Poezie
Și dacă tu taci
1 min lectură·
Mediu
îmi rămân mie nopțile din hipertextul luminii
când despre dragoste azi nu spun mare lucru
și nu răspund de alb
mâine se va găsi altcineva
care să scrie același poem
și aceeași tristețe
bifează tăcerile din tabelul acela
în care notam conexiunile noastre de viață
ridică un umăr astral
mă strânge
și pleacă
și cerurile iată
ne învârtesc aripi
iar noi creștem afazic
și dacă tu taci
rămâne să scriu despre degetele tale
doar eu, iubite
0187000
0
