Alexandru Gheție

imagini pătrunzătoare aici, pline de sugestie -
\"zboruri fără aripi
înalță lacrimi spre cer\"
Cea mai lungă zi nu poate fi decât una a durerii, a ne-înălțării, a lacrimiilor scurse din ne-zbor... Îmi place cum ai împletit aici imagini olfactive , vizuale, auditive, modul de construcție a textului,
cu prietenie,
alex

am citit și aseară textul, dar eram prea obosit să las aici un semn...
Pentru mine fragmentul de sus are un rol deosebit, el explică practic poemul, descifrează... - \"If you place a thing in the center of your life that lacks the power to nourish, it will eventually poison everything that you are\"... Apoi avem încă din prima strofă acea căutare a punctului de sprijin, o căutare practic a liniștii și stabilității într-o lume în care sacrul e disponibil a muri de viu. Strofa a două sugerează acest balans in/out - \"dimprejurul din care eu însămi rămân/să intru sau să ies\"..., apare \"pânda\", balaurul trebuie să privească altfel ființa, ca pe o țintă. În strofa a treia sunt inserate motive - pântecul, golul, cercul, imaginea golului ce trebuie umplut :). Dar totul - \"când ajungeam dincolo de măsură\"- nu știu, poate că se cere a purificare a trupului, o depășire de sine... În fine, doar o părere... Remarc în mod deosebit ultimul grupaj, concentrarea de acolo:
\"șarpele ținea tot ce cuprinde într-însul
altminteri ca hăul ce dă roată fără de inimă
căci numai un pântec gol poate fi umplut\"
cu plăcerea lecturii,
alex

stiu ca e un text la care s-a inchis de mult seria comentariilor, dar nu am putut sa nu las un semn aici :).
pentru ca modul in care au fost surprinse substantele este uimitor de sensibil... Discursul intim, dialogul acesta care pastreaza in sine toate starile, sentimentele eului cucereste pur si simpli cititorul... E aici o contopire, un amalgam dorit, asumat al fiintelor care iubesc. Se extinde starea aceasta tuturor celor ce si-au dorit vreodata sa invete acest mister al intrepatrunderii trup-suflet. se pleaca de la aceasta osmoza pentru ca apoi, imediat, in al doilea grupaj, sa aflam si raspunsul (pentru ca aici eul descifreaza misterul) - \"am putea atunci umbla unul în celălalt ca într-o grădină/și depărtarea ar fi la o lungime de respirație\"...
de aici inainte poemul devine imagine, viziune, proiectie a iubirii.
tonul de aici este unul sincer, intim, te duce spre visare, te face sa fii pe tine, cititor, \"personaj\", martor contemplarii eului. Imaginile sunt deosebite, comparatiile reusite si rotunde - \"uneori plângi în somn cu o durere de piatră topită\" (durerea asta de piatra topita este uimitor de puternica).
In fine, ma lungesc aici inutil. Tot ce vreau sa spun e ca acest poem surprinde, pentru mine, fireste, substanta poeziei, ceea ce cred eu ca se cere poeziei de azi - sugestie, imagine, sinceritate, viziune, sensibilitate :))
cu placerea lecturii,
alex

vă mulțumesc pentru semne
mă bucur ca a plăcut textul ăsta
ottilia - ai văzut aici o serie de stări, sentimente și le-ai simțit bine :).
ioan - e interesant că ai văzut aici un manifest pentru iubire :)
ștefan - ai dreptate, nici mie nu-mi place începutul, voi schimba.
silvia - da, o am sau nu pe ile, asta e tot ce contează :)

va mai aștept pe aici cu drag, înseamnă mult trecerile voastre

alex

între aici și acolo e doar o ușă, liviu... Îmi place acest poem, e pe gustul meu :)). Se conturează bine o stare, se simte fiecare vers, cititorul e asemeni eului - nehotărât, speriat, confuz, curios... E ușa pe care se intră frumos, asumat către ea, imaginea ei - fumul de dincolo - . Frumos...
cu prietenie,
alex

ottilia - ești ceea ce ai rămas între pereții deschiși... apoi urmează o suită de gerunzii care nu sună prea bine :) Spre exemplu - desprăfuind...
dar, îmi place sinceritatea de aici, ideea de a sonda sinele, cursivitatea. Cred că dacă te joci puțin cu gerunziile de aici iese ceva tare bun. A, și îmi place mult aici:
\"n-am părăsit

sunt cea care
am rămas
între aceiași pereți
deschiși
freș
înmugurind clipele\"
cu prietenie,
alex

\"numai noi doi vom cunoaște tandrețea.
vom ști ce înseamnă să treci cu o mână prin păr
fără să o murdărești de amintiri și de sânge\" - e tare sincer grupajul acesta, foarte sugestiv. Discursul de aici este unul melancolic, grav, dar păstrează ceva din intimitatea celor ce se vor dincolo de amintiri, sânge... E o contopire deplină aici, nimeni altcineva nu are ce căuta între, nimeni nu poate murdări... tandrețea :) - oameni, realitate, amintire, sânge, existență chiar - doar iluzii...
cu plăcerea lecturii,
alex

bine, bine, imaginile sunt faine, unele chiar deosebite - \"miroase a piatră umezită de ploaie\"// \"seara e-o mantie încropită din petice reci\", etc, dar nu prea văd ce ai încercat aici... dincolo de imagini mie îmi pare o joacă, un soi de experiment pe o... temă clasică :). În ultimele 7 versuri pot privi și autorul care încearcă a contura \"vara care încă nu s-a născut\"- să fie ăsta rolul ? :). Ca imagine și construcție e ok...
ne mai citim,
alex

mulțumesc pentru semn, mă bucur că ți-a plăct
chiar m-am gâdit că e ambiguu acolo, o să vă cum pot remedia :)
te mai aștept,
alex

