Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

moartea sexul dumnezeu

1 min lectură·
Mediu
îți aud inima
bate în tavan
ritmic
lemnos
incisiv
îți și văd gleznele
rostogolindu-mă fioros
mușcând cu patimă
praful
distanța dintre două corzi vocale
gâtuite de durere

e prea târziu să mai trag pe nări
izul de iarbă coaptă
tensiunea în crescendo
un instrument ciudat
încins la roșu
în carne
cu dibăcie
stau gol și-mi vine asta în minte
golul tău
mirosul lui mai ales
aura
o bulă de nevinovăție în care te răstorn
ca și cum îți face plăcere un joc și te bucuri
și n-ai teamă și
totul se oprește aici olea
pentru că
olea mea trăiește într-o lume fără păcate
dezvelită
de pudoare de reguli de mâine
o lume leneșă
ca o pisică mare și sălbatică pe care am rătăcit-o nu știu unde nu știu când

amintirile se încolăcesc în coridoare
împing un aer rece
jos
curbat
ca o încheiere elegantă
de mănușă
probabil că ne-am iubit în toate viețile
de asta
știi am închis ușile toate una câte una
să nu iasă
moartea sexul dumnezeu


\"Photo




photo by scott james prebble
084.981
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
174
Citire
1 min
Versuri
44
Actualizat

Cum sa citezi

alice drogoreanu. “moartea sexul dumnezeu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alice-drogoreanu/poezie/247292/moartea-sexul-dumnezeu

Comentarii (8)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@leonard-ancutaLALeonard Ancuta
cand citesc acest vers incep sa ma gandesc ca dragostea nu are limite. o triada la puterea eu / eu care sunt ceea ce ma sperie / sau / ceea ce ma intereseaza. bun.
0
@alice-drogoreanuADalice drogoreanu
nici noi nu avem limite
din setarile inițiale
ne pervertim și ne manipulăm și asta se numește educație
seturi de reguli și convenții
și eu nu știu vreo dragoste care să încapă în tipar
sau borcan pe raft
0
@albert-catanusACAlbert Cătănuș
\"știi am închis ușile toate una câte una
să nu iasă
moartea sexul dumnezeu\"... nu cred că se putea sintetiza mai bine psihologia umană... toate princiipile, toate legile, toate experiențele umane se învârt în jurul acestor 3 concepte: nimeni nu e mai presus de moarte, perpetuarea speciei și noțiunea de bine și rău.
despre textul în sine nu pot spune decât că merită recomandat, eu am insistat asupra finalului căci pentru mine e foarte reprezentativ.
dacă aveam nivel acordam o stea. sau 2 ca să se vadă mai bine cât de genial e acest poem.
dar sunt alți autori care o pot face, și știu câțiva care s-au încumetat în descifrarea, cu plăcere, a sensurilor poetice ale autoarei în trecut :D
amical,
0
@alice-drogoreanuADalice drogoreanu
bag seamă că ești in the mood
cum ziseși,noroc că nu ești steluțar că străluceam ca un pom de crăciun
cât despre sensuri hmm, mmm
0
Rară împletire de esențe, de temporal și inefabil, de unde strigă transcendentul.

Foarte plăcut.
0
@razvan-rachieriuRRrazvan rachieriu
Moartea- sexul- Dumnezeu sunt trei entități antagonice ce se exclud una pe alta; moartea este un sex cu neființa, sexul este o moarte în extaz și Dumnezeu – ideea de a combate moartea prin sexul cu religia.

0
@alice-drogoreanuADalice drogoreanu
cum știu că cineva , unul , mai mulți au permisul de intrare aici
în rândurile astea
Răzvan de-ai știi ce bine mă simt de câte ori faci dintr-un ghem o singură șuviță limpede și clară

Romulus
mă bucur că ești aici
uneori mi se usucă buzele de atâta tăcut și strig aici
imposibi să nu se audă
0
@albert-catanusACAlbert Cătănuș
n-ai dreptate, nu se exclud, se combina si formeaza o entitate: fiinta umana
mai vorbim,
foarte amical
0