înfrigurați
înfometați de senzații
ne-am smuls promisiuni,
ne-am smuls unul pe altul din tăceri ciobite
ca lupii ne-am smuls inima din piept
cu vise cu tot
ne-am smuls hainele pătimași
nu
Presat de-atâtea toamne curbe
pribeag într-un decor anost
un lanț mă ține intr-o urbe
a unui fluture ce-a fost
Cocori perplecși înșiră urme
ermetice pe cerul spart
sub frunte pasc avide
Am de-o vreme-o mică muză
Ce tot șade la peluză
Buburuză ce se-amuză
Și-mi zâmbește de sub bluză
Îmi tot picură-n pahar
Vorbe dulci mărgăritar,
Lacrimă de chihlimbar,
La povești sa le dau
câteodată, când cunoști pe cineva
numai câteodată
ai vrea să-l extragi din carapace
să-l ștergi cu grijă de urme
și să-l inviți înăuntru
între presentimentele tale
în bucătărie, în baie
ai
sub cerul alb și stilizat
zâmbesc planare liniști
de munte snob îndepărtat
ce-n somn divide miriști
senin o stâncă înspre est
se-apleacă peste hăuri
rememorând destinul fest
în sufletu-i cu
Soarele a căzut atât de repede pe acoperișurile de peste drum în ziua aia, că nu m-ar fi mirat să mai sară înapoi de câteva ori ca o minge mare portocalie. Dar nu, nimic miraculos nu se poate
zidul s-a mișcat imperceptibil
unind mâinile pentru o clipă firesc
Înainte este unul înalt și subțire;
darurile, zice el, așteaptă dincolo,
dar cuvântul e o poartă ferecată.
El vorbește ca și cum
Pe mine, gândurile sinucigașe nu m-au vizitat, nu m-au onorat, această latură a firii îmi este inaccesibilă. Cred că îmi lipsesc receptaculii sufletești necesari. De aceea, probabil, nu pot percepe
inspirată din poezia Fără votcă de Ioana Camelia Popa [Camica]
tainică măsura nopții
cerne umbre sidefii
ramuri din lumina sorții
țes sub frunte insomnii
un taifas de șoapte ține
ochii
warning: beta version, please don not install on systems that stores (or has access to) senzitive information
florile m-au privit
triste și ample
templu de gânduri galbene
sărbătoarea
te pândesc felin
pitit după o cută a covorului
lăsată de gânduri verzi grăbite
piersici coapte
rostogolite peste tot vorbele
umblă prin noi cu urme vagi
atent sunt gata de salt
îmi reglez
replică (puțin toporistă) la poezia
\"În fiecare dimineață trecea\" de Camelia Petre [cpetre]
miez de fluture vitrină
transparențe timpurii
temeri în trecere lină
trup fugar, tu n-ai să-mi
Contrast
poezia-i vie
artă e, nu sport
dar poeta știe,
după ea ești mort
Conflict între generații
spui că tinerii au plină
mintea cu prostii, sunt zmei
care-i singura lor
chitările de ceară ale evului meu
cu lacrimi nefiresc de albastre
au pornit în bejenie
pe o punte demult sfărâmată.
ei ne-au promis mese înalte
cu gutui
și sfeșnice de argint
iar noi am
mi-am pus kimono pe cuvinte
ziua cea mare, azi kumite
timpul este o născocire, o scuză a absurdului
logica și devenirea sunt celași lucru,
universul determinist este visul unui lanț
inspir,
si azi bem poezie ca nebunii
cu rime oarbe ce ne strâng din haos
cuvintele ne leagă strâmb pe funii
în dans obscen cu mineral adaos
metafore de pluș zac derizorii
trăire înrămată-n
curg copii din cer
cristalini ca o revărsare de cioburi
intră soarele printre muchii
în delir de culori și reflexii multiple
zornăitul lor pătrunzător
mi s-a insinuat sub joben,
pe sub
așezat translucid
în centrul unui gând ovoidal
cristal curgător
privind în lună cu un ochi
lung ca o agonie
ca sunetul îndepărtat
de lup în iarnă
îți calc încet
neștiut și exact
urma pe
m-am întrebat mereu dacă
vântul îți tulbură pletele
sau invers
tu veneai așa, din când în când
cumva strecurată
printre două fericiri
cum sunt cuvintele cu două sensuri
fluturându-ți
Sunt unele zile în care într-adevăr simti chiar de dimineața că va fi o zi bună. Te arunci în ele cu plăcuta senzație că de data asta ca prin minune lucrurile vor conspira subtil în favoarea ta, că
s-au strecurat
stafii într-un poem
subtil
și bântuie agale
cu gesturi circumstantiale
de recviem
ci spune drept
iubitul meu boem
de ce această anemie
cuprinsă de paronimie
ca un