Alina Mihai

topica din versul doi e intenționată cu "cerul gurii" cât mai aproape de "cuvintele", gândind că aș putea să subliniez, și la nivel de formă, "lipirea" aia.
în rest, cred că ai dreptate cu determinanții pe care i-ai scos, nu aduc mai nimic în plus. era să promit că voi fi mai atentă, dar nu-s capababilă să mă țin de cuvânt.
hodineală cu folos și mulțam de compliment.

De fapt, publicul trebuie să știe că Maitreyi a existat undeva în biografia lui Eliade și că nu ea e personajul principal din roman, chiar dacă așa pare.
o să dau, mai jos, un citat care spune mai bine ca mine ce vreau să subliniez: "anumiți autori, printre care mă includ, privilegiază, în poveștile pe care le spun, nu istoria pe care au trăit-o sau pe care o trăiesc (fugind astfel de capcanele confesionalismului literar), ci istoria propriei memorii cu exactitățile și scăpările ei, cu minciunile ei care sunt în același timp adevăruri și adevărurile ei care nu se pot feri în același timp de miciuni. Dacă mă gândesc bine, eu sunt doar memoria pe care o am și aceasta este singura istorie pe care vreau și pot s-o povestesc".
La lumina acestor cuvinte ale lui Saramago, discuțiile despre autenticitate, adevăr, vulgarizează însuși actul artistic. Maitreyi este cu adevărat ce-a spus ELiade că este, iar lucrurile s-au petrecut întocmai fiindcă așa le-a văzut el și numai așa vrea el să și le amintească. Iar asta lucrează independent de dorința personajului real. Oricât ne-am dori, nu putem schimba percepția celui de alături și nici selecta amintirile pe care le are despre noi.

Strict la poezie, acum, ora "nu știu cât și ceva" merge dacă-i ironică. altfel, indiferent cum ai folosi-o, orele "trecute fix" sunt prea mult ale lui caragiale ca să le poți schimba valoarea. aici nu văd ironia ...
- "mi-a bătut în vise", "poposise-n vise" sunt lejer sinonime
- "ce cauți tu în visul meu? te crezi cumva Dumnezeu?" e cam ...fără miez. în vise nu ne apare doar Dumnezeu. și ... dintre cei care apar, se crede vreunul “God Almighty", ca să se justifice întrebarea?
- "prostii" și "baloane de săpun" sunt, și ele, construcții sinonimice
- "am venit", "am venit", reluate de dragul melodicității nu dau bine în contextul atâtor sinonimii subliniate mai sus
- "nu aflasem numaidecât" - această alăturare e greșită datorită polisemantismului adverbului în contradicție cu valorile mai-mult-ca- perfectului... "nu aflasem" (atunci, în trecut) ... când? ... "numaidecât", adică "imediat". și asta cu atât mai mult cu cât sugerezi că, între timp ai aflat. "nu aflasem cu orice preț" e și mai ciudat ...
- e neclară și atitudinea din "am ripostat cu vehemență întorcându-mă leneș pe partea cealaltă" - contrastul dintre sensurile lui "cu vehemență"(furtunos, violent, virulent) și gestul ... "leneș" e total.
- de ce ar juca feste un vis? chestia asta îmi sugerează că poetul consideră visul ca modalitate eficientă de a intra în contact cu realitatea. mă îndoiesc că asta i-a fost intenția.

no, bun, îmi dau seama că am făcut cam harcea parcea pe aici, dar am preferat să explic în loc să scriu doar că poezia e plină de stângăcii, atât la nivel de formă, cât și de fond.

- ai un typo la "invins"
- altul la "infidile"
- "să taci într-o rug" mă împiedică să dezleg finaul. nu știu dacă e "rug" sau "rugă".
- consider că "fese infidele" e o sintagmă nepotrivită, nu cred că autorul vrea ca cititorul să se-ntrebe, automat, ce orientare sexuală are poetul.
- îmi este imposibil să înțeleg la ce face referire cuvântul "aplauze", e posibil să fie un turnir pe undeva dar nu am suficiente informații.
- finalul este deconcertant, îmi zugrăvește un cavaler tăcând. lucru ce-mi spulberă ideea cu turnirul și-mi mă obligă să mă întreb dacă nu cumva cavaler e un adjectiv, nu un substantiv.
- probabil că se întâmplă așa datorită faptului că scriitorul a privilegiat descrierile secundare, planului exterior sufletului omenesc despre care - nu am certitudinea - vorbește aici. e o idee interesantă, aceea prin care, subliniind consecințele, insiști pe fenomenul care le-a generat. cred nu a ieșit tocmai bine aici, ceea ce nu-i totuși un motiv de a abandona ideea.
după cum o opinie de cititor oarecare, nu prea optimistă, nu e semn că poezia e proastă.

