Amanda Spulber

Întâmplător, am auzit de Michelangelo, dar așa am simțit cuvântul în această poezie, ca substantiv comun. Mulțumesc pentru clarificare. Spun și eu că poezia nu mi se pare indecentă atâta timp cât cuvintele folosite în ea au rost, aduc informații pentru conturarea atmosferei, a personajului. Eu am zâmbit când am citit și inclin să cred că asta era intenția. Ironie dulce-amară.

că aproape nici nu se observă repetarea rimei, chiar de este anunțată din titlu. Cred că s-ar putea îmbunătăți prima strofă în sensul că sunt deja două licențe poetice apropiate: zvel și michelangel (și substantivul comun, dar și accentul diferit). Nu este însă obligatoriu, evident. Sună destul de bine și așa.

Dar, dacă tot m-a prins ritmul, așa aș vedea:

oh, izabel! oh, izabel!
cu țîțe mari și cur model,
de aș fi fost michelangel,
te-aș fi sculptat într-un pastel

Iar la final:

oh, izabel! oh, izabel!
te-ai pricopsit cu puradel
și alții au făcut cîrcel
tot măsurînd la isoscel

Fiindcă am fost curioasă. Uitasem de remi. Și nu știam de cine a fost inventat. Răspunsul cred că este atu.

Acum să sper că nu se întâmplă chiar așa. Adică al doilea sens: să meargă spre biserică și să nimerească la cârciumă.
Lipsește o cratimă aici:
„Și s-antors aghezmuit.”

Mi s-a părut interesantă și amuzantă scena, ca și personificarea Anului Nou, tânăr, obraznic și jemenfichist, dacă pot spune așa. :) Mi-a plăcut și atitudinea eului poetic care speră ca cele rele să se spele și cele bune să se adune.

Nu am contestat existența acelui poet. Am spus doar că nu am citit foarte mult, iar folosirea unei rime identice nu înseamnă copiere sau pastișă. Comparând versurile, nu reiese asemănare de ritm, măsură sau temă. La mine e vorba de bucurie (și un pic de ironie, dacă luați în considerare și titlul). În strofa citată de domnia voastră e un altfel de mesaj. Afirmați că tot ce am publicat aici ar fi doar pastișă. Ar fi fost de dorit să vă și susțineți afirmația cu exemple. Exemplul pe care l-ați dat nu demonstrează ceea ce ați spus. Sfatul de a scrie doar vers alb nu îl pot urma deocamdată. Prin vers alb înteleg vers cu ritm, dar fără rimă. Sper să ajung să pot să scriu așa cândva. Până atunci exersez și scriu așa cum simt, fără pretenția de a aduce inovații. Vă mulțumesc pentru comentarii, cred că orice opinie despre un text e bine să fie exprimată.

Iulia, ai dreptate. E nevoie să exersez mai mult. Îți mulțumesc pentru sfaturi și încurajare.

Tego, mi-a plăcut mult să scriu acest text, chiar de e și o mică ironie amăruie pe care am preferat să o pun în titlu. Mă bucur dacă am reușit să transmit măcar puțin din ce am simțit.

Ar mai fi trebuit să lucrez textul înainte de a-l publica aici. Am lăsat prima mână. Am reținut toate observațiile și voi rescrie, dar nu știu exact când fiindcă nu voi avea timp în zilele următoare.

Mulțumesc pentru toate comentariile și vă doresc un An Nou cu sănătate, bucurii și multă inspirație. La mulți ani tuturor!

Cu sănătate și inspirație!

Ce simplu pare acum! :))

Bucală.

6. „La acestea, se adaugă versul de 11 silabe, folosit de Eminescu în multe poeme sau sonete (Afară-i toamna, Sonet III etc ).”

Cum ar veni să nu mai scrie nimeni sonete cu măsură de 11 silabe fiindcă e imposibil să nu fie pastișă, dacă se scrie așa.

7. Să nu mai folosească nimeni măsura de 6 silabe fiindcă a folosit-o Coșbuc.

8. Încep să cred că glumiți, iar eu vă iau prea în serios. Nu-i nimic. Cu ocazia asta am citit câteva poezii frumoase. Prima mi-a plăcut mult.

9. Uitasem de rima creste/sfere celeste. Am căutat poezia. Se numește „Sonet de Înviere” de Simion Felix Marțian

„Tresare pământul zvâcnind visceral,
Nutrind zvârcoliri din genuni până-n creste,
Şi Cerul se-nchide, din sfere celeste
Venind doar tăceri, dureros, glacial.”

Unde vedeți zvârcoliri în textul meu? În acest sonet Cerul se închide, pentru a simboliza lupta dintre Viață și Moarte.
În textul meu, Cerul se deschide la chemarea brazilor, când Pământul își întinde poteci nevăzute, ca un copil care vrea să fie luat în brațe. Și atunci Cerul se unește blând cu Pământul. Nu e nicio convulsie. E un aer sfânt, e un freamăt adânc. E fiorul pe care îl simțim uneori când ne gândim că poate suntem mai mult decât materie. Iar apoi reîncepe forfota obișnuită.

