ama ada anghel

simt cum se duce pamantul de sub picioare ca un sigiliu rupt al verticalei posibile ma vor citi de-acum radacinile sinucigasilor tentaculare pipaindu-mi pe dinauntru venele agatand in arborele

strada silfidelor, nod de memorie al mersului meu segmentat si zeificat aveam roua condens pe carnea de sticla albastra aveam lumea in lesa, si cainele andaluz. clubul de jazz guttenberg unde

ah crisalida ferestrele lungi astupate de noapte podeaua lucind de potopuri trecute mustind inca roua, ne-inca-uscate alenea tacerea bataia de aripi ce-ar fi, luminanda a negru si

locuiam intr-o hruba neluminata de corzile albe cilindrice prelungi care se intindeau cu luna la un capat, cu mersul salbatic in somn smucindu-se nestapanit la celalalt dormeam prelingandu-mi

daca as mai putea schimba ceva as mai schimba crede-ma iubite as da cu aspiratorul pe tavan si chiar pe campiile elizee as agata toti paianjenii de piciorul al patrulea sorbindu-i cu aerul as lasa

dragostea mea ca o radiografie descopera mugurii aurii ai zilelor viitoare deschizandu-se inspre inauntru, stratul fosnitor al luminii sub piele rama in care se-ntind firele subtiri si dese ale

in sus si-n jos schimbati altitudinea lucrurile curg inspre ideea de ele inainte si-napoi prin tuburile capilare inauntru asezata turceste se-ntampla minunea calm, pelicular, o digestie curata si

de multe ori simteam soarele hohotind camuflat tropotind in siruri de cuante oranj ca niste furnici irizate in adancul parului tau roscat ma sprijineam ametind de la prima tigara si cadeam de-a

inima, inima, cine ma mai plimba pe mine intr-un montagne russe al rasturnarilor de situatie jos nouazeci de grade ca sa-mi masor cu orizontala intr-o balta de dragoste drumul dinspre