\"voluptatea strecurată ca un șarpe de casă în suflet
șoaptele melci după ploi acide
îngerii zburând disperați din icoană
dulceața de nuci verzi sărind gardul vecinei
întunericul pescuit în ceașca de cafea
fereastra deschisă hoțește\" -
secvența aceasta este puternică, vie. Se simte, ottilia! Mi-au plăcut mult versurile de aici... Vine un punct în care nu mai poți remarca un vers dintr-un grupaj și asta-i bine... :) Începutul însă nu îmi pare la nivelul acesteui grupaj final. În fine, pentru mine partea asta astupă orice minus...
cu prietenie,
alex

îmi plac imaginile de aici, iar textul se susține până la final, nu apar salturi, explozii... Un poem al nașterii, l-aș numi, în care remarc în special primul grupaj. parcă la ultimul vers aș mai lucra, \" energia perpetuă\" parcă face parte din altă lume :). Mai trec,

alex

katy, nu cauta nimic dincolo de cuvinte... nu e asa ceva. Spun doar ca textele tale imi par mai calme, mai linistite... Se cauta mai mult in sine, se sare peste detalii inutile, se cauta esentele. Nu spun ca inainte cu vreo 2-3 luni nu imi placea cum scriai... Oricum eu las semn doar acolo unde imi place ceva :)... In fine, mai vorbim pe aici, mai vedem,

alex

interesanta curgerea zilei printre flori, asemeni unui strop de roua... am gasit niste imagini interesante, reusite aici...:
\"și calul mă așteptă în prag
cu o tipsie plină de jar//
smoala inundă cerul//
Urc coama unui val...
in fine, ca imagine, poezia are un plus... Constructia insa nu ma atrage la fel de mult. cred ca se mai poate lucra la conturarea unor punti de legatura intre versuri, \"marea linistii\" mi se pare cliseic, iar talazurile pot fi si fara - \"-nvolburate\" :) Dar am citit un text placut in mare, mai trec
numai bine,
alex

ca pe niste ganduri
soptite candva...
as continua :), fireste , glumind... putine versuri, dar spunere multa, adanca... Imi place acel \"să suflăm în apă\", apoi imediat vantul care se intoarce, lebedele care, culmea, se micsoreaza apropiindu-se, nu se maresc, asa cum ar fi firesc :). Dar tocmai aici e cheita jucausa, pesemne ca odata cu apropierea se topesc, nu le putem niciodata atinge, ele sunt lebedele-dorinte, iluzii, sperante, ganduri. Sau se topesc ca sa aiba loc in noi :). Imi place cum scrii acum. Mai mult!
cu prietenie,
alex

am gasit aici un text interesant, cu imagini reusite si sugestive. Nu voi extrage din text, primele doua grupaje mi se par deosebite, finalul insa cred ca mai poate fi lucrat... Primele grupaje insa, trecerile faine de la clipa cum \"o gură mare deschisă de somn\" la bucuria respirarii, apoi filmul si murmurul de dinainte descantand tacerea sunt toate surprinzatoare... Mai trec pe aici,

alex

da, un text puternic, ce curge firesc catre acest \"kaput/mă-ta\"... Mie personal mi-au placut in mod deosebit ultimele 2 grupaje, de la primul \"cred într-un dumnezeu oarecare\"... Aici textul isi schimba oarecum directia, trece fain de la un exterior la interior, se sondeaza mai mult sinele. Nu spun ca relatarea din prima parte nu m-a prins, dar pur si simplu mi se pare mai reusit finalul :). In fine, mai trec :)
numai bine,
alex

și aici tot o prelucrare :))...
nu, nu mi-am pierdut muzele :), dar încerc a reface ceva stricat cândva, îmi place să re-citesc (râzând uneori rușinat)texte mai vechi... Aici mi-am dorit să scriu ceva credibil, incredibil de credibil :)... Poate că nu mă caracteriztează, dar îmi plac și experimentele... - http://agonia.ro/index.php/poetry/1751672/dragoste -
Din nou mulțumesc pentru treceri...
cu prietenie,
alex

este interesant ce-mi spui...
acesta este un text mai vechi prelucrat... Oricum îmi pot bine da seama de ceea ce scriam acum vreo 5 ani și ce scriu în prezent. Nu neapărat un progres, dar cu certitudine o schimbare în a aborda diverse teme. Dacă ai timp uite cum arăta textul prin 2006 - http://agonia.ro/index.php/poetry/1749611/bunica_acoper%C4%83_dulcea%C5%A3a_de_smochine - :)). În fine, mă bucur că treci pe aici, mulțumesc pentru aprecieri,
cu prietenie,
alex

felicitări, succes în continuare vă doresc...
cuvintele sunt de prisos acum, ne mai auzim pe acest site :), și nu doar...

cu sinceritate,
alex

ioan, ottilia - va multumesc pentru semn, ma bucur ca imi sunteti aproape...

alex