nu am înțeles poezia asta.
mă împiedică multe, începând cu invocația retorică, faptul că, din pricina primului vers, sunt trimisă s-o leg de "mai mult se înălța...",că nu-s sigură dacă intenționat scrii "întruna" greșit, pentru că am senzația că sunt mai multe poezii întruna (sic!) care nu se leagă suficient să-mi cânte unitar.

ps. "într-una-m"?

dacă la tine "a înfige" are doar direcție de pumnal, nu-s eu aceea care să te determine să crezi că se poate-nfige simultan ramificându-se.
gerunziile sunt o alegere.
versul ăla e banal fiindcă l-ai mai întâlnit doar prin textele lui Păunescu, am înțeles.
fain mulțumesc pentru feed-back. e de trebuință.

no, mi-am dat seama că nu vorbesc cu un novice, de aia nici nu am reproșat sincopele de ritm, ci le-am subliniat în ideea că am bănuit că "se există o explicație" pe care mi-ar fi plăcut să o aflu.
cât despre ... marotă, nu știu discuția cu pop, eu am remarcat predilecția pentru cuvintele rare, ca o marcă distinctivă, mai mult în glumă și ca să mă dau mare că "am ochi". pezevenghiul iar mi-a luat-o înainte, văd. mie-mi plac cuvintele scrise greșit, de exemplu, anacoluturile și alte basme de-astea, ărin urmare pot să înțeleg explicația, ba să și fiu de acord cu ea.

ps. sunt prea bătrână să fiu domnișoară și prea altfel să fiu doamnă. deci, dacă sunt dubii, "Alina" ar fi perfect.

"înfinge" e un cuvânt nou.l-am inventat special pentru cei care nu găsesc nimic de cârcotit în text.
glumesc. n-aș fi văzut acel typo nici într-o mie de ani. mulțam.
se pare că ai ajuns totuși la ultima strofă, hein?

înainte de-a cârcoti, voi sublinia faptul că dincolo de ce voi spune îmi place, în poezia asta, tot ce-am trecut sub tăcere.
deci:
- observ că-n fiecare catren rimează al doilea cu ultimul vers și resimt o anume melodicitate care e tulburată nu de lipsa rimei din restul strofei, ci de alternanța versurilor de 8, 9, 10 și 11 silabe. mă poticnesc uneori când citesc, ritmul se fracturează și nu pot să leg fenomenul de nicio intenție auctorială, de aceea am și numărat silabele să văd unde mi-e necazul.
8 11 9 11
11 11 11 9
11 11 9 10
9 8 11 9
8 8 10 8
restul, precum am sugerat inițial îmi place mult, și cred că mesajul transpare în ciuda tehnicii imperfecte. sau poate tocmai de aceea?
nu te-am citit mult dar deja îmi pare că ai o marotă pentru cuvintele rare. i-adevărat?

...cătinel din coadă la așa laude, Oana.
eu am mari dubii în legătură cu textul ăsta, iar ce spui tu mă bagă și mai rău în ceață. visul ăsta e o încercare de transcriere unui fenomen oniric real, din care am senzația că nu am extras nimic.
pentru că nu e o născocire, îmi e imposibil să evaluez corect ce-am produs.
mulțumesc încă o dată.

mulțumescu-ți.:)

- "În vară" - În vara aceea
- "nici-o soluție plauzibilă" - nicio soluție. fără "plauzibilă". care nici nu se potrivește și nici nu aduce informații suplimentare.
- "se chinuia să-și educe sătenii la chibzuință" - să învețe sătenii ce e chibzuința
- "Dă-i Cezarului, ce-i a Cezarului și lui Dumnezeu, ce-i a lui Dumnezeu" - al Cezarului ... al lui Dumnezeu.
- "Dar Tudor pricepuse, ce vroia Piper așa că se supără și plecă, părăsindu-l la hotel." - dar T a priceput ce urmărea P și plecă din hotel, lăsându-l singur.
- " înapoie părinților banii care îi datora lui Tudor " - pe care îi datora
- "demult" - de mult (legat înseamnă "cândva", despărțit, "de multă vreme")
- "al opri din mers" - a-l opri

problema nu e că sunt multe greșeli, ci că pierzi imediat cititorul care e iute debusolat - cine e Tudor, cine Piper, cine Gauss a cui e broscuța cine pe cine sună și cui îi e dator.
asta se poate datora și lipsei de concordanță dintre timpurile verbale pe care le tot alternezi nejustificat, de a căror semnificație nu prea ții cont. un mai mult ca perfect, de exemplu, exprimă un process trecut și încheiat înaintea altui process trecut și încheiat în timp ce perfectul compus exprimă un proces trecut și încheiat dar neprecizat în timp. Seamănă, dar nu-s echivalente.

