Alin Pop

De când \"popularitatea\" e criteriu de valoare pentru scriitură?

E un text care ignoră cu un aer superior aspectul lucrativ al fenomenului și de asta eșuează într-o atât de clișeizată formulă moralizatoare.

Unii îl au ca model pe Van Damme, alții pe Țiriac. Dar există persoane care ar putea progresa chiar și admirându-l pe Becali ;)

Radu, spune sincer, tu pe cine ai ca model? Poți conștientiza?

ce întâmplare, măruntele mele gânduri chiar lângă pagina ta în listă ;)
m-am oprit să-ți semnalez că asta mi-a atras atenția prin formularea condensată, clară și incisivă:
Ține de puterile sufletului să opui candoarea blazării și nu lucidității

desigur, ȚELUL
era de așteptat un cuvânt cu ț, de aia am crezut că e rezolvabil dacă e mai ... abracadabrant.

țelul este desigur cel mai bun energizant/afrodisiac, mai bun decât țelina.
tot el țese, construiește

țelul, țâță îndelung mulsă (mai mult sau mai puțin demagogic) pentru care neamul acesta are o slăbiciune specială, slujește unora drept acoperiș sau acoperire, după caz.

În traducere liberă, trăim într-o lume de constipați, de refulați sexual. Nu putem arata cu degetul sus, atâta vreme cât consumul de pornografie există. În momentul în care piața(inclusiv cea literară) a căpătat puterea de a se orienta către consumul real, în momentul în care producătorul a renunțat la pretențiile de moralizator și s-a rezumat la a fi simplu servitor al cererii, lumea a intrat în criză. Puriștii exclamă oripilati \"decadență!\". Nici vorbă, este mecanismul democrației, în traducere: puterea celor mulți și proști. De prin \'99 Petre Țuțea spunea frust: \"Prin însăși ordinea ei ideologică, democrația îl obligă pe idiot să stea alături de geniu și să-i poată zice: ce mai faci, frate?\".
Oricât de găunos e acest concept, democrația e mai bună decât orice altă invenție socială cunoscută azi.
Valul de exibitionism va trece, fără doar și poate, și va lăsa lumea mai relaxată decât a fost vreodată. Așa că degetul ar trebui pus acolo unde este rana. N-ar trebui să ne întrebăm \"cum este posibil așa ceva?\" ci mai degrabă \"ce va aduce nou echilibrul care va apărea atunci când focul se va stinge?\". Căci încă ne aflăm înaintea acestui gard de sărit, iar cei care sunt nemultumiți sunt adesea cei mai refulați, pentru că nu simt că acesta e drumul care duce de la mai rău la mai bine. Dacă lumea n-ar merge spre mai bine am fi și azi niște sălbatici prin grote.

am intrat intamplator pe site si m-am oprit sa citesc firica si nanu, nu mai mult, ca mi-e lene. situl, cum stim, e in box-ul lui, si mai mult ma bucura ca nu iese. dar acum ca-l vad pe nanu muscand din \"emo\", imi pun intrebari. si-mi raspund instant. n-are a face cu emo. e un lirism adult. usor dezamagit, nu de momentul liric, ci de propria mea asteptare. nici de data asta nu reusesc sa ma apropii cu intelegerea de ceea ce se intampla cu ei

anyway \"dear lucky winner\" mi se pare plin de haz

parcă, parcă ar fi ceva aici
adică ceva care, aflat într-un volum pe un raft, mi-ar înabuși dorința bruscă și salvatoare de a-l restitui instant raftului înainte vreo privire lipicioasă să-mi exploateze slăbiciunea cu un \"ei, ce zici?\"...

acel ceva se găsește prin versurile astea 4
durerea mea năștea altă durere și tot așa
fără oprire bulgărele ăsta negru dinspre mamă spre astăzi
cheagul ăsta ce trece dintr-un pântec în alt pântec
prin cine știe ce legi
dar și acelea, înecate în metafore \"\'d\'alea\"...
restul, gol
no bine
da știu, ce caut aici

