit, am zâmbit și apoi am tăcut. Am doar mici observații, dar nu-i musai de ținut cont de ele. Aș înlocui (pentru ritm) "se scutură de petale" cu se dezbracă sau se despoaie de petale și la "doar cocoare rânduri-rânduri zorite
se duc la bâlci" aș pune răsărite merg la bâlci. Oricum, îmi place și cum este acum.