103 (viraj)

trebuia sa urc intr-un tren cu mainile mai ales inclestate in coama taioasa a crizei de timp mainile mele care alunecau, nu era ca si cum as fi facut dragoste, ca si cum as fi scris, mainile mele invingeau suprafete cu delta ics oarecum agonic dar cineva intotdeauna astepta atenta anima centrifuga ma avertiza trenul o sa vireze la dreapta drept in culoar, acestea totusi sunt numai povesti poti sa nu le crezi nu le cred! urlam, trenul pur si simplu vira turnam gin tonic diluam sangele meu rece pana inspre capatul conductei ca un robinet, dumnezeul agnostic al tensiunii superficiale rotunjea totul in picaturi de concept pana cand incapeam in pamantul afanat de infigerea de-o noapte a florilor cele de taina, galbenele o noapte o sa am loc cu nelinistea mea in trupul amnezic de fata sapand rochia nemotivat alba dupa cainii dingo care alearga acum pe pereti alternanta dragonilor, scamele genezei cum ma ling ei pe gat si venele mele predispuse la atatea contacte empatice exalta si latra aceste aduceri aminte care sunt numai povesti, poti sa nu le crezi nu le cred, maraiam in urma improbabilelor falii temporale dupa trei zile ca orice minune eram si eu mult pana la lenjeria grena o savuroasa jeune fille rangee trimisa aici numai si numai prin serviciul postal al plicurilor de zahar amara amara in acvariul meu cu cafea atat fiindca arcele spuse sapa dupa mine prin cimitire franceze albele frumoasele oasele ele sunt numai povesti, nu le mai inca pot vreau sa respir sa nu cred ca ma nasc numai carne o ioana ileana din haina galbena ca un uter al polenului necautat de sanziana floarea fixata cu cleme de timp curbata la un capat de cer la un capat capatul meu de pamant membrana elastica a parantezei deschise mai departe de care nu se mai cade