Nevoia de model este arhetip. Dar n-am să mă refer la acest aspect, ci la unul ceva mai palpabil.
Modelul este singura șansă a omului de autodepășire. Alegem un model sau altul, uneori în deplină cunoștință de cauză a regiei din spatele lui. Un personaj dintr-o piesă de teatru este la fel de bun ca un politician sau Michael Jackson. Asta nu are prea mare influență, căci resortul profund al acestui gest este mereu același, unul pozitiv. Ființa umană nu-și poate accepta limitele, ea simte permanent impulsul de a-și fixa repere înafara lui, deasupra lui, pentru a-și accelera mersul.
Dar este un paradox, cu cât mai asumată este această valorizare a modelului ales, cu atât mai conștient de sine devine omul.
Modelul funcționează pe post de maestru. Și prin perseverență, prin dăruire, maestrul va fi descoperit în interior. Apoi un alt maestru va prelua conducerea, cel din urmă a fost transcens.

Ne nastem oare cu nevoia de modele ? Ciudat ca nici un psiholog n-o mentioneaza Nimic mai fals, n-ai căutat unde trebuie...

Per ansamblu, un text slăbuț, potrivit pentru un manual de școală generală. Atinge vag niște probleme, dar lasă în urmă gustul sărat al nevoii de răspunsuri. Sau poate că tocmai acesta e punctul forte al lui. Nu știu, asta a fost prima mea impresie...

dacă omu\' era de la grig, nu scria \"Yoga, eliberarea prin suferinta\", că ăia sunt tantrici. pentru ei, o asemenea sintagmă e o blasfemie. tantricii văd calea drept o celebrare, o sărbătoare continuă, nu o penitență ;)

Era de Paște, nu de Crăciun. Aveam doi porci, îi crescuserăm de mici, cu multă grijă. În ziua dinainte unul dintre ei a fost ales pentru tăiere. În ziua sorocului, porcul acela a plâns ore în șir cum nu am auzit un animal vreodată nici până atunci, nici de atunci încoace, și sunt de-acuma vreo 15 ani. Celălalt porc a stat liniștit. I-am implorat pe ai mei să-l taie pe celălalt dar nu se putea. Zarurile fuseseră aruncate. Mama a plâns, eu am strâns din dinți și porcul a fost tăiat.

Peste câțiva ani, fără mare legătură cu acest incident am devenit lacto-vegetarian. Sunt de acum peste 7 ani. Mi se pare foarte comod, ca să nu mai vorbesc despre avantajele privind sănătătatea și performanțele fizice. Socot că umanitatea se îndreaptă ușor ușor spre scăderea sau poate eliminarea consumului de carne.
În urmă cu nu prea mulți ani, ideile privind drepturile animalelor păreau absurde.
E o chestiune de timp, dar mergem înainte, nu înapoi.

mă fac mic de tot și m-așez într-un colț al paginii, trag cu ochiul dar tac chitic. oamenii mari vorbesc lucruri serioase, nu ne șade bine nouă să ne vârâm nasul. mai ales că ora e târzie și lucrurile alunecă spre umbre. tii, dar ce de povești mai înșiră...

cu sau fară pasare. grea întrebare. dar pasărea nu-i a mea, este eu. dilema trăiește numai când eu sunt doi (mereu?)

mi-a plăcut textul

de fapt, moartea săvârșește nu desăvârșește ;)
de-aia arunc tot felul de idei în ea s-o desființez. nu pot să accept că gândurile se duc, toate se duc, și noi după ele, ca niște cópii, fie ele și estetice. și zic eu că e o rațiune în această neputință. rațiune sau ce-o fi ea...

mersic

ba liviule, mie mi-a plăcut la max \"biblii\", aduce acel evaziv, cea detașare de care e nevoie aici ca să nu picăm în clișeu.
frumos, echilibrat

păi tocmai, eu nu cred că lumea e nebună, ci cred că morala (cea la care te raliezi și tu) e strâmbă, a luat-o pe un drum greșit. eu cred că lumea (viața) își cere disperată drepturile. aici punctele noastre de vedere diferă.
de unde farmecul situației...

