White Rabbit

Alice, nu trebuia sa pleci! trebuia sa te incalti cu papucii panda roz, sa te imbraci cu rochia albastra... White Rabbit te-ar fi luat cu el in Wonderland. De asta intamplarea ti l-a adus in drum...

Alma, surata, avea urechi lungi si ii placeau morcovii? Si te intreba :\"what\'s up, Doc?\" Cred ca era Bugs Bunny!

cred că lungimea și culoarea urechilor contează mai puțin, când de ele stau agățați ochelari de cal...

Imi plac gandurile si poezia ta , tomorrow poate fi mai repede decat te astepti.Neurochirurgie? Astia-s tare ocupati, uita de ei, asa sunt de ocupati, ai dreptate.\"white Rabbit-hold him tight!\"

Frumoasa si trista poezie, draga Alma. Dar, din \"destainuirea\" ta, desi nu te cunosc, am dedus ca esti cam fraierutza (scuze!): era white si nu Black Rabbit; era de la neurochirurgie; era de la etajul 10! Tu nu stii ca iepurasii sunt timizi!? Dar nici cu tine nu mi-e rusine: \"am vrut sa te iau de mana...\"

Nu capatul povestii e important, ci drumul pana acolo. Semidreapta aceea despre care se scria candva, care intotdeauna se termina inaintea noastra.
Sau cel putin asa am inteles eu. Pana acum.

un fel de jurnal in care confesiunea e regina si imbraca mai toate hainle expresiei.

poveste asta cu liftul rapid, m-a facut sa-mi aduc aminte de lifturile noastre, lente din spitale, cu interminabilele cozi, pe care deznadajduite, halatele albe le abandoneaza in mainile apartinatorilor turbulenti si vesnic nemultumiti, si pornesc spre o ascensiune, ce dureaza uneori o viata intrega, astfel ca ajungi sa vezi, profesori, aproape de pensie, mentinadu-se intr-o forma extraordinara tocmai prin acest exercitiu impus.

draga Alma, trebuie sa recunosc ca imaginea unui iepure mare si alb m-a atras neconditionat.m-a intristat putin sfarsitul, chiar daca nu i-a atenuat frumusetea .apoi m-am gandit ce frumos v-ar fi stat la amandoi, de mana...

Surpriza de iarna cu iepurasi albi, va multumesc din suflet.

FreeAngel, da, e dintr-un jurnal. Doar o fila. Toti suntem regi sau regine in jurnalul nostru. Asta e viata.

Adrian, intr-adevar, a fost un maine, cu o luna mai devreme. Astept mainele urmator, in care sa nu fie nevoie sa fac, nici macar cu rujul de buze, prefate. Si iti multumesc pentru steluta care mi-a luminat Craciunul.

Celsius, iar halatele devin tot mai albe, de un alb direct proportional cu ascensiunea sau cu timpul... mai bine plecam, acolo unde spatiul este prin el insusi alb, perfect alb, de la inceputuri.

Motzoaca, ne-ar fi stat frumos de mana, dar a fost, a trecut, mana mea pe langa mana lui, a ramas doar amintirea si o alta forma de energie. Who knows?

Iar dau cu nu prea, desi la inceput credeam ca o sa fie Jefferson Airplaine, nu alta.