Samsonite

ce trist acord
mi se aseaza
peste umar
ca un pescarus
fara aripi
doar nisip
umbra trecand
serpeste hotarele
iubirii

Faina poema Alina.

Ne-am întîlnit într-o buclă temporală și ne-am întomnat pașii pe aceleași alei. Dar călcîiul îl presimt intact totuși. Iar mîine e duminică dimineață:)E toamnă și se coace mustul, putem vedea jumătatea plină:)
Frumos poem.

pentru prima oara sunt si eu impresionat de un poem de pe acest site!
consider ca e o ineptie sa spun: frumos poem,fain poem,etc,etc.un text poate sa fie sau nu POEM.a aplauda in timp ce poetul recita,sau dupa, e ca o profanare.omul si-a deschis sufletul inaintea ta iar tu nu esti capabil decat sa aplauzi?..
de aceea n-am sa aplaud si nici n-o sa laud acest poem de care m-am lasat impresionat.

Poemul asta imi aminteste de altul mai vechi... un moment, sa caut...Al cincilea lob cerebral... care, la fel, mi-a adus aminte de vremurile cind aveam duminici...:)
Chiar nu m-am gindit niciodata daca pasii mei au calciiele intacte, ar trebui sa ma uit :)
Eu aveam doar mine de 0.7 si 0.9, pentru ca alea de 0.5 se rupeau :D

nostalgie de un mare rafinament. parca ascult muzica Beatlesilor cu orchestra simfonica, prin fereasta toamnei. foarte frumos, Alina!!!
si deja am scris prea multe cuvinte pentru o unica nostalgie...

cu drag

Eu am pierdut toate radierele și creioanele cu/fără mină. Dar pentru poezia asta, oricum nu ar mai avea nimeni nevoie de ele.

A.

Puteam să praiez că în acest text a existat și cuvîntul dictando. În orice caz, asta e senzația care mi-a generat-o. Senzația de dictando.

Vladimir, îmi pare bine că versurile \"din halta minții\" vor rămâne scrise pe site. Îți mulțumesc pentru dedicație.

Gabriela, te invit să vedem jumătatea plină a paharului azi, la ora 17, în Clubul Bursei, la cenaclu. ;)

Ovidiu, bun venit pe site și la recitire!

Maria, așa este (și Nichita, pe ym, mi-a spus același lucru, în același timp). Nu mai trecusem pe acea \"stradă a copilăriei\" de doi ani. Ieri mi s-a întâmplat același lucru: senzația de îngustare a timpului. \"Pe ultima pagină a caietului\" este titlul unui poem scris în urmă cu 19 ani. Tu știi... Cred că apăsai tu prea tare când scriai. :)

Ioana, aceeași senzație de \"sepia\" am avut-o și eu când am scris poemul. Și că \"așa\" trebuie să fie.

Andreea, uneori este nevoie de radiere. Eu mai am, de atunci, o radieră mică și rotundă, dar funcțională. :) Mai rapidă este ruperea paginii, nu? :)

Virgil, te rog explică-mi ce înseamnă \"senzația de dictando\"?

Vă mulțumesc pentru cuvintele voastre!

salut, ai comentat ceva la un text de-al meu sub titlul :atentie victoria duta: si nu am idee la cine sau ce te referi:(

am o vaga idee ca ai incurcat persoanele, deoarece eu sunt octavia :(

Octavia, am comentat acolo pentru că Victorița postase sub textul tău un comentariu identic cu multe altele, tot de ea scrise la alte texte, tot ieri. Am atenționat-o doar. Scuze pentru off-topic. Voi remedia imediat.

Senzație de dictando... :)? ceva inconfundabil școlăresc și cuminte ca o pagină nouă de caiet de dictando. Unde mai pui că trebuia să mai și tragem linie la margine pe caietele de curat.

Poem nostalgic, melancolie rece, de sezon. Asezare interesanta a capetelor de vers, ambivalenta juxtapunerii unind sensuri:
„… nu scrie metallica
și nici samsonite fetele au părul prins
în coadă băieții au bucle temporale”
- da, si fetele pot fi „samsonite”, adica echivalente feminine de Samson, iar baietii au genetic incumbat statul la coada buclelor temporale;
- „cadavre cu calcaiul intact” – metafora interesanta, dar minata formal de prepozitie, ca un fel de cuca macaii bulimice de univers rotitor.

Dupa finalul tragic al primei parti, a doua strofa marcheaza desprinderea si justifica poemul, oferind puncte de plecare, alibiuri. Apar sagetile temporale infipte in pasii prezentului, aceiasi pasi fierti epopeic de Tethis, in trecut, calcaie vulnerabile de fapt. Asa cum vulnerabila formal imi pare si continuarea versului trei, subminat in frumusetea si verticalitatea ideii:
„redactor la timpul
eu am ales cronica”

Intalnirea cu „pustiul” scolar ofera si porti de inchidere a sferei lirice, si prilej de ironizare subtila a poemului.
Inspirat, intr-adevar.