poezia mi-a plăcut mult de tot, mai ales imaginea asta
cochilii de ceață vechi
cuvinte ruginii
pagini de parc răsfoite-n vânt
fragmente zid
eu văd în poemul tău mai degrabă un eu-tu intern, o privire în oglindă, un dialog cu alter-ego

dar m-a distrat teribil com-ul tizului meu de mai sus, lol

ai urmărit gândurile cu mult curaj, multumesc
sigur, asemenea rânduri nu prea au formă sau conținut poetic, însă poezia poate începe după. depinde cum citești, poate începe poezia sau politica

atitudinea ta mă bucură și mă onorează. nu știu când și dacă voi fi în stare să aștern pe hârtie asemenea idei, mai ales că au făcut-o alții deja prea bine, dar voi încerca.

nu am pronunțat cuvântul realism, sensul cuvintelor din frazele mele vine din altă parte.

pe pavel coruț nu-l citesc, primul lui roman mi-a ajuns.
ca să-ți faci o idee despre ce vorbesc, în termeni de popularitate, o căutare pe google cu \"da vinci code\" \"dan brown\" întoarce peste 1.600.000 de pagini. pe marginea acestei cărți s-au scris alte zeci de volume, există un documentar pe discovery și multe alte valuri.
nu susțin cartea, nici stilul, nici ideile, însă o discuție pe marginea succesului ei extraordinar ar putea lumina unele lucruri despre lumea în care trăim.

crede-mă că te înțeleg perfect, probabil că acum vo\' 15 ani m-aș fi ridicat în picioare să aplaud. azi însă, cred că văd un pic mai departe.

am scris condensat și mai ales pentru cei deja dispuși la o viziune similară. nu mă așteptam să înțelegi. prin urmare apreciez calmul răspunsului tău.
ideile pe care le-am inclus sunt destul de comune(poate mai mult în anumite medii), dar culoarea generală a discursurilor tale mă face să cred că nu ai tangență cu ele.
încerc totuși, fiind o pagina de polemică, să lămuresc un pic. în principiu nu te contrazic. dar socot că dacă privim în jur la rezultatele practice ale doctrinelor, ale filozofiei noastre, vedem clar că ceva nu este în regulă. deși sistemul pare coerent și adevărat, rezultatele sunt dezastruase. nivelul de frustrare crește, artificialitatea oamenilor atinge azi cote ce nu puteau fi imaginate acum 20 de ani. uită-te o clipă la reclamele TV. cum se face că omul de azi consumă cu atâta poftă minciună și iluzie? eu cred că se îndepărtează de sine, de sinceritatea față de micul său eu pentru că doctrina spune că numai marele eu contează. iar acela nu e încă aici. pare un detaliu, dar eu simt că acest detaliu strecurat în gândirea ta și a altor mari ocrotitori ai gândirii, este cheia ieșirii din impas.

acel mare eu nu este aici, și poate nu va fi niciodată. stilul actual de gândire nu ne orientează suficient spre imediatul vieții, noi nu mai percepem normalul și firescul din om, pentru că ceea ce este a fost pervertit în imaginea noastră internă prin inocularea unui ideal fals și îndepărtat. pentru creștinism, nici măcar obtenabil în această viață. prea mult din gesturile naturale au azi această ciudată încărcătură morală, această damnare. ea e deja subconștientă, nu mai putem recunoaște firescul. nu e de mirare că societatea se mișcă în această direcție.

eu cred că timpul idealismului extern a trecut. poate că e timpul unui idealism intern. un idealism al realului, dacă se poate spune așa ceva.

ți-ai pus vreodată problema cărui fapt se datorează boom-ul de piață al romanului \"codul lui da vinci\"? un roman 100% fantastic, dar cu un impact ciudat de sonor.
dacă te interesează să continuăm discuția, revin

cele bune

e, și tu, nu cere prea mult de la mine. oricum, dulcele din asemenea rânduri nu-i suportabil pentru prea multă lume, lol
probabil că am scris despre ce mă frământă în ultima vreme.
mulțumesc

o, dar este minunat.
nu descos nimic, nici nu țes pe lângă, curge atât de firesc încât trebuie să tac.
n-am simțit nevoia să \"mă gândesc\" la metafore, la înțelesuri. cred că asta înseamnă armonie