ma opresc, drumul miauna arcuindu-si spinarea
presimt mana cuiva alintand urmele pasilor mei
aproape, cumplit de aproape, atingandu-mi calcaiele.
deschid
ochii tai
cateva reflectoare se
unde esti? ma lovesc cu aripa de
becul mare si galben de deasupra oglinzii
recul. imi simt scazuta si galbena
pofta de zbor. ma asez, incerc sa
imi lipesc de podea coada de sarpe.
pana la capat citind aceasta poveste
respirand coroziv, indeajuns cat
sa-mi inscriu adanc tristetea pe buze
ea avea deci numele meu, ce nesansa
ce cadere de ploi, de fructe coapte, de
era un loc unde
cu solzi de soare
noi inotam intr-un \'ar putea sa fie\'
vaporos, fara sufocari, fara goluri, fara insemne.
era un loc unde
cerul se spargea in confetti
si noi
lipeam pe
e zi deja? aerul din jur
s-a facut crusta pe miscarile mele moarte
bulgari de sange opriti
de mult din rostogolire
imperfecti; desigur nu
nicaieri muzica sferelor.
asadar e zi totusi? tant
nimic mai frumos decat acest
aproape-doliu al tau.
linia blanda, fara taisuri
a ta si-a ceasului tau de veghe
moartea se intampla, eu nu am
gesturi indraznete, fandari, eschive
ma las
totul e foarte trist, femeie
bruneta si draga mie
totul e foarte trist, tu
mai ai putin si te inchizi
(in gura ingerului care
n-ar fi spus niciodata ca ii e foame)
totul e foarte vechi, o sa
gingase incheieturi, iata
ghearele-mi infloresc
roz-albe a primavara
chem, chem, ghearele despletite
dulce si tandru a
imbratisare
prind, sangele cald
imi mai trece o zi.
i-am vazut, da, i-am vazut
se ascundeau in corpuri albe
corpuri pietrificate
lungul meu culoar de statui, in care
aveam dreptul sa nu vad
si sa trec.
i-am vazut sfasiati de
grilajul insusi
