Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

adevăr sau provocare

2 min lectură·
Mediu
desigur
avem
de bunăvoie iaduri ospicii personale institute de reeducare se mai întâmplă câte o grădiniță cu balansoar și groapă de nisip
sunt sigure cătușele verbale
niște pastile antireacții tot ce e mai crunt pe lume și din când în când o grădină de singurătate
pentru plimbarea sedată
știi cum
de zici că nu-ți mănâncă timpul urmele
de parcă asta e tot ce mai ai de făcut din când în când privești înapoi și vezi doar ruta
ești pe ea e ok
deși un singur sunet te poate aduce înapoi în trafic sau în birou sau urlând la copil
rezemat de gresia rece cu un telefon în mână și să suni pe cine și să spui ce
cine împarte frica asta imensă că ești
piesa plasată aiurea într-un mecanism necunoscut
gândește de 2 ori înainte să spui ceva ai grijă cum te miști cum stai ce faci cu mâinile
după fiecare ezitare după fiecare pas greșit derulezi fast fast
troubles again
pentru ce să fac așa
de ce
cine fixase cum trebuie să arate momentul ăsta
o să mai fie odată o da o să-l mai văd exact când nu mă aștept
știu
sunt varză
la naiba lucrurile se leagă complicat de
simplu
ca gestul ăla care mă termină când pun ceai în căni și spun aceleași chestii
trântesc ușa dulapului cu genunchiul de fiecare dată
te uiți la fel
de obicei mi-e greu să reconstitui la detaliu
dar se va mai întâmpla odată și o să-mi dau seama desigur
că e un loc comun că asta înseamnă ceva
o zumzăială subcutanată
o lamă de cuțit da știu și
o simt independent de zâmbet de statul în cot de indiferență uneori e curiozitate reală
zvâcnește
în cele mai nepotrivite momente
și tu nu faci nimic pentru că nu poți pentru că trebuie să fi avut deja un picior proptit aici
pe acest teritoriu contaminat
unde aștept un răspuns pe care-l cunosc
deși par că nu
și întreb liniștit
adevăr sau provocare
iar tu n-ai să joci sigur
aici e vizibil ton de femeie K asta nu e bine deloc
stând în apă
foarte fierbinte
scriam cursiv și forțos
când mi-am pus prosopul se dusese totul probabil a fost ceva cu mult mai bun
decât toate celelalte
încearcă sa creionezi un personaj
asta e interesant
0117.922
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
384
Citire
2 min
Versuri
51
Actualizat

Cum sa citezi

alice drogoreanu. “adevăr sau provocare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alice-drogoreanu/poezie/1768249/adevar-sau-provocare

Comentarii (11)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@igor-cladovICigor cladov
...mă încântă scrierea aceasta pentru că în ea sunt gânduri în stare brută, lipsite de afectare,rotunde și pline însă, și iarăși mă încântă pentru că am înțeles-o fără să o înțeleg.Asta caut eu la un text...

Hai noroc, Alice!
Te mai vizitez.
0
@albert-catanusACAlbert Cătănuș
acesta e unul dintre acele texte bune care ar merita premiate si raspremiate. e autorul acela care scrie despre iubire in timp ce in casti ii suna \"hit em up\". alice reuseste sa lase foaia de hartie plina de sentimente ciudate, imprumutate de la altii fara dobanda si fara efect pe termn scurt. asta nu inseamna ca nu traieste printre noi, ci pur si simplu vede lucrurile mult mai clar decat majoritatea, fara floricele pe campii.
foarte amical,
0
@alice-drogoreanuADalice drogoreanu
two players

Ionela
apreciez sinceritatea
mulțumesc de primă vedere


Albert
așa tare se aude până la tine muzica?:))
tocmai mă gândeam că devin difuze toate
deși folosesc aceleași setări
n-o să te bagi în joc, știu asta
0
@sorin-eneSEsorin ene
construirea semnificatiilor trece aici de pragul strict lingvistic. exista sunete ce par a fi decupate direct din inima intamplarilor ori a personajelor. relatia dintre metoda stricta a redarii intregului (punand accent in principal pe interludiu) si tusa oarecum sintetica pe alocuri, nu face decat sa alcatuiasca un intreg fara impuritati.
in general exista in poemele tale o naturalete cursiva. un univers distinct, fara mimica.
asa dar. asadar.
0
@mihai-robeaMRMihai Robea
inceputul...apoi cred ca telegarii si-au lepadat mocasinii si au luat-o pe... unde au vrut, cu gatlejurile arse; ideea intrezarita mi-a retinut atentia.
0
@alexandra-mitrofanAMAlexandra Mitrofan
Nu pot sa zic ce am simtit citind textul acesta, e un amestec de senzatii insa cea mai pregnanta este ameteala, vertijul, cuvintele formeaza un tumult de neoprit, iar asta mi-a placut mult, nu ca as fi o dependenta :-) Un poem care se merita pe sine, abandonandu-se fara vreo prejudecata in toate capcanele limbajului.
peanut
0
@cristina-sirionCSCristina Sirion
Mi-au placut mult catusele verbale si pastilele antireactii, plimbarea sedata, ideeea ca tot ce conteaza e sa te asiguri ca esti pe ruta. Mi-a placut si scrisul \"fortos\", are o vigoare interesanta.
0
@florin-caragiuFCflorin caragiu
îmi place cum ai punctat și legat declicurile prin care locurile comune împart frica de a fi (nu știu de ce, nu aș mai fi adăugat chestia cu piesa în angrenaj). parcă ai mai adăugat ceva, sau mi se pare mie că poezia se termina cu: n-ai să joci sigur. adausul nu mi se pare că aduce ceva în plus. este o poezie care te ține aproape. cu plăcerea lecturii, Florin
0
@stelaSstela
citindu-ti poezia am avut impresia ca da peste mine, in iures salbatic o herghelie de cai.M-a infricosat dar in acelasi timp n-am putut sa nu admir frumusetea galopului.
stela baba
0
@alice-drogoreanuADalice drogoreanu
Sorin


mulțumesc
tot ce pot să spun e că știu ce sunt
în primul rând sunt un prost actor de asta mă joc pe mine e cu mult mai sigur așa
din asta mai ies uneori chestii fluente și cursive
alteori nu


Mihai
spusul meu nu are vreo regulă
e liber să facă ce vrea

Alexandra
mi se spune foarte des că transmit tensiune

nici eu nu-s dependentă


Cristina
mie nu-mi plac cătușele verbale nu-s o soluție


Florin
adaosul nu aduce nimic
dar spune ceva despre mine
mulțumesc sincer pentru că te-ai aplecat peste alerta mea

Stela
caii zănatici înseamnă free spirit
no plans, no?
iubesc chestia asta în aceeași măsură mă înspăimântă ideea că e posibil să-mi moară un resort ceva și să ajung un mort viu


apreciez că m-ați citit
adevărul că ziua de ieri pentru mine a fost o zi grozavă
0
@alice-drogoreanuADalice drogoreanu
*adevărul e
0