Alina Cristea

O ascult. O privesc. Nu e fericită. Îmi povestește cu un fals entuziasm despre pregătirile pentru nuntă. Privește ades în jos iar ochii îi sclipesc de o tristețe adâncă, mascată de fardurile

Caterina mi-a fost prietenă. Prietenă bună. Și din respect pentru prietenia ce-am avut-o, nu am umblat cu Răducu după moartea ei. Răducu era baiatul care mirosea a flori. Cel care m-a învățat să

Ne molipsim de căscat, de plictiseală și de vicii. Ne molipsim de singurătăți care ne caută sărindu-ne în brațe, care ne mângâie obrajii cu farmecul zânelor din povești pe care le împărțim cu vecinul

Scheletul mortii Din noapte sinistra se desprinde-un schelete; se-aude un urlet, un lung parait, si tipatul mortii, cand isi naste pruncul din trupu-i scarbit. Un abur murdar, un miros de

Buzele tale ma cheama, frematand de durerea - - naframa - care strange, sugrumand rasuflarea-mi de-arama. Trupul meu se-nfioara, inima-mi pulseaza - - vioara - ce tremura-n cant. ea

Avea o privire de o tristețe înnăscută, plăpândă și bolnăvicioasă. Ochi mici și înfipți în orbite, care, atunci când râdea, aproape că-i dispăreau de pe chip, lăsând în locul lor două adunături de

Bolta senina deodata se stinge de luna de stele de tot. Un caine lepros, un os vechi mai linge. Mi-e sila de tot. Si vantul imi bate la usa, de parca ar vrea sa o franga. Pe dulapul cel

Mi-ai sagetat inima, si mi-ai inveninat tot trupul. Mi-ai patruns in sange, in suflet in toate organele interne. Iti apartin. Pe nedrept. Caci n-ai jucat cinstit. Nu m-ai instiintat c-ai

Ploua. Si inca mai ploua. Si pentru asta-i dau Toamnei... o nota de noua. Un zece-ar fi fost de-ar fi ploua neincetat... ...dar fara rost. Linistea. Care vrea sa m-adoarma. Dar nu cred

Albe sunt genele unor ochi obositi si pierduti intr-un noian de minute. Albe sunt buzele bolnave ale unei amintiri care-asteapta sa moara. Albe sunt palmele unui Sfant care-si culege

N-am mai văzut-o de exact 4 zile. Mai concret de 96 de ore fără câteva minute. A plecat de la bar luni, la ora 5 dimineața, iar astăzi este vineri, ora 4:20. Nu sunt genul care să numere orele

Au trecut doisprezece ani. Doisprezece ani de condamnare la suferință. O singură femeie i-a fost dat a iubi o viață. O viață întreaga, o singură femeie, al cărei chip zace imortalizat pe pânzele

Lunca. Tăcută ca pelicula imaginativă a unei povești. Și tristă. Ca amintirea unei copilării. Scăldată de ultimele raze de soare, ca într-un vis apocaliptic. Casele – statice. Pierdute parcă-n eterna

Deținea o bibliotecă grandioasă, din lemn masiv de ștejar, care se întindea pe doi pereți ai sufrageriei, cardinali și imenși. Se întindea de sus și până jos, sau de jos și până sus. Numai el ar fi

Cand fericirea e prea departe M-am intors sa vad rasaritul Soarelui, iar razele Lui… mi-au orbit privirea; m-am aplecat sa ating petalele trandafirului, dar frumusetea lui… mi-a-nsangerat

O cameră înaltă cu miros de usturoi adăpostește între patru pereți goi o mie de veacuri. Fotolii jupuite plâng de foame în întunericul care niciodată nu doarme, culegând rămășițe de

Îmi plăcea să rod falangele de găină din fiertura acră pe care o făcea bunică-mea. Spunea că-mi întărește dinții și c-or să crească mai puternici decât ai lui Dihor, câinele meu cu coada jucăușă și

Frescă Cu pensula-nmuiată în apus de Soare, eu colorez pe pajiști otrăvite,- -o floare, un arbore bătrân și-o pasăre-n mișcare. Înmoi apoi în galbena culoare a Lunii, ca să pictez în

Patos Ingerii pasiunii imi leagana somnul pe aripile lor inmuiate de Soare: e semnul slabiciunii care domina omul! 0 nelipsita mana-otravitoare. Adorm cu pleoapele obosite de visul