1. „Stau în cerdacul tău...”
Mai întâi mulțumiri fiindcă nu știam de acest sonet trist și frumos.

„Deasupră-mi stele tremură prin ramuri
În întuneric ochii mei rămân,
Ș-alături luna bate trist în geamuri.”

Ce legătură este între brazii de foc care cutremură stele (fac stelele să se cutremure) cu dublu înțeles și stelele care par să tremure printre ramurile bătute de vânt?

2. În poezia „Povestea codrului”, pe care iar nu o știam, nu apare cuvântul „poteci”.

3. Mărturisesc că nu citisem nici „Sarmis”.

„Din codri singurateci un corn părea că sună
Sălbatecele turme la ţărmuri se adună.
Din stuful de pe mlaştini, din valurile ierbii
Şi din poteci de codru vin ciutele şi cerbii,
Iar caii albi ai mării şi zimbrii zânei Dochii
Întind spre apă gâtul, la cer înalţă ochii.”

Ce legătură au potecile de codru pe care vin ciutele și cerbii cu potecile nevăzute care se întind (cu dublu înțeles) către cer?

4. Nu citisem nici „Rime alegorice”. Constat cât de puțin am citit din Eminescu.

„Mă sui și plec... o umbră sunt din basme
Și o fantasmă sunt între fantasme,
Prin mâna mea de o ridic se vede
Ca și prin corpul străveziei iasme.”

Ce legătură este între fantasma (spectrul) din această poezie și fantasmele de ceață care apar pe cer? Prima e o alegorie și o reflecție asupra morții, a vieții iluzorii. În textul meu poate sunt îngeri, poate sunt magi, poate sunt spirite venite să asiste și să se bucure la întruparea Cuvântului.

5. „Epigonii”

„Cu-a ei candelă de aur palida înțelepciune,
Cu zâmbirea ei regală, ca o stea ce nu apune,
Lumina a vieții voastre drum de roze semănat.
Sufletul vostru: un înger, inima voastră: o liră,
Ce la vântul cald ce-o mișcă cântări molcome respiră;
Ochiul vostru vedea-n lume de icoane un palat.”

Deci înțelepciunea lumina drumul vieții poeților pe care îi admira Eminescu. Oricât m-aș strădui, nu văd legătură cu drumul de lumină alcătuit de potecile nevăzute întinse spre cer.

Am scris un răspuns, dar nu eram conectată. Dacă nu apare mai târziu, vă mulțumesc pentru comentarii, chiar dacă în ele nu am găsit argumente care să susțină afirmația că tot ceea am publicat aici ar fi o pastișă. Cred că orice opinie despre un text e bine să fie exprimată și știu că mai am multe de învățat.

Vă mulțumesc mult pentru sugestii. Voi reveni asupra textului.

Bulă înseamnă că e soluția.

Aștept să vă calmați și să reveniți cu un comentariu constructiv. Nu știu dacă e nevoie să precizez asta, dar e prima oară când aud de Simon Felix Marțian. Din păcate, nu apuc să citesc tot ce se scrie. Chiar vorbind doar de cele două strofe scoase din contextele lor, nu văd unde este plagiatul ideatic de care (nu) mă acuzați. Cât despre originalitate, nu îmi amintesc cine a spus că numai cine nu a citit destul crede că este original.

Mi-a mai reproșat cineva că nu revoluționez poezia și m-am mirat. Acum dacă veniți și domnia voastră cu aceeași idee chiar mă puneți pe gânduri. Lăsând gluma la o parte, aștept un comentariu constructiv, dacă e posibil. Dacă nu, înțeleg că nu v-a plăcut ce am scris și accept asta.

Mulțumesc mult pentru apreciere și sfaturi. Da, poate ar fi putut fi și mai descriptiv. Am vrut să vorbesc despre Naștere în mod indirect. Dacă nu am reușit să transmit felul în care am văzut, sper să reușesc cu altă ocazie. Nu m-am gândit la poezia lui Eminescu atunci când am scris. De altfel acolo este măsură 8-8-8-4 și e alt ritm, așa cum ai zis și tu și e vorba despre altceva.

Pentru are accentul pe prima silabă. Am pornit versurile cu prima silabă neaccentuată, de aceea am pus „și” . Nu am gândit elaborat în timp ce am scris, așa mi-a sunat, dar asta ar fi explicația. Apoi potecile se afundă în mister, nu tăcerea. La „adânc readus” se schimbă ritmul, de asta ai simțit ceva. Mie așa mi-a sunat, nu știu de ce. E alt picior metric, dar nu știu să îl numesc. Mai am de învățat. Mulțumesc mult pentru semn.

cred că este.

Chiar interesant să explorezi vina de a fi în stare să zbori sau de a-ți dori să poți zbura. Versurile care urmează sunt fluide și expresive, mă duc cu gândul la dorința de a fi la fel de natural în scris precum zboară o pasăre sau înflorește o grădină. Deși... chiar și zborul se învață și necesită efort, așa cum și înflorirea are nevoie de timp și energie. Înțeleg și prima terțină, dorința de a primi cadou dezvăluirea misterelor acestei lumi. Pe ultima însă nu o mai înțeleg, mi se pare greoaie exprimarea.