Nu-i vinovată pasărea că zboară

era să propun ceva, ca înlocuire, dar m-am poticnit la versul 4 din prima strofă
nu-mi rezulta sensul pe care îl dădeam
am revenit, cu răbdare
cred că am prins ideea și zic că este propunere faină,

spor!

Chiar interesant să explorezi vina de a fi în stare să zbori sau de a-ți dori să poți zbura. Versurile care urmează sunt fluide și expresive, mă duc cu gândul la dorința de a fi la fel de natural în scris precum zboară o pasăre sau înflorește o grădină. Deși... chiar și zborul se învață și necesită efort, așa cum și înflorirea are nevoie de timp și energie. Înțeleg și prima terțină, dorința de a primi cadou dezvăluirea misterelor acestei lumi. Pe ultima însă nu o mai înțeleg, mi se pare greoaie exprimarea.

eu cred că finalul are legătură cupartea aceasta:
"Vecie-aștept cuvântul să devină
Acelor ce se nasc zidind comoară."
despre care spuneam că, iniţial, nu o pricepusem

Acelor ce se nasc zidind comoară
... yic că ei sunt:
unii râd, bordei la fiecare
Cum obiceiu-acolo i-a lăsat.

va multumesc pt semnele de lectura!

prima și ultima strofă propun mici intervenții... de „tămâiere subtilă”, precum îmi poftește inimioara...de-mi este permis!


Nu-i vinovată pasărea că zboară,
Căci eu, ca om, pășesc mereu pe tină,
Vecie-aștept cuvântu-mi să devină
Lor, care au speranța drept comoară.

. . . . . . . . . . . . . . . . .

C-aș fi poet se duce vestea-n sat
Și unii râd... bordei au fiecare
Cum obiceiu-acolo li-i lăsat.

Succes, d-le Ștefan Petrea! La mulți ani și poeme... pe placul cititorilor!!!

n-o sa modific
dar multumesc...

va cer iertare
si va rog sa reveniti
pe paginile mele...

bine, trec peste, dar te voi comenta doar acolo unde poemele tale noi se ridică la nivelul creaţiilor tale cele mai reuşite şi unde nu mai sunt necesare decât zero intervenţii sau intervenţii minore. Tu eşti creatorul textelor tale, nu noi, ceilalţi. Să nu mă chemi, aşadar.

” Dar, vai, în mine nu e apa-n care
Sunt stelele și luna de vărsat”

La Mulți Ani, Ștefan!
:)