intuneric

ai disparut... iti doresc un somn linistit. iti scriu,pentru ca, de cele mai multe ori cuvintele dor, chiar spuse far\' de vrerea noastra... am mintea si sufletul unui salbatec urs alb

e atat de greu sa nu vrei sa-ti pierzi bunatatea? offffffff mainile tale povestesc monumental despre armonii discrete stii sa amintesti,in mod nevoit si tocmai de aceea atat de tandru, de

am in adanc necuviinta ploilor tarzii si aburul fertilitatii obrajilor plansi, am in adanc lumea-idee as frangerii azimilor si ecoul ceasului tau amplu rostit catre stele.

imi amintesc, cand erai copila si te jucai numarand stalpii de telegraf. acum, numeri pacatele mele odata cu iubirea ta pentru mine.

ne-am trezit tarziu, cu aceeasi teama care ascunde inlauntrul rostirii, iubirea.

iti iubesc mainile ti-am spus intr-o zi. atunci, in nestire si cald te-am numit cu numele meu.

intr-o noapte, dintotdeauna mi-ai spus ca ceea ce putem noi face frumos si adevarat e sa ne cautam o viata intreaga.

oamenii cu mintea parsiva umezi, inecati in vin, oamenii care disimuleaza asteptarile si macina continuu zapada memoriei, oamenii rasului, ai desertului au format tamaios si

sufletele noastre falfaiau ca panzele negre deasupra liniilor de forta, in timp ce noi, invalmasiti de presentimente launtrice excitam lucirile apei si proiectia agitatiei.

ma vad intredeschis, tulburat asemenea unei lanci pangarite si ascuns, nedorit de sine pentru vorbele, cantecul, linistea iubirii tale si soare.