Ca o grădină zoologică parcul

Sincer, nu sunt adeptul acestor poezii moralizatoare, e ca si cum ai face o poezie despre singuratate scriind numai cuvantul singuratate. Hai sa fim seriosi, sunt multe alte probleme de luat in seama, daca e sa facem astfel de poezii si exista multe metode prin care sa fim eficienti. Finalul reuseste intr-o oarecare masura sa mai salveze ceva, la fel una-doua imagini, dar in fine, impresia generala ramane defavorabila.

Textul de mai sus nu are conotații moralizatoare, sau cel puțin nu asta era intenția. Depinde, nu-i așa, de modul în care percepi subiectul și de planul personal în care devine smenificativ. E ca în experimentul cu fotografia care înfățișa un individ de culoare cu un briceag la gâtul unui alb care stătea pe scaun. Majoritatea \"albilor\" intervievați au presupus că individul de culoare îl amenință pe tipul de pe scaun, în timp ce afro-americanii au presupus că reprezentantul lor se apără în fața unei agresiuni din partea \"albului\". De fapt individul de culoare era bărbier. Uite ce poți face cu o fotografie :) Am divagat, știu, dar dincolo de aprecierea defavorabilă pe care o iau în calcul - ca pe toate celelalte aprecieri care au fost făcute la adresa textelor mele- cu scopul de a-mi îmbunătăți \"redarea poetică\", am rezerve față de o parte din cele scrise de tine. Cum ar fi \"poezii moralizatoare\" despre care am spus mai sus și \"sunt multe alte probleme de luat în seamă dacă e să facem astfel de poezii\" ...Hm...e riscant să spui că bătrânețea care se târâie prin parcuri nu e un subiect bun de luat în seamă. Cât despre eficiență ... eu a fi vorbit mai curând despre metodă. Și dacă tot ți-a plăcut puțin finalul te invit să mai citești o dată textul cu gândul că nimeni nu poate fi făcut responsabil pentru procesul natural de îmbătrânire care ne va duce pe toți, invariabil, pe băncile parcului. Nu caut responsabili. Fotografiez.
Fără supărare și cu spiritul deschis,
:) Alina

Mie mi-a placut poezia, am citit-o ieri dar cum spuneam si in alta parte, mi-e cam lene sa las semn, iar critica literara nu fac, nu ma pricep, eu sunt doar cititorul ce frunzareste sau citeste o carte luata de pe un raft si la final spune, mi-a placut, e buna, sau nu mi-a placut, las critica de specialitate altora, asa ca, draga Alina, te voi citi in continuare, poezia aceasta mi-a trezit tristete si compasiune pentru bunicul om sau pentru stramosul primat, oricum, amandoi sunt ascendentii nostri, fotografiaza, fata mea, o faci bine :)

Și mie îmi spune ceva aceasta poezie. Dar tonul este pesimist, poate iarna târzie. Nimic nu-i fără rost. Sluțenia aceea, cum pare, poate să aibă un spirit minunat, cultivat, înțelept. Iar gratiile sunt pentru alte rosturi nu privative de libertate, zăbrelele sunt bune pentru sprijin, siguranță, consolidare dar nu pentru încarcerare. Poemul este aproape bacovian. Îl găsesc plăcut compus, consecvent trăirii autoarei, privind din multe puncte de vedere.

Carmen, mulțumesc de trecere cu atât mai mult cu cât îmi limitez și eu numărul comentariilor din motive similare ție. Sunt cititorul specializat prin lectura dar în nici un caz critic de specialitate! Aprecierile tale mă fac să mă simt bine în ipostaza în care exhibiționez oricum postând texte :) ce cochetărie, domnule!!! :))

Da, Ioan, gratiile nu împiedică pe nimeni. Atât timp cât constituie norme de conviețuire socială. Privarea de libertate are înțelesul unei desprinderi de primate, de instinctele neprelucrate, animalice. Ce caută bătrânii în parcuri? Gratiile în definitiv. Absența unor norme care să-i includă, să le dea o ocupație. Ieșirea din social - asta reprezintă în cele din urmă bătrânețea. E un final care ne privește pe aproape toți cei care ne vom putea deplasa la vârsta lor pe picioarele noastre. Nu, nu e trist. E în firea lucrurilor. Mulțumesc de trecere.

Ce se întâmplă pe ziua de azi? chiar numai poezii triste la recomandate? Credeam că poemul dumneavoastră este mai optimist! dar văd că v-a cuprins și pe dumneavoastră nostalgia, tristețea, deznădejdia,,..
Frumos dar trist, prea trist

Marinela, Ziua de ieri a trecut fără a vă da un răspuns. Nostalgia, tristețea, deznădejdea...a avut ecou poema mea, oricât aș fi spus că nu-i trista, nostalgică...Poate sunt mai cinică decât o parte din cei care-au trecut pe aici și au simțit ceea ce spui dumneata. Mulțumesc de atenționare. Fotografiez!