Alexandru Manta
@alexandru-manta
„Ahoe!”
mici texte publicate rar pe la câteva reviste necitite mai de nimeni, pauză de mai mulți ani pentru proiecte senzaționale. Într-o zi am aflat că proiectele nu sunt senzaționale și am reînceput sa scriu. mantaalexandrumanta@gmail.com
căpăta forma florilor albe de permafrost
care nu existau nici înainte
și nici după facerea lumii" mi-aduce aminte de borgesiana constatare că am fi doar visul unui Adan mai vechi ca paradisul, oglinda-n țăndări a unui străzeu, cum frumos tălmăcea Foarță. Frumos, foarte frumos ce ai scris!
Pe textul:
„everything has turned to maya" de Alina Manole
Pe textul:
„Hai să fugim din orașul acesta domestic" de Alexandru Manta
Bogdan Geană - Am corectat. Am înțeles corect observațiile tale pe text. Sunt mai mult decât sfaturi. Mulțumesc mult, voi fi foarte atent la următoarele texte. Nu am citit nimic de Mc Carthy, sunt curios
Pe textul:
„Hai să fugim din orașul acesta domestic" de Alexandru Manta
"Omul e-o sârmă întinsă între animal și Supraom
o coardă peste un abis.
Măreția omului constă în faptul că el este o punte
și nu un țel la care să ajungi
ceea ce poate fi iubit în om este că el e trecere
și e pierzare."
Eu cred că da. În cheia aceasta te-am citit. Frumos!
Pe textul:
„echilibru" de Ottilia Ardeleanu
Pe textul:
„O femeie frumoasă și surdă" de Alexandru Manta
Pe textul:
„O femeie frumoasă și surdă" de Alexandru Manta
Pe textul:
„între dreptate cinste și omenie" de Ottilia Ardeleanu
Pe textul:
„în simbioză cu Luna- Mamă Ancestrală" de FLOARE PETROV
Pe textul:
„un pic de umbră " de Nuta Craciun
Pe textul:
„Judecata de Apoi" de Alexandru Manta
Pe textul:
„Nămolul roșu" de Ziana Zibar
Pe textul:
„Confesiuni de artrist" de serban georgescu
Pe textul:
„Confesiuni de artrist" de serban georgescu
Pe textul:
„Judecata de Apoi" de Alexandru Manta
Pe textul:
„între prima și ultima dragoste" de enea gela
Pe textul:
„Facerea în trei zile a lumii" de Alexandru Manta
Pe textul:
„Drumul spre America" de Alexandru Manta
Pe textul:
„Drumul spre America" de Alexandru Manta
nu mai e sete,
ci o arsură
care mușcă din mine până la os." aș fi pus
"Damasc
nu mai e sete,
ci albia secată a unui râu
plin de poduri"
Oricum, îmi place enorm cum scrii.
Pe textul:
„Lidia" de Djamal Mahmoud
