Decedata Caterina

Avea o privire de o tristețe înnăscută, plăpândă și bolnăvicioasă. Ochi mici și înfipți în orbite, care, atunci când râdea, aproape că-i dispăreau de pe chip, lăsând în locul lor două adunături de pieliță zdrențuită. Buzele subțiri, uscate și țuguite, formau ceea ce ar trebui să însemne gura. Aceasta era adăpost pentru niște dinți mari și încâlciți de parcă ar fi creat-o Dumnezeu fără dinți iar când își dădu seama de omisia făcută, ar fi adunat resturile de incisivi de la toți ceilalți muritori și i ar fi îndesat în grabă în gura prea mică să-i cuprindă. I-am văzut eu o dată zâmbetul în timp ce încerca să facă ochi dulci unui cunoscut, și știu, știu că așa erau, ca niște așchii de copac, măcar de ar fi fost vina ei. Părul rar și alunecos semăna cu smoala topită prelingându-i-se de-o parte și de alta a urechilor, până la umerii fragili și colțuroși. Obrajii supți, aminteau de fundul plat al manechinelor celebre, iar paloarea lor te răscolea la fel de mult ca și zâmbetul fals pe care acestea îl afișau la capătul podiumului. Îmi amintesc despre activitățile sale preferate. Cel mai mult îi plăcea să-și zgândărească coșurile de pe umeri și brațe și să citească din Viețile Sfinților. Ce nu suporta, carnea de iepure și parfumul dimineții. Despre prima spunea că îi provoacă indigestii și dureri de cap, găsind și o interpretare psihologică, cum că iepurele ar fi fost animalul preferat al bunicăsi pe care o iubise mai presus ca propria ființă, și care murise după ce suferise o toxiinfecție alimentară. Mâncase din greșeală, carne de iepuraș confundând-o cu cea de pupăză. Deseori, activitățile preferate se împletesc cu izul celei mai detestate. Astfel, zgândărindu-și coșurile de pe umeri, îmi povestestea despre visul ei cele mai frumos, care o chinuia periodic: ea, calărind iepuri pe o pajiște înflorată, “mulți, mulți ierpuri, iepuri de câmp și iepurași, cu tot cu femelele lor care zburdau gingașe ca niște căprioare”. Apoi, aproape plângând, își ridica privirea miloagă spre mine, implorându-mă să-i născocesc o interpretare a visului. Îmi spune că dacă ar afla bunicăsa că ea călărește iepurii, chiar și în vis, veselă și zâmbitoare, ar bântui-o până ce , de frică, i-ar pica toți dinții din gură, iar ea nu vrea asta. Trist. Dar ce aș fi putut sa-i spun?! Eu nu cunoșteam nimic despre vise, și mai puțin decât nimic despre iepuri. Parfumul dimineții nu-l suporta pentru că semăna cu parfumul primului iubit. Nu am înțeles niciodată ce era rău în asta. Îl cunoșteam pe tip, era ok, binențeles că nu era pe gustul meu, dar asta nu conta. Era om bun și îmi plăcea că iubea caii. O iubea și pe Caterina. Iar mai apoi, când am aflat din spunsele ei că pielea baiatului mirosea a rouă, a flori și că pletele-i miroseau a prospețimea dimineții, îmi păruse chiar interesant. De fapt îmi stârnise curiozitatea. Nu înțeleg de ce ea îl detesta atât. E da, și să fim serioși, cine ar fi umblat vreodată cu vreuna care să-I semene.. Să revenim la Ina. Acum că am lămurit câtuși de puțin cam care era prima impresie, să trecem la a doua. Lungană și uscată, își ducea cu greu povara înălțimii care-i transformase trupul într-o acadea de zahăr ars în formă de baston. Era așa de deșirată, încât ai fi spus că la nașterea ei, ambii părinți s-ar fi batut pe comoara lor trăgând-o de mâini și de picioare, încercând să o obțină pentru sine din prea multă dragoste. În realitate, amândoi o priviră nepăsători, mama istovită dupa chinurile facerii, iar tatăl obez, necăjit că a trebuit să-și urnească trupul molâu dintr-un somn adânc la acea ora de 3 dimineața. Nu ar fi făcut-o dacă nu ar fi fost trezit de țipetele “micuței”.