Mediu
Scheletul mortii
Din noapte sinistra se desprinde-un schelete;
se-aude un urlet, un lung parait,
si tipatul mortii, cand isi naste pruncul
din trupu-i scarbit.
Un abur murdar, un miros de cadavru,
ucide pana si cel mai aprig microb.
Doar tu mai ramai viu dintre toate
speriat in noapte.
Scheletul se-apropie; acum e cu tine;
mirosul galbui iti infunda suflarea;
jivina priveste spre carnea ta dulce
ce pofta ii unge.
‘Si-nfinge-apoi degetul uscat si putrezit,
in trupu-ti ce se zbate sa-l respinga.
‘si-apleaca-apoi starvul mucegait
sangele tau sa-l linga.
Ai vrea sa tipi, dar mut te simti deodata;
ai vrea sa fugi, dar parca-ai impietrit;
din trupul tau, bucata cu bucata
scheletul se adapa fericit.
Si il privesti din carnea ta cum gusta…
pupila se dilata si se-ngusta.
Simti o durere… continuua erodare
a creierului si a mintii tale.
Si se ridica sa te stranga si mai tare;-
-I vezi viermii cum se zbat si ei sa muste
din carnea ta, care de-acum va fi
sorgintea dezgustatoarelor muste.
Dar s-a oprit; I-a fost de-ajuns
si te intrebi de ce nu te-a rapus,
ca sa nu simti trairile de-acum
de dupa macerat.
S-a plictisit? Sau… doar s-a saturat?
Te uiti in jur… nu e… a si plecat.
003342
0