Alexandru Gheție

”pentru că

de ziua ta
îți voi lăsa în zori în fața ușii o stropitoare
să te convingi că piticii de grădină nu cresc” :)
- mie mi-a plăcut textul acesta, tocmai deoarece crește din firesc, din gândurile acelea cărora nu mai trebuie să le dăm nicio formă, să le mai ascundem... și spunem pur și simplu, atunci când gândul fuge la bomboane ori necesitatea unui pantofar - vorbim despre, apoi gândul sare la diluare - și scriem despre... Mie mi-a creat această impresie de natural, de real textul. e tot un fel de a... călători prin viață. de aceea am lăsat și un mic semn...

numai bine,
alex

”care de abia se zărește” - nu e mai bine - care abia se zărește?
- zombi - mi se pare nepotrivit aici, mă rog, doar o părere
- mi se pare un text interesant ca idee, dar cred că mai trebuie aranjat puțin. pentru că pare puțin scăpat de sub control. ”găsește-l” de la final e chiar fără rost, parcă mi se impune, mie ca cititor să caut motive :)
- eu am citit cam așa:

suntem condamnați la iubire

destinul mi-a crestat în palmă linia vieții
se intersectează cu cea a iubirii
într-un punct
fix
linia inimii se intersectează cu cea a norocului
care abia se zărește

ce pot face
mă resemnez trăind așa cum mi-e scris
sau uite -
cu lama asta lungesc liniile iubirii și ale inimii
care inundă
totul

trăiești din plin
nu mai iei în seamă poteca
fără culoare
pe care o lași în urmă
pentru că se știe

chiromanția sufletului e plină de linii invizibile
în care sângele e mort iar tu ești un monstruleț rătăcit
printre monștri


ai nevoie de o lamă pentru a destupa vieța
îți trebuie un motiv ca să
schimbi

- acum să nu crezi că varianta asta e mai nu știu cum, doar ți-am spus ce și cum am simțit...

cu prietenie,
alex

”vine cealaltă apă
bănuțul pe care îl ai strălucește
dada dada din vinerea păsării mele iese un ou
barcagiule ia bănuțul acesta și ia-mă cu mine ești tot ce sunt tot”
- mie mi-a plăcut textul, te poartă departe, gândul trece pragul acela și... construiește. cam asta și înțeleg eu din poezie, :), dar asta e altă poveste... totul pleacă de la durere aici (”când zbor aripa doare”), pentru că doar așa poate apărea muzica, un fel de... chemare. Apoi textul devine un drum în sine, o călătorie spre ”cuib” pentru care e nevoie de barcagiu, de ”bănuțul acesta”...
- în fine, un text bun

numai bine,
alex

fața ta/ fața mea, interesant cum se întorc mereu tristețile, de la artist la operă, de la operă la artist...


cu drag,
alex

mai mult comm-urile aici, recunosc...
- textul e slăbuț, dar asta pesemne că n-are nicio importanță atâta vreme cât fiecare autor, cititor are propriile trepte pe care urcă/coboară :). Aici oricum ”scările ruinelor nu mai duc la niciun etaj”, nu văd de ce s-ar crea unul fictiv...
- că există o legătură între titlu și text, cât de mică, se prea poate, doar ne asigură autorul, însă legătura dintre fluturi, iubiri stinse, soare mucegăit și sfidarea din final... pentru mine, firește, e fie ultra-mega subtilă, fie... nu e :)
- îmi place mult însă ”noi
niște desene spre asfalt” - și doar pentru secvența asta, merită că am intrat...
- nu mai înțeleg ceva - de ce ar trebui silvia să fie invidioasă pe tine??

alex

”...sunt numai râme
cele subțiri mai respiră, în rest au fost
strivite de tălpi încălțate
asfaltul coborât al șoselei încă mai curge
mila și greața-ntr-un cerc dau iluzia
realității”
- ca bine spui aici, katy...
- textul ăsta e ca un ghem pe care se înfășoară fire, imagini...
- uneori repetițiile par să frâneze, dar le găsesc și utile prin faptul că îngroașă anumite linii :)

alex

mi se pare cam mult și ”să pastelez”, și ”pastelat” - pentru că este deja sugerată ideea în sine încă din prima parte. parcă ai simțit nevoia să... îngroși puțin aici :). Apoi îmi place, mihai... și repatiția dreptunghiului, și accentuarea de aici, mai ales - ”să pot trasa cea mai naturală linie dreaptă între cele mai drepte doruri,
lipsuri, distanțe”.
- e fain textul pentru că... te poartă, te cheamă și te face să-i intri prin carne :), iar sugestia, mai ales în a doua parte, funcționează ok.
- un soare al dimineților cât mai... dreptunghiular, îți urez, atunci...

numai bine,
alex

mulțumesc pentru semn...
mă bucur că ți-au plăcut lupii-poeți, ori doar lupii, în fine, mai treci :)

alex

text emoționant care îți intră pe sub piele, așa, ca o celulă de... dincolo :)
mie îmi place și fragmentarea, steluțele acelea sunt bine inserate pentru că îți permit să faci anumite pauze, se revii, să pleci, etc...
- în fine, un text bun, mă bucur că l-am găsit...
”e-atâta liniște aici
toți morții mei dorm cuminți
încă o toamnă”

alex

către centru, miez te poartă punctele acelea, la fel de ușor te și scot în afară... Jarul e aici... bila vie, faină metafora... Alb/albastru către... miez :)
și te pune pe gânduri, te duce acolo, unde trebuie :)

numai bine,
alex

”port cercul pe străzi, una câte una
îngrop păpușile așezate în cutii de pantof
să răsară copaci cu plete gălbui”
- e super secvența asta, ioana :)
- e un text interesant cu imagini faine care spun, sugerează...