după mine proza asta e de atelier și habar nu am de ce au gândit alții altfel. măcar pentru greșelile de morfologie și sintaxă. cât despre celelalte, unele sunt de un umor involuntar savuros: "Da a găsit locul unde putea să-i fotografieze pe cei doi șezând cu lacul în spate."

deci, nu. îmi pare rău, e lamentabil.

ai scris o frumusețe de poezie, conturând sentimente și stări omenești grotești, vulgare, firave, dulci, scânteietorare, puturoase, ai trecut sufletul uman prin toate registrele, ca în final să-l arunci în iarbă lipsit de conștiința de sine a animalelor. dacă asta ai vrut, ai reușit. atât că mi-a lăsat o ciudată senzație de dezamăgire de a cărei sursă nu sunt pe deplin conștientă.

Florin, văd că ai păstra ce am scris eu și ai scoate versurie lui cohen, din care am lăsat în original doar titlul celebrului "so long, marianne", traducând restul (restul e tot ce-ai eliminat tu) în românește.
se știe că receptăm totul prin prisma propriilor experiențe. cântecele nu fac excepție.
aici e scriere automată a ce-am simțit la un moment dat, ascultându-l pe cohen cântând "so long ...".
speram să iasă o poezie unitară.

Ottilia, mă bucur că măcar legătura dintre poezie și titlu mi-a ieșit.
Mă tem deja că, dacă regândesc raporturile cu poezia, o să mă întorc unde-mi e locul, printre cititori.:))

cred că aș lăsa \"taifun\" nearticulat.
\"taifunul\" particularizează, individualizează, un anume taifun. or, asta e periculos fiindcă ar putea induce ideea că celebra atitudine japoneză în fața dezastrului s-a petrecut doar în cazul unei anume urgii, atunci când vorbim, de fapt,de o caracteristică națională.

tu ești, în poezie, precum cumetrele alea care, după ce-au avut timp de dezbătut viața vreo de zece ani la închisoare, mai pierd câteva ore în fața porții, după eliberare.după ce-ai terminat o poezie rămâi cu mâncăricii că mai era ceva de zis și-ai pierdut ocazia. pe care o recreezi din nimic și faci literatură din ea.
ești călătorul acela care merge de dragul drumului străbătându-l înainte și înapoi cu frustrarea aceluia care n-a adunat pe retină toate frumusețile pe care ar fi vrut să le rețină.
și da, e un soi de du-te vino, foarte aproape de mecanica autosatisfacerii erotice. însă dacă le punem în opoziție, rezulatul e copleșitor, când îți dai seama cât e de periculos demersul ăsta de autosondare.
am zis numai despre pojghiță.
în fundal, rulează lumea altora, care trag de ei, se storc de vlagă fără să nască nimic. sterilitatea gestului fizic, se transmite în poezie.
care-ar trebui să fie fertilă...

nu știu niciodată despre ce vorbești. nu știu cu exactitate. dar poezia pe care o practici are una din excelentele calități de-a construi și după ce se va fi terminat.

Doamna Bitere,

ca toată lumea, când sunteți supărată, faceți greșeli: \"lăsați semne\" și \"lăsați păreri\", dovadă că limbajul sărăcește direct proporțional cu surescitarea. de aceea trebuie să evitați să vă puneți în asemenea posturi și să luați ca model atitudinea lui Florin Caragiu, care arată fără tăgadă că avem de-a face cu un om inteligent și educat, ce nu-și pune mintea cu tâmpiții, cum faceți dumneavostră.

sunt convinsă că puteți spune \"a aduce critică literară\", \"se impune actul\", \"a demonstra la oameni\", \"să pătrunzi cu lupa în creier\", \"zacusca poate merge prin comparație cu ghiveciul\", doar la nervi.
altfel, ați folosi un limbaj elevat, specific unui site literar iar comentariul dumneavoastră ar valorifca potențialul eseului, căruia i-ar sublinia meritele astfel încât, pus în comparație cu intervenția mea, să-mi scoată în evidență incompetența.
ca domnul caragiu, mai sus, care-mi declară nemulțumit că bat câmpii când eu înadins am ales asta, luptând cu succes împotriva dorinței de-a bate șaua.

până data viitoare, când sper că nu voi mai greși, vă cer scuze amândurora.
deși-mi plac provocările intelectuale, recunosc faptul că o parte din mine a considerat acest tip de interactiune de-a dreptul distractiv.