mai trec,
alex

”Bătrânul acela avea ochii tăi,
ca și cum ai fi lipit abțibilduri pe geam
sperând să oprești lumina
să-și vâre razele pe sub piele
oprește-ți tremurul buzelor
și nu mă întreba de ce
în cupa mâinii tale stângi
e mereu primăvară”
- e un final bun, mihaela...
- eu nu prea văd însă relația titlu-text, mă gândesc că ai vrut să mergi pe vizual, pe ideea de ochi, apoi să dai culoare, să colorezi spațiul...
- îmi plac imaginile, felul în care construiești pornind de la o imagine, cum o lași să se așeze...

alex

am mai citit textul asta si acum o oră, și acum 2,3... și mă tot întorc aici :). dacă asta ți-ai propus, ai reușit :). apoi nu prea știu, nu sunt în măsură să judec un astfel de experiment, pot doar spune că apreciez orice încercare de a... căuta.
și totuși:
- par prea multe căutări aici și pentru mine nu, nu se leagă...
- cum știu ce scrii, sunt convins că spune multe textul, mai știu și că un autor nu vorbește despre text, și totuși :)...
+ ”blana de brad și deșertăciunea.
nimic mai simplu, nimic mai complicat.
totul rămas între linii.
nu se admit hașuri.
stânga să nu știe ce face dreapta.
păcatul este că știe.” - secvența asta e ok
- sper să nu deranjez cu nedumeririle mele :)

cu prietenie,
alex

mă întreb cât ai stat să aduci textul la forma asta, să tai, să crestezi în versuri, cuvinte :). pentru că da, e tare concentrat, nu spun asta că are 6 versuri, ci pentru că spune multe :). cam gri textul pentru o primăvară, dar uite că depărtarea devine cumva sinonimă cu moartea, cu lumina care scade... suflarea adâncă - aici poate aș căuta altceva, nu știu...
mie îmi place că se pleacă de la explozia aceea de alb/pene, se ajunge la depărtare/moarte, apoi un fel de înserare doar pentru a lăsa mugurii sa... licăre...

numai bine,
alex

nu prea mi se pare un text în care să apară și diminutivul acesta, dar e atât de dulce-amar că, hai, nu strică :)
a construi un titlu în sine duce la a lăsa textul așa, pur și simplu, fără - sau poate chiar subtitlul să-i stea drept cap.
- mie îmi plac lupii aceia, ce e dincolo de putreziciunea cărnii, deci dacă vei re-construi vreodată titlul, ți-aș sugera să te gândești la ei, la mușcături, la ce rămâne după... :)
- despre tine/despre mine - oarecum situate la poluri opuse ființele, dar nu... e și căutare, chiar acolo spre tenebros, unde se scurg pâraiele, e și naștere, re-naștere...

alex

despre locul aela în care stăm cu arendă/ sau orice altă temere - un final care te scoate din toată liniștea care cursese până aici... e un amestec de liniște și teamă în fiecare colțișor, moartea unui păianjen, degetele tremurate ale bunicii, totul ia chipul unui sfârșit de drum, tot așa cum ar putea fi vorba de viața în sine (în miezul căreia se construiește mereu un sfârșit - tocmai am citit asta la cineva). În fine, textul spune...

alex

\"poate din cauza unor prost înțelese exemple de renunțări la final\"...
- e fain scris, anca :)
mie îmi place mai mult ultimul grupaj, întregul text mi se pare un fel de... decupaj sugestiv. acum eu știu, rămâne de văzut...
- \"blană albă și moale
și caldă\" - pare cam prea mult aici, nu știu, și albă și moale și caldă și ... uneori. din grupajul ăsta se înțelege că iubirea e, până la urmă, un fel de singurătate dulce... ceea ce nu-i chiar neadevărat :)


alex

dacă am deschide acel unghi, pesemne că nu l-am desăvârși niciodată :)... dar da, e posibil. ne mai gândim...

alex

că ați trecut, că ați citit si... scris despre...
silvia - știi că o să mai lucrez pe text :). poseidon e prieten cu mine, zău...

elia - \"continuarea unui om cu altul\" - asta e ideea, mă bucur că ai simțit, fotograful era bunicul meu, chiar obsedat de fotografie, tot ce a rămas după - pasiunea mea, pasiunea mea...

criss - \"viață transmisă mai departe precum râul în râu, mare, ocean\" - frumos spus, și da, cam așa e. oricum rămân cu bucuria că mesajul, ideea în sine, trăiesc. la construcție, mai lucrăm...

alex

varianta pe care o propui, katy. și-ți mulțumesc pentru semn, sugestii
- la strofa cu lacrima - tocmai pe ideea de fluiditate mergeam, dacă e clișeic, asta e, poate schimb. am să scot \"crescând sub lichidul incolor\" - aici ai perfectă dreptate :). cât despre steluțe și bare, ele chiar asta vor, să oprească, să fragmenteze, e destulă apă care curge pe aici, nu? :) La prima parte nu renunț deocamdată pentru că... e ceva care (mă) obsedează, poate mai puțin sugestiv, dar esențiale pentru mine apele acelea. oricum, mereu modific texte după o perioadă :)
- mă bucur că ai trecut

alex