Ionuț (să zic Raul?), nu am vrut să mă întind la vorbă ci doar să semnalez existența acelor planuri. plus poziția mea privilegiată de om care-nțelege limba îngerească a porcilor.:)) mă bucur că ai râs.


doamna Bitere,
văd că tot sunteți supărată pe mine. mi-ați fi plăcut să vă căd doar răutăcioasă. văd că sunteți și previzibilă.
din păcate nu fac parte dintre autorii intim lezați de comentariile negative la textele lor. drept urmare vă mulțumesc pentru prezență și vă rog să mă iertați că nu vă pot lua în serios. am văzut că aveți obiceiul să vă spuneți părerea negativă despre scrierile unuia sau altuia, doar dacă vă deranjează modul în care comentează.
vă voi răspunde, așadar, data viitoare, când veți veni pe textele mele reușind să-mi transmiteți mai mult decât banale resentimente. acestora din urmă, vă mărturisesc, nu știu să le fac față.

elemente care tin de reportaj (\"ne aflăm în plină desfășurare\", \"se împlinesc X ani de la\" greu integrabile în structura predefinită a eseului, ca specie literară), sintagme școlărești, unele, ușor ridicole (\"evenimente de seamă\",\"lacrimi fierbinți\", \"inefabilă împerechere\", \"prototipul artistului\", festival \"care-i poartă numele\", \"a inspira sentimente ieșite din comun\", \"unitate indestructibilă\", \"a trăi cu sufletul la gură\")și mai ales \"un fel de fundament\" (de câte feluri sunt fundamentele? și, dacă vorbim despre \"un fel de ..\" de ce nu-l numim felul ăla de fundament, dacă tot era atât de important ca să fie menționat??), \"lumea valorilor sacrului\" (în sintagma asta, des folosită de teoreticieni, \"valoare\" are sens de \"însușire\", nu de \"ansamblu de calități\"), \"o natură mai adevărată a omului\" (\"natura\" e \"firea omului\", ea definește un ansamblu de însușiri înnăscute care, prin definiție, nu pot fi \"mai adevărate\" sau mai false), \"crez existențial major\" (\"crez\" traduce numărul complet de convingeri și principii pe care le are cineva. prin urmare, nu i se poate atribui epitetul \"major\". e ca și cum am conveni că există crez pricipal și crez secundar), \"a focaliza aproape în totalitate\" (\" a focaliza\" e folosit aici cu sensul de \"a concentra\". dacă focalizezi, atunci procesul nu poate avea loc decât în totalitate. te concentrezi sau nu. pui o variabilă, la acest nivel, și-ți dispare ... focusarea!).

\"el a văzut extinsă această realizare de limită a echilibrului și la comportamentul spontan al viețuitoarelor\" - topică defectuoasă, formulare bizară (a realiza limita echilibrului) și umor involuntar. Enescu mânuiește arcușul cu agilitatea de care e capabil un motan care cade în picioare dacă pică de pe acoperiș.

\"Corpul devine parte din vocația unui violonist\" - aceasta este o altă curiozitate! corpul, ca aptitudine... bizar!

din aceeași categorie amintesc si \"Omul formează un tot cu vioara, împreună alcătuind un trup mai extins\". \"trup mai extins\"? cred că se pot construi multe metafore pentru a zugrăvi senzația că instrumentul muzical devine parte din virtuoz. asta e, după minte, complet nepotrivită pentru un om de litere.

am înșirat o parte din necazuri.
problema mea este însă mult mai mare și se îndreată către încadrarea la categoria \"eseu\" a acestui text care nu îndeplinește niciunul dintre canoanele genului.
autorul se folosește de un număr de citate pe care le explică cititorului, înfățișându-le drept argumente personale. da, un eseu este lucrarea în care cineva își expune punctul de vedere asupra unui subiect anume. aici subiectul este Enescu ... un Enescu tratat prin ochii altora. Enescu- omul despre care nu ni se spune decât că a fost excepțional, Enescu - muzicianul care stârnea lacrimi fierbinți, Enescu- teoreticianul muzical din care ni se oferă un citat, Enescu - mentor. plus alt citat.
Ce crede despre el, cum îl simte autorul pe Enescu, nu prea știm. Paragrafele se amestecă precum ideile care vin și pleacă atât de repede încât nu pot fi corespunzător tratate.
Ca exemplu: în paragraful introductiv ni se povestește despre C.Delavrancea care a rămas uimită de modul inedit în care Enescu mânuiește arcușul. în final, prins în mecanismele interne ale textului, autorul ne mai povestește o dată cum ține Enescu vioara. \"Cella Delavrancea a remarcat așa ceva ...\"


Mi-ar fi plăcut să aflu de ce crede Florin Caragiu că Enescu nu-i este aproape publicului român, aș fi apreciat o încercare de apropiere în manieră personală, nu vehiculînd opiniile altora.

fără epitete de genul lui păgână, suavă și fără acel \"nu-i așa\" poezia ar vorbi direct, fără fasoane, despre drama creatorului de artă neînțeles de contemporani.

n-o fi citit el literatura lumii, dar literatură tot știe să facă.
vezi doar că sună cam rău \"ce cine\", chiar dacă-s pe versuri diferite.